Vorbeam, mai deunăzi, despre faptul că sufletul rațiunii și al afectivității a fost atras în sfera de „funcționare” a corpului astral ca urmare a influenței luciferice și că, acestă situație a dus la apariția eului sufletesc deoarece, legătura cu sufletul conștientei, cel care face un tot cu Eul spiritual, tot așa cum corpul senzației face un tot cu sufletul senzitivității sau sufletul senzației, în copul astral, a fost cumva deteriorată, permițând scindarea entității umane în două. Eul sufletesc este iluzia pe care o experimentează omul în vieți pământești repetate, prin apariția conștienței de sine ca rod al interacțiunii lui, prin simțuri, cu lumea materială, dar nu fără folos, spuneam! Tocmai datorită trăirilor lui, „bune sau rele”, adevăratul Eu al omului evoluează și se individualizează printr-o permanentă întărire a conștienței. Dar nu despre asta doream să discut, ci despre o consecință a faptului că legătura sufletului rațiunii cu Eul spiritual, realizată prin intermediul sufletului conștienței, este de așa natură încât... nu prea este, fapt pentru care, sufletul rațiunii „pleacă urechea” mai mult spre ceea ce-i transmit organele de simț, din corpul fizic, despre lumea exterioară, via corpul astral (cel cu ispitele).
Mai spuneam cândva că, „domiciliul stabil” al Eului spiritual este situat undeva la nivelul manasului, adică acolo unde „legea este făcută” de Duhul Sfânt, cel prin care este manifestă iubirea spirituală și, implicit, înțelepciunea.
Din momentul în care un om își transcende eul sufletesc, adică îl dizolvă, conștiența lui devine cea a Eului spiritual. Altfel spus, asupra lui coboară Duhul Sfânt, ceea ce înseamnă că în el se vor manifesta atât iubirea spirituală cât și înțelepciunea. Dar, cum omul mediu evoluat înaintează spre această stare de transcendere cu pași mici, trecerea de la conștiența de sine a eului sufletesc la conștiența Eului spiritual nu se va face pe parcursul unei singure vieți, ca în cazul unui inițiat, de pildă, ci în mai multe. În timp, totuși, omul își va „reconsidera” poziția sufletului rațiunii față de Eul său spiritual dându-i „ghes” să se mai uite și în sus, spre el. Asta înseamnă că, încetul cu încetul, va înțelege că nu inteligența este cununa existenței sale ci... înțelepciunea, cea de care pomeneam mai sus, chiar dacă nu a primit-o încă pe deplin în „dotare”.
Prin „antrenamentul” pe care sufletului rațiunii îl face zilnic pentru a rezolva problemele și misterele lumii materiale, omul a devenit o ființă foarte inteligentă. Alții, mai dotați, pot deveni chiar genii (în special, dacă mai primesc și ajutoare din alte direcții). Dacă, însă, sufletul rațiunii se va deschide tot mai mult spre ceea ce poate primi de la Eul său spiritual, omul va constata că, în timp, după cum spuneam, va începe să „sufere” din ce în ce mai mult de înțelepciune. Nu... ca ceva cronic la început, dar niște „junghiuri” tot va simți.
V-ați întrebat vreodată care ar fi diferența dintre un geniu și un înțelept? Despre omul inteligent, nici nu mai pomenesc. Între cei doi termeni el devine, cumva... hm, „idiotul” de care pomenea Țuțea! Ghilimelele... marchează dezacordul meu.
În postarea viitoare sper să lămurim puțin problema.
Până atunci, vă las cu... „geniul” de serviciu!... Doamne, ajută!

Tweet

Publicat de: octav octav la data de: 30-05-2017, 9:14 pm
Cuvinte cheie: hm!

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii