ILUMINARE

Nici un rost in noi
Nu este pe lume,
Decat fiind doi,
Cu rele si bune;

Nici un fel de pace
Nu e cunoscuta,
Cand inima rupta
Sufera si tace;

Niciodata-un zambet
Nu-ti va fi pe fata,
De-n orice moment
Grija te inalta;

Nici soarta curata
Nu-ti va fi,de-n trai,
Vesnic cautata
Va fi viata-n rai;

Si nici suferinte
Nu vor trece-n veci,
Cat nu ai cainte,
Curatit sa pleci;

Caci din toate cate
Viata ne-o formeaza,
Doar un pisc de munte,
Vesnic lacrimeaza;

Acolo traieste
In singuratate,
Cel ce se caieste
De-ale lui pacate;

Se roaga la ceruri
Pentru omenire
Ce-n atatea feluri,
Tinde spre-adormire;

Se roaga la Domnul
Pentru-acest pamant,
Sa rodeasca pomul,
Fruct curat si sfant;

Da,este un puustnic;
A fi,nu-i e greu,
Fiindca nu e singur,
E cu Dumnezeu;

Sta in varf de munte,
Intro grota mica,
Raul sa infrunte
Demn si fara frica;

Are barba lunga,
Ochii adanciti,
Par lasat sa curga,
Obrajii zbarciti;

Dar cu toate astea,
Este plin de viata
Ascultandu-si vocea,
Dis de dimibneata;

Pentru el e totul,
El si tot pamantul;
Simte inca focul
Cum simte si vantul;

Tot ce a lasat
Dorul sa ii duca,
Iute l-au uitat,
Fara nici o lupta;

Nu ii pare rau,
Ii compatimeste;
Le doreste lor,
Ce insusi primeste;

Liniste si pace,
Suflet impacat,
Lumina ce face
Traiul cumpatat;

Caci in varf de munte
Sta,nu vede luna,
Fiindca-i e deasupra
Mai intodeauna;

Cateodata-i soare,jos
La el,e ceata;
Cate-un nor pufos,
Barba ii rasfata;

Are-un loc tocit,
Unde sta plecat,
Si ca pironit,
Fuge de pacat;

Mediteaza ziua
Cat este de lunga,
Noaptea o pastreaza
Numai pentru ruga;

Este dus mosneagul,
Nu mai are mult;
Cand iese afara,
Toate il ascult;

Caci la el tacerea
Este vorba lunga;
Simte ca puterea
Tinde sa-l ajunga;

Cand era aproape
De ce a visat,
Langa grota lui
Om s-a aratat;

Era obosit,
Cu hainele rupte,
De foame lihnit,
Dra cu vorbe scumpe;

Se priveau sticlos
Fara sa vorbeasca,
Fiiindca de prisos
Era sa graiasca;

La un semn discret
Cel venit se-aseaza;
Puustnicul in cerc,
Jos, ingenuncheaza;

Se roaga cu mintea,
Sufletul s-asculte,
Sa priceapa stirpea
Ce-a venit pe munte;

--Este-un om--isi zice,
Dar de ce-i aici,
Gata ca sa pice
Si cu pasii mici,
Si cu mana-n tremur
Facand Cruce mica,
Peste pieptul sau
Sacadat de frica?

Se indeparteaza
Lasandu-l culcat;
Ling-un trunchi lasat
Sta si mediteaza;

Se facu lumina,
Zorii se ivira;
Vede o jivina
Ca de el se mira;

Pleca-ngandurat
Catre grota mica,
Unde l-a lasat
Pe venit,in frica;

Negru ca taciune
De la focul stins,
Zice doar un--spune,
Omului intins;

-----Am venit la tine,
Fiindc-am vrut sa stiu,
Daca gura lumii
Zice in pustiu;

Am in suflet grele
Si multe pedepse,
Amagit de rele
Si minciuni alese;

Nu mai voi din viata
Ce am tot visat,
Nu mai vreau s-aud
De ce am lasat;

Vreau sa stau in tihna
Sus,aici cu tine,
Nimeni sa m-atinga,
Sa nu-mi faca bine;

Caci daca se poate,
Si de m-ai lasa,
O sa trag pe coate
Dupa vrerea ta;

Si tacu sfios,
Lana mos se-aseaza;
In genunchi pe jos,
Roaga si ofteaza;

Radacini si frunze,
Fructe si lastari
Pe masa ii puse,
Pe genunchii tari;

Si trecura anii,
Mosul se-nplinii;
Il primira Domnul
Ca pe proprii fii;

Dar din varf de munte
Inca se ridica
Inspre cer o frunte,
Clara, fara frica;

Isi aduse-aminte
Cum aici ajunse,
Si-astepta cuminte
Ce batranu-i spuse:

Ca-ntro zi,el poate,
Va patrunde-n lumea,
Unde se socoate
Valea si cu culmea,

De nu el,un altul
Va trimite Domnul,
Sa-i ia locul,patul,
Grota si cu somnul;

Si tacut,se roaga,
Mediteaza,doarme,
Far" ca lumea larga
Pacea sa ii sfarme;

Caci in varf de munte
Viata si-o consuma,
Stand cu cele mute,
Mana peste mana.

Publicat de: Costel Suditu la data de: 31-08-2011, 4:34 pm
Cuvinte cheie: viata | adevar | intelepciune | singuratate | adevar