Din volumul;
,,Peisaje româneşti, vechi şi actuale\\\'\\\'
-Ne temem de oameni, zise Iovan, dar ar trebui să ne fie frică de Dumnezeu!
Copilul din nu ştiu ce motive l-a supărat pe tatăl său, acesta răspicat şi după ce i-a dat un pumn în spate îl trimise să adune gâştele, era învinuit că din cauza lui acestea se risipiseră prin zăvoi. Cu lacrimile cât bobul de mazăre, care se rostogoleau pe faţa lui fără oprire, copilul porni să caute gâştele.
-Noroc că sunt însemnate, îşi zise!
În mijlocul spatelui osos şi aplecat în faţă simţea pumnul părintelui ca un nod. Spre zăvoaie ape, valuri, plouase mult la munte, apa năvălise iar aprigă, avea culoarea mortului! A rupt din zăvoiţa noastră, unde ne jucam fericiţi. Sălciile plantate de nu ştiu cine, crescuseră după ani, în ele păsărelele îşî construiseră cuiburi. Ne căţăram primăverile curioşi să le vedem ouăle şi puişorii. Apele astea năvalnice mutilează leagănele noastre de joacă...
-Acum s-a dus şi zăvoiţa, îşi zise trist copilul!
Transformările astea din rău în mai rău îl răneau în suflet ireparabil.
Gâştele, unde or fi? Începu să strige liba-liba! De dincolo de apa învolburată şi aprigă, care curgea cu viteză la vale, încât copilul ameţea de fiecare dată când o privea, gâştele semnalau că recunosc prezenţa copilului, dar degeaba nu doreau să se reîntoarcă acasă. Şi copilului îi era la neîndemână drumul spre casă fără un rezultat pozitiv, îşi zise;
-Dacă aş aluneca în apa asta, ce s-ar întâmpla? Aş vrea să mor, să nu mai ştiu de pumni, de gâşte, de ape năvalnice. Prin minte-i trecu\\\' gânduri negre, să moară, să nu moară, e uşor de zis, uite nu am curajul să intru în valurile astea. Cine a murit înecat oare, aici? Nu-mi amintesc să fi auzit de un înecat, numai spânzuraţi şi spânzuraţi! Ce le-o fi trecut prin cap oare de s-au spânzurat? În acea clipă conştientiză că şi el era la un pas de acea hotărâre. E păcat să te sinucizi, îşi aminti vorbele părintelui, înecatul şi spânzuratul, nu vor avea parte de slujbă şi nici clopotele nu le va bate!... Trist, dar dacă stau bine şi gândesc, cred că nici nu-mi pasă dacă nu vor bate clopotele.
După o cugetare din aceasta prăpăstioasă şi necăjit că nu a putut convinge gâştele să se întoarcă, copilul porni spre casă. Brusc îşi aminti ce le spunea mereu diriginta, să nu uitaţi, Darie a fost un copil cuminte prea devreme...
(RECTIFICAT)
Publicat de: Ionela Horge la data de: 02-07-2011, 8:10 pm
Cuvinte cheie:
amintiri
Gâştele - 
Adauga la favorite
Trimite pe YM
Citatul Zilei
