- Iar să merg la vânătoare,
iar să caut, iar să alerg,
să fug în noapte, departe de soare..
Aş vrea soarta-mi să o aleg.
Să fiu eu mielul, pe pajiştea verde,
să privesc cerul, la Luna să nu strig,
să mă caute fraţii, de umbra mă pierde,
să stau la cald în nopţi de frig.
Să am mâncarea la picioare,
să nu trăiesc prins în timp,
e posibil, oricum, oare,
pentru un ceas blana să-mi schimb?
Căci am obosit..oasele mă dor,
şi nu mai vreau atât să fug,
doar pe câmpii verzi să zbor,
vreau un miel să ajung.
Şi un strigăt profund se auzi în noapte,
iar codrul crengile îşi lăsă scuturate,
un ţipăt parcă, un urlet stins,
şi în apăsarea nopţii, lupul se lăsă prins.
Visul cobori peste un bot ascuţit,
şi până în zori, lupul rămăse neclintit.
-Ce noapte ciudată, parcă am şi visat,
şi nu ştiu cum se făcea,
parcă eu eram schimbat.
Se ridica lupul, se ducea sa bea,
paşii îi erau ciudati, de mers nu prea putea,
amorţeala vârstei, se gândi săracul,
şi ajunse la râu şi acolo, văzu pe altul..
- Să beau ca să-mi revin...
Apă rece ca de la izvor..
Şi să mănânc, să fiu iar plin..
Prin pajişti verzi o să cobor..
Se aplecă sş apa începu a o sorbi,
Dar cand în oglinzirea ei se văzu, se opri.
- Ce ciudăţenie e asta! Ce coşmar!
Unde mi-e blana aspră, cenuşie,
fără urechi lungi, cum de apar?
Ce s-a întâmplat? Ce e cu mine?!
Într-adevar, după o noapte lungă,
lupul primi şansa să ajungă,
aşa cum şi-a dorit.
Şi începu deodată, a fi fericit.
- Sau poate e un vis, nu un coşmar,
doar sunt aşa cum am vrut,
am primit o schimbare în dar,
Şi pot să fac tot ce n-am putut.
Să zburd fără griji, să alerg,
şi timpul să nu mai conteze,
toate de acum eu le aleg,
iar noaptea trupu-mi o să viseze.
Şi începu lupul să sară pe câmpii,
era ciudat, căci nu vezi în orice zi
aşa ceva de aproape.
Începu să zburde şi din iarbă să se îndoape.
Începu câmpiile să le urce,
apa parcă îi era mai dulce,
Dar când se simţi însfârşit sătul,
În interior, parcă era altul.
- E aşa bine..dar înafară de păscut,
să mai fac şi altceva aş mai vrea..
Aproape o ora deja a trecut,
din viaţa în care noaptea nu mă vrea.
Dar e bine şi aşa..o sa pot să mă odihnesc..
Să îmi mai revin din osteneală..
Totul uşor acum am să primesc,
iar burta, nu o să îmi mai fie goală.
Şi cum stătea el întins pe iarbă,
vântul urechiilor, un zgomot îi poartă,
căci parcă se apropia ceva din spate,
Iar speriat, lupul-miel, se întoarce.
- Cine e acolo?... E miros de lup...
Frate, ştiu că vii.. Dă-mi ascultare!
Lasă-mi locul pe iarba să-l ocup,
şi lasă-mă să-ţi dau o explicare.
Din tufiş un lup tânăr apăru,
colţii îşi arătă, înfometat păru,
paşii încet, dar sigur îi erau spre mancare,
dar mielul din faţă, îi ceru îndurare.
- Sunt şi eu lup, doar m-am schimbat,
nu ştiu ce am făcut, ce am greşit,
dar sunt fratele tău! E adevărat!
A fost prima oară când aşa m-am trezit!
Lupul se opri pentru o secundă,
dar neconvins, doar ca să spună:
- Poate eşti frate, dar blana ţi-e spre trădare,
Iar foamea mea, nu mai are amânare..
Publicat de: Kolumban Robert la data de: 19-06-2011, 12:27 am
Cuvinte cheie:
poezie
Lupul-Kolumban Robert - 
Adauga la favorite
Trimite pe YM
Citatul Zilei
