ar trebui să înţelegem din viaţă esenţialul
dacă ne-am întâlni la început de spectacol
tu, cu o ramură de salcie, eu, cu un degetar de vin
am desena scena în verde, umbrele în roşu
nu ne-ar preocupa asprimea peisajului
am fi două fericite semne de mirare
arzând dimineţi într-un tom cu coperţi aurii
pe un raft, într-o bibliotecă, la mijloc de ocean

adevărul seamănă cu prietenul meu acarianul
o sferă în balans căutând starea ideală
când se plictiseşte, se întoarce la plan
privirea lui îmi spune că între masa de călcat şi taste
am pierdut o viaţă răsfoind banalul dar
povestea, aşa cum o încep în fiecare dimineaţă,
e ceea ce mi-a fost dat fără nici o altă explicaţie
când visez, sunt cu câţiva paşi dincolo de clar
pictorii au înţeles la timp că umbrele creează senzaţia de real

sângeriul apusului desenează imperii pe asfalt
inimi vin şi trec purtate de speranţă, arămii întâmplări
îmbulzindu-se în gropi fără nume, fără noimă
prin ceaţă, mereu deschise, braţele pământului

mă întorc şi grăbesc pasul printre trunchiuri
nu pot răspunde încă, deşi în adâncul profund simt
plictisit, ochiul îndeamnă la repaus
şi-atunci nu mai e nimic de ascultat, nicio tristeţe
nicio nevoie de absolut, nevoia de pace interioară
oboseală a gândului, departe de rotirea timpului în cadrane
în alt vis, senini, tu cu o ramură de salcie, eu cu
sufletul prea visător, ne întâlnim

Tweet

Publicat de: Mariana Fulger la data de: 11-03-2009, 7:42 pm
Cuvinte cheie: ganduri, tristeti

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii