Se schimbă la faţă vara iubire,
frunzele grăbesc să se desprindă
din ram, pornesc pe drumul viselor
neatinse, mângâiate doar de roua
picurată peste noapte-n dar.

Cad uşor, una câte una, privindu-şi
iubitul cum falnic rămane şi drept,
ce vină are el copacul dăruindu-ne
umbră, aer şi spelndori verzi.

-Dar tu frunză eşti alinare,
suflet desprins din ram
plângi pentru noi în fiecare an,
curgi precum cascadele împrăştiate
pe sute de metri,
cuprinzând cu ochii creste semeţe
prinse în gri vârfuri,
cărare până la cer!


O...frunză a mea certată de ploi
iubită de rouă atât de mult,
încât, pentru tine s-a topit la soare
încet sclipind!

-Iubita soarelui!... Îmi spunea un suflet
acum într-o poveste despre roua care
din dragoste luceşte-n soare
pierind puţin câte puţin
din iubire mare,
câtă durere împletită-n splendoare,
frunza rănită cade după ce roua
topită-n soare a iubit-o până când
s-a transformat în abur,
iubită fiind la rândul ei prea mult
de soare!

Iubirea deci răneşte...
Copacul nu îşi plânge frunza
chiar dacă ea se aruncă-n gol din înalt
plutind uşor precum un cârd de
păsări căutând un loc mai cald
se aşterne pe cărare-n calea noastră,
iar noi privim neputincioşi la cum
a mai murit un an din iubire multă!

Tweet

Publicat de: Ionela Horge la data de: 18-04-2011, 5:36 pm
Cuvinte cheie: frunze

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii