Invierea-In Roua Lumini

„...Tatăl nostru care ne eşti în cerurui,sfinţească-se numele Tău,vie împărăţia Ta,facă-se voia Ta...”se aude în surdina caldă a Bisericii,dar ruga neîntinată a credinciosului ajunge fără vreun bilet de voie în împărăţia cerurilor adânci şi clare.În drumul ei pe scările mântuirii întâlneşte la fel ca orice rugă încercările păcătoase,dar nu se abate din calea ei,ci îşi continuă drumul nevinovat printre lumina pură ce se zăreşte chiar şi de pe pământul de catifea,de aici de la cea mai mare distanţă;de pe pământul ce pentru credincioşi nu va întâlni cerul decât în clipa de apoi.
E ruga oricărui credincios ce astăzi caută cu sete nepotolită cumpăna de aur a mântuirii.La orizontul timpului se zăreşte Învierea.
O adiere suavă de frunze verzi cu mireasmă de primăvară bate în geam.Începe săptămâna cea sfântă;o săptămâna a credinţei ce ţine locul mâncării,a inimii curate şi jertfelnice,Biserica îşi deschide porţile în numele Creatorului.
Afară veşmântului de iarnă rece şi geroasă îi iau locul minunatele frunze verzi,cu muguri de catifea albă,dar şi cu clinchet de mirosuri scumpe şi fine de ghiocei târzii,de brânduşe proaspete şi de toporaşi plăpânzi.Totul renaşte alături de puterea divină,iar lumina credinţei se regăseşte în fiecare suflare pământească.
Ne întrebăm mereu de ce doar în preajma sfintelor sărbători omul îşi deschide sufletul şi lasă puterea luminii să-l domine.De ce doar în aceste clipe şi fărâmi de căinţă lumea îşi întoarce capul spre tine şi nu se mai împiedică în colţul străzii de cerşetorul ce de atâta timp şi-a construit casa nicăieri şi peste tot.Toate lucrurile şi faptele din aceste zile sfinte trec acum prin sufletul cald şi blând,prin raţiuea curată şi neîntinată a Lui;a Creatorului suprem cel ce şi-a jertfit Fiul pe sfânta cruce;Dumnezeu.
Durere sau bucurie,fericire sau mâhnire,toate îşi află sămânţa în puterea credinţei.Astăzi,ai văzut şi tu,bineînţeles,că lumea păşeşte mai bucuroasă pe stradă,că cel din colţul blocului are azi pălăria plină cu monede nestemate pentru el,că soarele pur şi simplu străluceşte cu toată forţa,iar razele lui binevoitoare încălzesc acum pământul de catifea altfel decât în alte zile.De ce?Pentru simplul fapt şi pentru unica ocazie...astăzi este şi va fi timp de o săptămână ziua tuturor fiinţelor,ziua toleranţei,a bucuriei,a durerii,a suferinţei,a zâmbetului şi a lacrimilor.
Sunt îmbinate în acelaşi moment atât crâmpeie de lacrimi cristaline ce vestesc suferinţa îndurată de Iisus,de întreaga omenire,dar şi crâmpeie de bucurie şi zâmbete schiţate.Ne pregătim să întâmpinăm Sfânta Sărbătoare a Paştelui.
Pacea ce acum pluteşte şi cutremură liniştea ce alteori se lăsa peste satul adormit al bunicii acum colindă uliţa largă înmiresmată de gust de cozonac proaspăt scos din cuptorul cu vatra încinsă,de ouă roşii fierte de fetele satului la foc mic ori de drob de miel,sacrificat de curând.Aici,în inima Transilvaniei,într-un sat din marginea Tîrgu Mureşului,prin care nu zăreşti prea multe feţe necunoscute,unde figurile sunt familiare,iar copii învăţaţi de mici cu Biserica şi cu sfintele sărbători,unde să-ţi îndrepţi în fiecare duminică paşii spre prea neîncăpătoarea bisericuţă din mijlocul satului este un motiv de bucurie şi unde lumina credinţei este mult mai vie decât între blocurile gri şi srăzile înguste din oraşul,în care nu credinţa contează ci banii şi odată cu ei lucrurile materiale,cele efemere pentu bătrânica din faţa porţii care îi aşteaptă în fiecare sâmbătă pe nepoţii ei dragi,aici păsările înălţimilor se avântă cu multă încredere,deoarece e satul ocrotit,spun bătrânii,de mâna cea blândă a Domnului.
Clipele de căinţă prind aici contur de tinichea şi creează într-un scurt răgaz emoţia şi atmosfera de atunci,din Săptămâna Luminată.E liniştea dinaintea furtunii sau pacea cea prevestitoare că Iisus parcurge în şapte zile sfinte drumul credincioşilor spre mântuire,spre viaţa plină de adiere caldă şi suavă de acum.
De ce lumina scapără acum cu şi mai multă putere în inima sătenilor tăcuţi din satul uitat parcă de ochiul curios al vreunui trecător?Pentru că în aceste zile inimile curate al moşnegilor din faţa casei bat cu atât de multă putere şi dorinţă de mai mult,încât totul este în zadar,deoarece acum e clipa când durerea Mântuitorului pentru ei prinde contur şi se transformă în picături dulci de credinţă îngânate de stropi suavi de bunătate şi suflet de luare aminte.Totul prinde pentru ei o altă culoare,iar magia sarbătorii îmbinată cu crâmpeiele de zi cu zi aduce odată cu cerul adânc asemeni unei flori de nu-mă-uita puterea sufletului de boboc de floare nevinovat ce îşi deschide pentru prima dată minunea sa gingaşă,floarea,în faţa razelor calde de soare.
Bucuria e simplă pentru toţi cei ce păşesc zilnic pe uliţa îngustată de timp,dar nu ea contează în astfel de momente,ci sufletul omului ce pentru câteva clipe,secunde,minute,ore,zile ori săptămâni îşi îndreaptă nu doar o dată,ci de nenumărate ori gândul prea scurt spre durerea şi suferinţa pricinuită pe Sfânta Cruce.Un pur şi simplu crâmpei aruncat spre cer nu costă nici mai mult nici mai puţin decât o tresărire scurtă,o adiere măruntă schiţată în împărăţia Lui Dumnezeu.
Drumul gândului e tot înainte până în clipa următoare când crâmpeiul de luare aminte poposeşte în inima cerului deschis de această dată pentru orice suflet rătăcit ce îşi caută alinarea din urmă.
Roua luminii conţine scânteie de iubire şi adiere de luare aminte,rouă ce nu caută drumul înţelepciunii,ci astăzi ea urmează clipă de clipă calea sacră a suferinţei,a crucii veşnice ce omenirea întreagă o va purta zi de zi până în ziua de apoi.E căinţa din urmă şi vântul de pe urmă ce caută mereu alinarea gândului curat.Clepsidra timpului se opreşte preţ de câteva clipite şi cântă de această dată sfânta muzică a dorului şi a durerii,a jertfei şi a suferinţei;într-un singur cuvânt a Învierii.
Învierea e înălţarea sufletului la cer odată cu sufletul neîntinat şi nepătat al lui Iisus.Plecarea fără vreo cale de întoarcere a celui mai scump dar al omenirii.Paşii îşi continuă chiar şi astăzi în zi de sărbătoare şi bucurie drumul anevoios al mântuirii şi al împărtăşirii sufletului păcătos.
Un glas de aur vesteşte acum învierea Domnului.În cer şi pe pământ se înalţă cu bucurie şi căldură “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le...”,e cântecul unei omeniri,cântecul unei veşnicii ce vesteşte mândrul moment al Învierii.Femeile din biserică cu vocile suave şi blânde cântă din toată inima şi din tot sufletul muzica ocrotită şi binecuvântată a lui Hristos.Cuvintele curg lin asemeni apei unui izvor limpede ce scaldă pietrele poleite de catifea,aici inimile credincioşilor ce participă la sfânta slujbă,în clarul apei cristaline al cărui murmur dulce e astăzi cântecul unei naţii.Cerul închină şi el imnuri de bucurie şi veselie,dar totodată de jale şi tristeţe pentru suferinţa îndurată pe sfânta cruce.În armonia bisericuţei din mijlocul satului oameni mari şi mici ciocnesc întru învierea Lui Iisus ouă roşii şi îşi spun:”Hristos a înviat”,răspunzând “Adevărat a înviat”.
Pe uliţă şi în fiecare casă glasul de aur colindă acum Învierea cea sfântă,totul se sfârşeşte în taina nopţii ce aruncă pe bolta cerească mărgăritare nestemate şi sclipitoare;stelele,speranţele de-o secundă ce cântă bineînţeles veselia unei minuni nemaiîntâlnite,sărbătoarea tuturor creştinilor;Sfintele Paşti.
Liniştea cuprinde orice suflare de pe faţa pământului şi în taina nopţii greierii obosiţi şi bufniţa neadormită de vreme stăpung acum aşezarea de pace.Minunea nu va dura la nesfârşit,deoarece totul se va stinge din clipa în care Învierea va domni în calendar ca dată ce a fost odată şi graba va pune din nou stăpânire pe oamenii prea obosiţi şi prea preocupaţi de timp,cei ce se vor împiedica din nou de cerşetorul din colţul străzii sau nu vor mai aştepta la semafor banala culoare roşie.Deşi ne ocupă timpul,rugăciunea nu ne va îngreuna niciodată ora de plimbare sau escapada la cumpărături,ea având o părticică prea neînsemnată din lungul nostru timp ocupat.
Roua luminii nu se va stinge niciodată,ea rămânând mereu o părticică,din fiecare rugă ori gând îndreptat către Dumezeu.E lumina ce va stăpunge de fiecare dată întunericul sumbru al păcatului.

Publicat de: Morar Andreea la data de: 17-04-2009, 12:59 am
Cuvinte cheie: inviere | sfintele pasti | patimi | cainta | bucurie