Ştii, pentru mine, dragostea-i un târg –
În care, pe cât pierd – pe-atât câştig…
De ce ţi-aş oferi ceva în plus –
Iubirea, s-aibă drumul, numai „dus”?!
Şi, nicidecum, să n-aibă şi-un „întors” –
Pe calea-n care vise tandre-am tors
Şi hanuri, pentru noi, am înălţat,
Pe care, rând pe rând, le-ai dărâmat?
Subtil, mă-ncearcă, câteodat-un gând –
Să dau mai mult, cântarul înclinând,
Spre tine, dragoste, dar mă retrag
Înfricoşat, să nu dau în vileag,
C-aş prefera, mereu, numai să pierd
Doar, ca răsplată, trupul să-ţi dezmierd…
Dar mă opreşte gând pietros – dur scut –
Ce-mi spune, rece, c-aşa te-am pierdut
Dând mult prea mult şi prea puţin cerând –
Numai să-ţi văd privirile arzând…
Şi vorbe dulci, rostindu-ţi, mult prea des –
Ale tristeţii fructe le-am cules.
Aşa că, tu, cât dai – pe-atât îţi dau,
Iubito - şi îţi spun, aşa, pe şleau:
Că mi se pare-un târg meschin, dar drept,
Ce nu-mi mai lasă răni adânci în piept
Nici cicatrici, nici urme – nicidecât –
Doar, câteodată, câte-un nod în gât,
Lăsat de-o amintire din trecut –
Pe când eram, în dragoste, recrut.
Dar, oricât de zgârcit aş deveni –
La fel de mult şi tandru, te-aş iubi…
Căci, fără tine, lumea n-are haz
Şi nu mi-e bine, când de tine-s treaz.
…Aşa că, pân’ la urmă-ntregul târg,
Cinstit îmi pare – deşi nu câştig…
Sau, poate-ntr-o târzie, bună-zi,
Câştigători – şi tu şi eu vom fi…
Publicat de: Boris Ioachim la data de: 28-06-2011, 5:59 pm
Cuvinte cheie:
iubire | ganduri | indoieli