Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     Infectia virala - back



Fara Poza

Indoite-s spinările şi-s crucea întunericului care duc poveri nesăbuite, iar nesocotirea drumurilor drepte, pun pe masa vieţii suferinţe. Nu putem lua din noi durere, pentru ca să o transplantăm în viaţa crudă şi să creştem copaci fără rădăcini, pe drumurile lumii. Nu trebuie să credem că putem sădi, bătrâneţe-n tinereţe, iar urma lăsată nu ne va durea în anii de-ndoială, când ne vom apropia de poarta morţii.

Iubim nopţile în albul întors din noi, în trup pereche, purtăm mănuşi false în atingeri fără setimente şi credem că numai banu-i cărarea vieţii. Putem să fim din stele sau din planete prăbuşite-n groapă neagră, din a universului întuneric sau a soarelui lumină, dar sămânţa veieţii sădită-n trup de femeie, nu ştie asta, şi viaţa se deformează şi-o ia pe drumuri chiniuite.

In încăpere strâmtă, mică, înghesuită în ea însăşi, de multe ori punem sufletul, iar inima când ţipă, ne ascundem faţa de om şi devenim fiare, cu instinctul limitat şi fără gândire. Unii se caţără pe iluzi materiale, care nu-s ale lor, construite-n vremelnicii de ei neânţelese. Am privit feţe cu peruci şi cu priviri ce zic că-npart dreptate, le-am auzit scrâşnetul urii şi posesia de diavol. Urâte şi nedrepte făpturi, alese din atâta lume din ţară. Zadarnică adunare de diriguitori, care nu vor fi niciodată în fruntea caselor din noi şi din cartea vieţii. Nu pot dracii să distrugă conştiinţa lumilor, creaţie a universului, care spre infinit se-ndreaptă. Si-o ţară dăruită la răscruci de timpuri, înţelepte, nu va mai fi batjocura unora şi nu mult va mai dura, ca să nu mai fie sub talpa parvenitului.

Cresc flori la preţ de sminteală, pe banii mulţimii, primăvara, sădite din foame şi piept sărac de mamă, cu borduri suprapuse. Cresc în ochi de bătrân obosit, de viaţă şi-n mâna ce cată sprijin în masa ce dă să cadă. Ghiuveta luxoasă, vis din magazine, este hârdăul din fundul curţii. Ochi limpezi de copil, cu mânuţe reci, cată-n dimineţi în apa ruginită, cată drumul lumii.

Cateodată obosela vine prea devreme şi se pune pe chipuri, încă din anii începutului.Trupul tinerei fecioare, devine foamea străzii şi-a necunoscutului, în timp ce porci hidoşi şi scroafe împopoţonate, fac politici planetare, pe ecrane mici, şi-şi fac cumpărăturile în mari capitale. Se fură sute de milioane, miliarde, se fură vieţi, unele spitale sunt abatoare, în care mori pentru nimic.

Ciolanul îl sfărâmă câinii, cu dinţii mulţimii împărţită-n două. Ei sunt puţini, mulţi trecuţi de vreme. Au rămas modificaţi din ghena comunistă şi tot răul îl transpalntează pe urmaşii lor, care trăiesc zădărnicia existenţei. Căţeii, în haite, stăpânesc şi dirijează mari oale şi cazane, haznale şi latrine, pentru proşti şi marea mulţime, iar pentru şefi îşi târnosesc gura, pupănd dosuri, multe bătrăne şi rup chitanţe pentru bacăţi enorme din trupul ţării.

Unii sunt reclădiţi din mizerie, de jos până sus. Se autoconstruiesc şi se înmulţesc în continuare. Infecţia virală şi contagioasă, a cuprins întreaga ţară. Sunt gunoaie infecte, pe două picioare. Ei nu găndesc decât momentul, să-l mănânce, să mănânce rahatul minciunii. Mâine, pentru ăştia nu înseamnă decât banul, vila, piscina, vacanţa, amanta sau amantul şi rahatul următor. Dacă pierd sau nu trenul unei alte guvernări, ei se apără cu toţii, în haită, de aceea au cumpărat şi cumpără din interior, o balanţă strâmbă a dreptăţii. Ei strigă-n gura mare, că vor o Justiţie independentă, când ea din interior îi strâmbă. Infecţia virală contagioasă, trebuie urgent distrusă, cu cele mai puternice medicamente! De ce mulţimea trăieşte o realitate falsă? Autoamăgirea să fie salvarea?

By Viorel Muha


Publicat de: Viorel Muha la data de: 21-04-2013, 9:56 pm
Cuvinte cheie: cancer, boala, saracie | violenta,coruptie,primar, | prefect,politician, | judecator,avocat | libertate,adevar



 bazat pe 0 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Imaginatia este ochiul larg deschis care ne face intotdeauna sa vedem adevarul mai viu.
Autor: Christopher Fry - Categorie: Imaginatie .

Intelepciune.ro va recomanda


Fara Poza

Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 54 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465

Ultimele comentarii:

Elena Movileanu - 14-03-2021, 7:00 am

Contact Cultural - Mircea Duca - 04-12-2019, 1:27 am

Silvia Bebereche - 18-10-2018, 12:17 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 10-10-2018, 8:03 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 24-09-2018, 11:31 am

Silvia Bebereche - 22-09-2018, 9:30 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 22-09-2018, 5:40 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda


Fara Poza

Elena Movileanu
S-a nascut in data de 11-Iunie-1987
Oras: Iasi, Judet: Iasi
Varsta: 34 ani
Texte publicate: 95


Fara Poza

Mihaileanu Laurentiu
S-a nascut in data de 10-Noiembrie-1953
Oras: Cluj-Napoca, Judet: Cluj
Varsta: 68 ani
Texte publicate: 17

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects