Ninge cu vise în privirile noastre,
Ce nu doresc să se mai trezească niciodată,
Din moartea rece şi obscură a acestei Vieţi,
Unde suntem nevoiţi,
Să acceptăm viscolul uitării de sine,
Pentru a supravieţui,
În singurătatea frigului sentimental din noi,
Spre a rătăci printre troiene de gânduri glaciale,
În bezna Iluziei
Căutându-ne fără încetare,
Calea către Moarte,
Prin fiecare dorinţă din noi,
Minţită cu nesaţ de Nemărginirea,
Care pribegeşte oarbă şi înfrigurată,
Prin ninsoarea speranţelor,
Promiţând peste tot,
Frumoasa sa fiică:Nemurirea,
Doar că aceasta murise demult,
Încă dinainte de a fi Lumea,
Iar Nemărginirea înnebunise de durere,
Astfel încât nu realizează că Nemurirea,
A murit,
Fiind doar în sufletul trudit,
Al unei Amintiri,
Ce stă ascunsă într-o lacrimă îngheţată,
A Împlinirii,
Ce-i aruncă Nemărginirii,
Care cerşeşte la poarta acesteia,
Un colţ din pâinea suferinţei,
Trudită cu sudoarea dragostei,
De muritorii muririi,
Din valurile spicelor de aur,
Ce lovesc ţărmurile drumurilor,
Prăfuite de nelinişti,
Erodându-le necontenit până când acestea dispar,
Fiindcă oricum duceau spre Nicăieri,
Ajungând în cele din urmă,
Printr-o greşeală a sorţii,
La Moarte.

Tweet

Publicat de: Cerin Sorin la data de: 03-10-2008, 11:11 pm
Cuvinte cheie: Iarna | Destin | Desertaciune

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii