Vreau liniştea să-mi aflu pe dezgolitul câmp
De brazda degerată, vreau fruntea să-mi lipesc…
Să uit tristeţea lumii, să uit de veacul tâmp –
Şi ca-n copilărie, natura s-o iubesc.

Să aspir parfumul reavăn al ţarinii bătrâne –
Cândva, în sânu-i rece, eu trupu-mi-voi culca…
Mă bucur că din pieptu-mi vor creşte, vesel, grâne -
Din care generaţii, ce vin, s-or ospăta.

Vreau firul verde al ierbii, atunci când va-ncolţi,
Să-l cânt cu nostalgie de paradis pierdut –
Căci, niciodată, lumea ce-a fost, nu va mai fi –
Frăţia cu natura - demult a dispărut.

Misterios e cerul, chiar când e mohorât –
În zilele senine, spre absolut îndeamnă…
În veacul tot mai lacom, sleit şi mai urât
Nici dor, nici armonie, nu mai ştim ce înseamnă.

Ni-i teamă de dezastre, ni-i teamă de sfârşit –
Deşi, apocalipsul, din suflete porneşte;
Căci, omul, tot mai singur, buimac şi răvăşit,
Doar în ipocrizie şi egoism trăieşte.

Tot mai puţini s-aceia ce pot fi fericiţi
Atunci când ciripitul de pasăre se-aude…
Suntem, mai toţi, de-avere şi fală stăpâniţi –
La glasul purităţii - urechile ni-s surde.

…Vreau liniştea să-mi aflu pe câmpul dezgolit,
S-aspir parfumul reavăn al ţarinii bătrâne…
De lumea-nsingurată mi-e sufletul rănit –
N-am gânduri, nici dorinţe - spre ziua cea de mâine….

Tweet

Publicat de: Boris Ioachim la data de: 20-03-2011, 10:06 pm
Cuvinte cheie: gânduri

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii