Gânduri9

Moartea – un episod de viaţă care ne lasă pe toţi în suspans.
___________

Am uitat o clipă că exişti şi am rătăcit toate sensurile. Unde eşti?
___________

Sufletul (omului) este, poate, cea mai de neînţeles noţiune din câte există.
___________

Omul şi pacea, omul şi războiul, omul sau pacea, omul sau războiul, omul = pacea, omul = războiul – posibile enunţuri existenţiale.
___________

Oricât de sus ai fi, oricât de drept ai sta, fii atât de drept şi atât de sus, încât să nu poţi accepta niciodată ca alţi oameni să îngenuncheze în faţa ta.
___________

Cu cât mă înalţ, cu atât cobor, în materie de iubire. Poate din cauză că sunt om.
___________

Mă doare omul care nu mă înţelege, dar poate că şi eu îl dor, neînţelegând de ce nu mă înţelege.
___________

Omul – probabil că mai mult de atât nu se poate. E însă prematur acest gând.
___________

Cine urcă scările spre rai, pentru că-l duce sufletul, le şi coboară, după intensitatea pozitivă sau negativă a trăirilor sale. Nu e nimeni fericit tot timpul şi nici toată viaţa pustiu.
___________

Fericirea, dacă ar veni din cutia cu bomboane, ar fi de ajuns să umple pământul de albine şi furnici. Undeva, dincolo de orice trăire animalică, e un sentiment care nu se cheamă nicicum, o trăire unică în intensitate şi în durată, niciodată deplină, niciodată de ajuns pentru trupurile noastre învăţate să tresară de plăceri. O simţim fiecare şi o acceptăm, neîntinând-o prea des cu scurta sau mai puţin scurta trecere prin existenţial, creând din ea sublimul.
___________

Modestia pare nevoia stelei de a nu fi deosebită de lumânări în ochii muritorilor; e tăcerea pe care o impune sufletul cărnii în multe momente ale existenţei; înţelepciunea care te ţine departe de deşertăciunea luxului şi te predispune la meditaţie asupra adevăratului sens al popasului, acum, aici; conştiinţa faptului că nu eşti cu nimic deasupra întunericului, ci, uneori, o fărâmă din acesta, ce sporeşte îndoiala asupra clarităţii luminii; pământul în arderea cerului sau prima particulă de orice din care a pornit ideea Universului şi despre care nu ştim şi nu vom şti niciodată nimic.
___________

Mi-e dor… ameţitoare fantasmă de apă şi stele, de chin şi gând… să mă întorc în minele de dinainte de mine, de oameni, de oricând… să nu mai ştiu strigând cum aud strigând, gând, flacără, aşteptare, chemare, uitare, lacrimă, cuvânt, gând… doamne, cât o să dureze această uitare?…
___________

Tulburătoare apă, îmi reflectezi trăirile şi le atragi… opreşte-te!… Speranţelor am deschis cerul, nu uitării…
___________

Să opunem nefericirii de a fi om fericirea de a fi! De ce să dăm sufletului otravă, când îi putem da azurul, armonia puţin gravă a orgii, pianului şi a viorilor ca într-un Adagio pentru orgă şi coarde de Tomaso Albinoni, interpretat modern de Demis Roussos, în Adagio pentru coarde de Samuel Barber sau ceva vesel? Trăim într-o lume de muzică – materie-energie visătoare.
___________

Pot să mă satur de viaţă, pot să mă satur de mine, dar nu am cum să mă satur de tine.
___________

Nu ştiu ce să iubesc mai mult la tine şi pentru că nu ştiu sã te iubesc pe puncte, te iubesc în întregime.
___________

Nu mi-e foame de unduirea lutului, ascult rezonanţele tăcerii paşilor sufletului, cronologia întâmplărilor conştiinţei omenirii, vioara la care cântă destinul când nimic din ce mă doare nu străbate ochiul deschis înăuntru.
___________

Hai să numărăm norii, spui. Cărui număr îi dai dreptul să fie azi întregul ce va cuprinde cerul, oamenii, pământul, visele, arborii şi rătăciţii care-şi caută drumul? Infinitul? Unu? Doi. Din cel albastru, ne facem mantii; din cel alb, rochie şi costum, apoi mergem la cununia cerului cu întinderea fără nicio pată a lumii poveştilor iernii. Voaluri albe se vor legăna în aer între zări, acoperind paşii, vom scrie cu litere pure VIAŢĂ, să se îmbrace în ele sufletele, să trăiască în pace, deasupra tuturor va ninge din aceeaşi întâmplare irepetabilă, de poezie poate, existenţa.
___________

