Frunzele acestea singure
se risipesc pe drumuri toamna
în noiane de culori ruginii, rebele
precum iepele pur sânge


Umplu cărările și parcă urlă
a piaza rea ruginiul din ele
îmi amintesc vag de iarba prospăt cosită,
cu miresme umede de sevă verde...


Oare vreodată la capătul de alee
căreia abia îi zăresc sfârșitul
o fi o zare fără culorile toamnei
fără verdele lacrimei ce doare?


Știu! La capătul celălalt sunt tot eu
risipă în umbră, în van mă caut
în neștire, am pierdut noțiunea, un tumult
de puritate ce-a părăsit gândul meu


Străbat noianele de frunze moarte
se-mpleticesc în picioare confuze,
vântul tist mă mângâie cu o rafală de ploaie
trezindu-mă la realitate!

În preajma mea aluri se pierd în depărtări
cu anii mei clădiți pe orbită de-a lungul și de-a latul
lumii împrăștiată în mii de cioburi precum asterizii
dezintegrați din înălțimi...

În tăcere alin durerea umbrei pribeagului
o cern prin minte-mi cu viteza luminii
ce cade perpendicular pe steaua mea
din alte lumi.

(RECTIFICAT)

Tweet

Publicat de: Ionela Horge la data de: 02-07-2011, 8:21 pm
Cuvinte cheie: frunzele

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii