Viaţa, pân’ la urmă, e doar scrum,
E, mai mult, cădere şi-njosire…
Poţi trăi oriunde şi oricum –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Un copil priveşte-n viitor,
Un bătrân scrutează-n amintire…
Poţi trăi plenar – sau fără spor –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Anotimpurile-ţi pot fi reci,
Sau scăldate-n caldă strălucire…
Poţi trăi plângând, sau să petreci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

În colibă viaţa poţi să-ţi duci,
Ca un câine, poţi lătra-n neştire…
Pe cărări greşite poţi s-apuci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Cine-i, oare-n lume, acel om
Să nu cadă, o dată-n rătăcire?!
Poţi fi mărăcine, poţi fi pom –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi trăi-n picioare – sau pe brânci,
Laş sau brav poţi fi-n nenorocire…
Poţi şi din gunoaie să mănânci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi, cum creşte iarba, să asculţi,
Sau, nepăsător fiind - din fire,
Poţi trăi în văi sau vârf de munţi –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

S-ar putea, de nimenea dorit,
Să trăieşti în neagră părăsire…
Dar, oricât ai fi de părăsit –
Tot nu poţi trăi fără iubire.

Fericirea-i, cel mai des, un vis,
Ce sfârşeşte în dezamăgire…
Poţi trăi pe nori sau în abis –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Hei, prietene, priveşte-n sus,
Cerul lumii, soarbe-l în privire…
Poţi fi răsărit, poţi fi apus –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi pleca, în viaţa de-apoi,
Liniştit gândind la nemurire,
Floare dac-ai fost – sau un gunoi –
Doar o dată – de-ai simţit iubire.

…Viaţa, pân’ la urmă, e doar scrum,
E-un coşmar – sau albă nălucire…
Poţi păşi pe drept sau silnic drum –
Dar nu poţi trăi fără iubire…

Publicat de: Boris Ioachim la data de: 10-05-2011, 5:04 pm
Cuvinte cheie: imn iubirii