Cu timpul, vei deveni ceea ce ai fost: o fotografie care-mi va răscoli sufletul şi mă întreb: voi putea să uit?
___________

Copiii – împreună am deschis porţi la care singură n-aş fi ştiut să ajung. Şi cât de neputincios privesc acum cum se duc… dar sunt mândră.
___________

Adevărul mare, poate singurul adevăr, e că nu ştim sigur nimic.
___________

E necesar să îmbătrânim – astfel gândurile şi faptele noastre capătă greutate, sens - cel al creatorului care ştie că lasă ceva când pleacă.
___________

Pluteşte…, acoperă-mi umerii în azuriul genelor tale, pleoapelor mătasea, cum se zbat, poartă-mă, înalţă-mă, e clară lumina lunii în legănarea liniştită a mării, ne rotim, mă strângi, te cert, zâmbeşti, suntem cei mai frumoşi îngeri de noapte… braţele tale acasa, sufletul începutul.
___________

Creator fără plagiatori care-i macină munca precum viermii sau şi-o însuşesc aşa pur şi simplu o fi existând? Stop nesimţirii şi hoţiei în creaţie! Muncim ca să bucurăm suflete, nu pentru ca ele să ne fure munca, ridicându-se cu nesimţire peste sufletele noastre.
___________

Mersul, căutarea, creaţia sunt condiţia existenţei noastre ca oameni. Şi nu doar a noastră: şi arborii, şi păsările, insectele, florile, lumina… Modelăm cu toţii existenţa, adânc în sufletu-i, căutând marginile…
___________

Gânduri... La ce anume dau naştere? Unii ar spune cuvinte fără rost, alţii, mai bine tac. Iar el, cuvântul, are spaţiul aşteptărilor. Timpul e încă o dreaptă. Dacă se va lungi prea mult, se va strânge, raft pe raft, pe raft, până când un alt ochi atent la nuanţe îl va deschide.
___________

Dumnezeu nu ia nimănui nimic şi nu dă. Am putea spune că mediază uneori cu sorţii ca ceva bun să se întâmple. E şi aceasta o noţiune de care ne agăţăm ca înecaţii de firele de iarbă. Ne dă sens, ne creează cadru, ştim că aparţinem cuiva, destul de puternic, în imaginaţia noastră, să ne apere atunci când nu ne putem apăra singuri. Realitatea e că doar pe unii, dacă e să ne gândim la milioanele de oameni care au murit şi mor în războaie ilogice, în catastrofe naturale şi accidente sau pur şi simplu de boli, foame sau disperare.
___________

Oglinzile nu se lasă înşelate. Oare de unde ştiu? Lucrurile bune dăinuie acolo unde suflete de oameni îşi controlează animalicul. Cei dornici de ruine să-şi caute locul printre hiene. Colcăie pământul de hoituri spirituale.
___________

Te iubesc. Să nu întrebi de ce. Răspunsul s-a scris demult; acum are un milion de chipuri – toate ale tale în sufletul meu. Nu ştiu trăi altul. Visez şi nu întreb de ce – firescul….
___________

Gândul acesta ne e comun până la umărul degetului arătător. Dincolo e un cer ce îmbracă altele şi altele, ce spun eu îţi poate fi cunoscut încă, dar ştii tu unde plânge şi râde sufletul meu? De ce-i arăţi altă poartă? Îl strigi albul când pe el îl cheamă toate culorile lumii acesteia. Îi pui apoi nume la-ntâmplare şi-l momeşti cu alte bătăi ale umărului, ale tâmplei, dar nu se supune decât precum culorile pe un geam pe care plouă de la începutul lumii.
___________

Iertarea nu schimbă faptele nimănui, dar dă celui care a greşit şansa să arate că e bun, iar celui care a iertat bucuria celui care vede răul schimbându-se în bine.
___________

Publicat de: Mariana Fulger la data de: 28-01-2011, 10:15 pm
Cuvinte cheie: ganduri | marianafulger