|
JURNALUL ANCUȚEI - back
AMINTIRI DIN VALEA-LUNGĂ
NOTĂ: Ancuţa pleacă la ţară, la bunici, însoţită de
un Program zilnic, după cum urmează :
1. Deşteptarea - (include toaleta de dimineaţă)
2. Micul dejun
3. Treburi casnice (cca. 1 ˝ oră) - curăţenie în camera
de dormit, inclusiv a bunicilor; o dată pe săptămână
măturatul curţii
4. Plimbare sau joacă
5. Masa de prânz
6. Somn (lectură)
7. Zilnic 3-4 probleme de rezolvat după treburile
gospodăreşti de dimineaţă (aceste probleme se vor
data zilnic). În limita timpului liber, se vor viziona
filme la ore care vor oscila între 6-9.
9. Acest program va fi văzut de tataie şi mamaie zilnic şi
va fi semnat după încheierea programului de
activitate.
10. Se va evidenţia scris de către Anca programul
menţionat mai sus.
22.06.197..., Tata
JURNALUL ANCUŢEI
Marţi, 23 iunie
Este ziua când am plecat la Valea-Lungă împreună cu prietena mea Doina. Am ajuns cu bine, bunicii s-au bucurat mult. …După ce am mâncat (ne-a fost o foame grozavă) ne-am jucat pe iarbă cu mingea şi cu Neli. Azi am fost fericite. De-abia am adormit astă seară.
Azi n-am făcut nici o problemă. Anca.
„M-am simţit bine”. Doina
*
Miercuri, 24 iunie
Azi am respectat programul zilnic. A fost cald şi frumos şi am făcut plajă cu Doina. Pe seară a plouat puţin. Abia aştept ziua de mâine: e 25 iunie, data naşterii mele.
Doina se simte bine şi îi place mult.
Anca.
*
Joi, 25 iunie
Azi a fost ziua mea. Am făcut prăjituri împreună cu Doina şi ne-am cam supărat că au ieşit ( unele) cam arse. După-amiază au fost nişte fete la noi şi după ce le-am servit cu sirop şi prăjituri , ne-am jucat diferite jocuri.
Am petrecut foarte frumos şi am râs mult. Mâine vrem să plecăm pe deal. Anca.
Vineri, 26 iunie
Astăzi m-am distrat mai bine şi mai frumos ca ieri, dar am fost şi tristă pentru că a plecat Doina. Mamaie a fost foarte ocupată azi. Pe la 11°ş m-am dus cu Doina, cu Viorel şi cu Doru pe deal. Ne-am jucat voley, am împletit coroniţe şi am râs de Viorel. Anca.
Sâmbătă, 27 iunie
Astăzi a plouat. A fost o zi nu prea strălucită. Simt lipsa Doinei şi-mi pare foarte rău că a plecat.
După-amiază a stat ploaia şi ne-am jucat. Apoi am făcut curat. Rodica s-a-mbolnăvit de pojar. Sperăm să se facă repede bine. Am dormit singură . Anca.
*
Duminică, 28 iunie
Astăzi a cam plouat de dimineaţă. M-am sculat mai târziu. După-amiază am fost pe deal. Ne-am jucat frumos. Iarba se uscase. Mamaie s-a certat cu tataie nu ştiu pentru ce. Acum stau supăraţi.
Seara am fost la centru. A fost frumos.
…A fost şi mamaie la horă şi am stat cu ea până seara, târziu. Mamaie a dormit cu mine. Anca.
*
Luni, 29 iunie
M-am sculat târziu (pe la 10°°). De aseară am aranjat cu nişte fete să plecăm după zmeură. Am plecat pe la 11°°. Drumul a fost lung. Am găsit multă zmeură. Lui mamaie i-a părut bine. După-amiază am făcut treabă (am uitat să spun că fac treabă în fiecare zi aproape).
Mamaie cu tataie continuă să fie supăraţi. Am dormit cu mamaie.
Marţi, 30 iunie
Vremea e foarte frumoasă. Azi şi ieri n-a plouat deloc.
Astăzi am călcat câteva rufe şi am ajutat-o pe mamaie în grădină.
…Mamaie şi tataie continuă să fie supăraţi.
*
Miercuri, 1 iulie
M-am sculat târziu. Nu ştiu ce-i cu mine de dorm atât de mult. Azi am spălat de dimineaţă cu mamaie.
...La noi în curte e foarte frumos. Am aşezat o masă cu scaune pe iarbă. Am făcut multe lecturi pe caietul meu.
Am luat masa cu tanti Rodica. Ne-am culcat târziu.
*
Joi, 2 iulie
Azi am fost ocupată. De dimineaţă am făcut curăţenie prin casă. După-amiază, mamaie a făcut curat în bucătă- rie: a spoit şi a aşezat rafturile. Am ajutat-o. ...Pe la 20 ł° a fost serbare.
M-am dus şi eu cu mamaie. Anca.
*
Vineri, 3 iulie
Vremea e aceeaşi. Nici nu mai ţin minte de când n-a plouat. Oamenii sunt îngrijoraţi, că nu pot săpa porumbul până n-o ploua (e tare ). ...Pe Goguţu l-am poreclit „Gogoneaţă”. Am făcut curat în curte la tanti Rodica, să ne putem juca. Goguţu se cam plimbă mereu cu Viorel.
Merele văratice au început să se coacă şi găsim multe pe jos. Azi nu prea am avut treabă. Anca.
Sâmbătă, 4 iulie
Afară e cald. De dimineaţă a fost o răpăială de 10 minute, dar a dat repede soarele. E mult praf.
Azi am întors lucernă şi pe seară am suit-o în pod. Vaca nu mai are mult până să fete. Seara a-nceput să fulgere. Credem că o să plouă. Când ne-am culcat a început să tune şi a urmat o ploaie grozavă.
De săptămâna viitoare trebuie să încep să rezolv probleme.
*
Duminică, 5 iulie
Astăzi a plouat zdravăn toată dimineaţa. Nu prea am făcut nimic pentru că n-am avut ce. Mamaie a mai stat puţin astăzi. Tanti Rodica e supărată că Goguţu nu face nimic şi umblă brambura toată ziua cu Viorel. Anca.
*
Luni, 6 iulie
M-am sculat de dimineaţă, pentru că mamaie a plecat cu tanti Gica şi alte femei după zmeură (vrea să facă dulcea- ţă). A fost timp frumos şi fiind şi început de săptămână, am făcut curăţenie, apoi am citit.
Mamaie s-a bucurat mult, mai ales că era obosită.
După ce a făcut dulceaţa ( care a ieşit foarte bună) s-a culcat puţin, iar eu am citit şi am făcut probleme.
Astă seară m-am culcat devreme, pentru că am fost obosită.
Marţi, 7 iulie
M-am sculat la 9ł°.
S-au împlinit două săptămâni de la plecarea mea la Valea-Lungă, aşa că azi am rezolvat trei probleme, după ce am mâncat. Am avut grijă de pui.
După-amiază ne-am jucat,apoi m-am
suit cu Neli în pod, unde am jucat
cărţi. ...Doresc ca mâine să fie o zi
frumoasă (a plouat destul). Anca.
*
Miercuri, 8 iulie
Azi, imediat după ce m-am îmbrăcat, am fost în grădina de zarzavat a lui mamaie şi am curăţat brazdele împreună cu ea. După treburile de dimineaţă am rezolvat trei pro-bleme, apoi m-am suit cu Neli, Mariana şi Rodica în pod, unde ne-am jucat foarte frumos.
…Astă seară am ascultat o muzică frumoasă şi am adormit repede. Anca.
*
Joi, 9 iulie
Dimineaţă a fost cald şi frumos apoi a venit o ploaie grozavă şi lungă. Am stat cu toţii la bucătărie, am vorbit şi am râs, iar eu am făcut clătite. Pe seară, i-am călcat lui tanti Rodica nişte perdele, căci m-a rugat.
Cred că o să plouă şi mâine. Anca.
Vineri, 10 iulie
Astăzi n-a plouat, aşa cum bănuiam.
De dimineaţă am spălat rufe cu mamaie. Apoi am rezol-vat nişte probleme şi am terminat Coliba unchiului Tom, primul capitol. (L-am făcut şi rezumat pe caietul de lec-turi). Astă seară am văzut filmul Străinul, prima serie de la 7°° la 9°° seara.
*
Sâmbătă, 11 iulie
Azi a fost o zi frumoasă, ploaia ne-a ocolit. Dimineaţă am făcut curăţenie împreună cu mamaie. Am avut un conflict cu dânsa, pentru că nu m-a lăsat să mă îmbrac cu ce am vrut eu. Azi am fost cam plictisită. Anca.
*
Duminică, 12 iulie
M-am sculat mai târziu. Vremea e potrivită. De dimi-neaţă am făcut baie şi am mâncat. Am fost invitată de tanti Mărioara Dragomir pe la dânsa de ziua nepotului său, pe care şi-a serbat-o aici.
Am fost puţin în centru, dar n-am stat mult. Anca.
*
Miercuri, 15 iulie
Azi de dimineaţă a plouat puţin. Pe urmă s-a uscat pământul şi a dat soarele. Abia aştept să se coacă porum-bul. Am avut o mare supărare, pentru că ne-a luat vulpea 13 pui. Mai ales mamaie e foarte supărată şi a spus că nu mai creşte pui.
Azi am avut la masă peşte. Anca
Joi, 16 iulie
De dimineaţă, când m-am sculat, mamaie mi-a spus că mai lipseşte un pui. Sunt foarte supărată.
...Am fost pe la gârlă şi am prins peşti pe care am vrut să-i creştem, dar au murit. Astă seară în pat, când mă uitam cu mamaie la fotografii, a început să tune şi să fulgere şi a venit o ploaie grozavă. Anca.
Program de spectacol
Dragi spectatori, odată cu sosirea vacanţei, vă oferim un fel de serbare ( nu ştiu în ce măsură vă va place, aceasta depinde de dv. la sfârşitul programului ), un fel de ser-bare pe care credem, că am organizat-o pe placul dv.
Pentru început, vor fi câteva coruri şi poezii.
Veţi asculta cântecul: „De-ar fi să ne naştem“.
Şi acum poezia: „Mama“, de George Coşbuc, interpretată de Dumitrescu Anca.
Din nou un cântec: „Noi creştem tinere mlădiţe“
Veţi asculta poezia: „În zi de August“, de Ion Brad, interpretată de Ionică Elena.
Cântecul: „Primăvara“, canon pe două voci, va încheia primul capitol.
Cu aceasta am încheiat primul capitol.
În pauză veţi citi cuprinsul acestui program.
( Cortina )
Acum veţi vedea şi asculta un program de jocuri şi cântece populare.
Pentru început: „Ţarina“, joc din Ţara Moţilor.
Şi acum vă oferim un ,,Ceardaş“.
Cântecul : „Mândră dobrogeană“ va fi interpretat de Dumitrescu Anca.
Şi acum: „Dans popular“.
Ionică Elena va cânta cântecul : „Ia uitaţi-vă, feciori!“
În pauză, Maria Iugulescu va cânta „Un cântec“.
Aşa l-am intitulat eu pentru că e secret.
La al treilea capitol vă vom oferi balet cu batiste pe
valsul „Valurile Dunării“.
După ce aţi urmărit baletul, Mariana Iugulescu vă va cânta un cântec de muzică uşoară. Care? O să vă spună chiar ea.
Acum Anca şi Neli vor cânta cântecul „Floare albă de Pireu“.
Ionică Elena va interpreta cântecul: „Un băiat“.
Cântecul: „Albastru“ va fi interpretat de Dumitrescu Anca.
Acum : „Cântec în trei“.
Anca , Neli şi Mariana vor cânta: „Dacă nu mă iubeşti“.
Cu aceasta am încheiat şi acest capitol al acestei serbări.
După pauză...vom mai vedea ce se va mai întâmpla.
Seară de teatru: „Adela”.
Interpretează:
Dumitrescu Anca – în rolul Adelei.
Ionică Elena – în rolul Elenei.
Mariana Iugulescu – în rolul Romeo.
Mariana Manolescu – în rolul doamna Eliza.
Nuţi Scurtu – în rolul Dorinei.
Cu aceasta programul nostru s-a încheiat. Urmează o adevărată petrecere şi carnaval între toţi spectatorii şi actorii.
Ne-ntâlnim cu toţii peste câteva clipe.
( Cortina )
Sfârşit
Program alcătuit de Dumitrescu Anca, elevă, 11 ani.
Publicat de: Molnar Florin la data de: 26-05-2011, 2:05 am
Cuvinte cheie:
RESTITUIRI | Pagini de jurnal | Amintiri
|
|
Comentarii la acest text:
Nu sunt comentarii la acest text!
Adauga Comentariu
Trimite prin e-mail
|
|
Citatul Zilei
Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
|
Femeile sunt al doilea mare mister al omenirii.
|
|
Autor:
Anne Rice -
Categorie:
Femei
|
.
|
Intelepciune.ro va recomanda
|
Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil
"Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele."
Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de
25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni Judet: Botosani Varsta: 45 ani
Membru din:
13-Octombrie-2008
Texte publicate: 306
|
Ultimele comentarii:
Membrii Intelepciune.ro recomanda
|
Ratiu Ioan
S-a nascut in data de
06-Aprilie-1957
Oras: Bucuresti, Judet: Bucuresti Varsta: 55 ani
Texte publicate: 212 |
|
Marius Chirazi
S-a nascut in data de
07-Noiembrie-1981
Oras: Barlad, Judet: Vaslui Varsta: 31 ani
Texte publicate: 10 |
|