stăteam pe scaun privind în faţă
ca la fotograf când îţi faci poza pentru buletin
în stânga vânzătoarea cu privirea însetată de muncă
eram foarte aproape unul de celălat
îi auzeam gândurile şoptindu-i în urechi
m-a invitat să iau loc cu un fel de mârâit avertizator
trebuia să mai aştept
nu puteam să mă uit fără să mă întorc
i-aş fi atins buzele
în schimb ea putea să mă privească în voie
avea poziţia cea mai bună şi profita din plin
mă fixa cu privirea ei de cenuşereasă
care vinde ochelari din cauza unor nedreptăţi sociale
dintr-o dată s-a îndrăgostit de telefonul mobil
şi nu se mai sătura jucându-se cu el
până la urmă a trebuit să sune pe cineva
o prietenă
la început vorbea tare să-mi demonstreze că e sigură pe ea
n-o afecta prezenţa mea şi putea să mă ignore
prietena era în spital o durea burta
i-a scăpat fără să vrea şi a coborât glasul
şi-ar fi dorit o discuţie mai deşteaptă dar nu i-a ieşit
trebuia să vorbească despre suferinţa ei
şi nu putea s-o facă pe un ton entuziast
nu putea să strige
ce faci fată te-ai internat
ca şi cum ar fi întrebat-o când a fixat nunta
sau ce rochii şi-a mai luat
mai ales că aia îi cerea orez cu lapte
şi se văita că e rău în spital
şi că n-a venit nimeni s-o vadă
eu rânjeam în sufletul meu de plăcere
săream în sus de bucurie
ce prietene ai fă umbli cu bolnave
îmi închipui că nici tu nu eşti mai sănătoasă
ea auzea toate astea aşa cum şi eu îi auzisem gândurile
şi nu putea să încheie
să salveze ceva din aparenţa
unei prinţese care nu se potriveste cu locul unde este
unei cosânzene retrogradate să facă orez cu lapte
îmi încleştam fălcile să nu izbucnesc
simţeam că eram roşu
mă gândeam să o întreb ce reţetă foloseşte
aş fi făcut-o cu voluptatea unei bombe de distrugere în masă
dar cred că asta ar fi fost ultima greşeală personală
nici nu mai era atentă le conversaţie
mai degrabă se concentra la reacţiile mele
nu putea să-i spună că nu mai are semnal
dovada eram eu care o auzeam foarte bine
şi nu putea să mintă
deja o făcuse o dată
când mi-a zis că ochelarii o sa fie gata în această zi
puteam să mă întorc s-o privesc cât as fi vrut
să-i ating şi buzele
am vrut să zic ceva gen asta e, aşa e viata
dar vocea m-a trădat
a ieşit un fel de lătrat grav care s-a rupt pe la jumătate
după care trebuie să-ţi dregi glasul
se faceă ca nu a auzit nimic
nu putea să mă mai privească era evident
că m-ar fi mâncat de viu
stătea cu telefonul lipit de ureche
paralizată de o inerţie fără nicio logică
n-am mai aşteptat nicio comanda
eram fericit mergând fără ţintă prin zapadă
lângă mine comunitarii
bucuroşi că-şi mai găsiseră un tovaraş
mai trebuia doar să-mi şterg privirea ei de pe gură

Publicat de: dan camui la data de: 22-02-2012, 1:07 pm
Cuvinte cheie: poem | fara dioptrii