LACRIMI PENTRU INGERI
(Poezie dedicată baieţelului Stelian, la cererea unui prieten de pe facebook, mamă de înger
Dacă am gresit, vă rog sincer să mă iertaţi!)
Speram în viaţă şi lumină,
Însă destinul ne-a rănit
Şi negre sunt zilele toate
De când băiatul ne-a murit.
Un înger s-a-nălţat la cer
Spre alte lumi, mult mai frumoase.
Nu am putut să-l ţinem strâns
Cu braţele neputincioase.
L-am fi ţinut aşa pe veci,
Să-l mângâiem cu-a noastră mână,
Dar nu s-a mai putut atunci
Să mai rămânem împreună.
Ni l-au luat din aşternut
Să-l ardă-n flăcarile-albastre.
Am plâns şi-am blestemat! Atunci
Au ars şi sufletele noastre.
În orice clipă îl simţim,
Simţim cum liniştea ne doare,
Şi ne e dor de el acum,
De chipul lui frumos, de floare.
Am da tot universul, tot,
Pentru o singură secundă,
Să ne privească înc-odat,
Să ne privească şi să plângă
Ca mamă, lacrima să-i sterg,
Să nu se simtă-al nimanui,
Şi să adorm cu el acolo,
Visând că e-n pătuţul lui.
Publicat de: P.O. la data de: 16-10-2011, 12:22 pm
Cuvinte cheie:
lacrimi pentru ingeri