Există un perete subţire între noi –
Uşor l-am putea sparge de-am dori amândoi…
Eu nu-ndrăznesc dintr-un fel de palidă sfială,
Iar tu din neputinţă sau doar din plictiseală.

Cândva, eram prieteni – aş zice chiar iubiţi,
Părea că pe vecie vom fi nedespărţiţi
Atâtea idealuri întruna făuream
Şi n-aveam ascunzişuri, un tot – nu doi eram.

Şi ce frumos, cu floare, ne răsfăţau livezi –
Azi, doar puhoi de geruri, ne încearcă şi zăpezi
Şi primăveri de azururi plenar ne răsfăţau –
Azi, doar toamne noroase în suflete ne stau.

Ce s-a întâmplat, deodată, deloc nu am habar
Ştiu doar că un perete-ntre noi a pus zidar…
Zidaru-acesta, însă, nimic n-a câştigat –
Doar, poate, că răceala ce-n noi a strecurat

Sau, poate, că zidarul peretele, anume,
L-a înălţat ca unici, dar trişti să fim pe lume…
Cu mâinile murdare de sentimente reci -
Damnat va fi zidarul singur să fie-n veci.

…Există un perete subţire între noi –
Uşor l-am putea sparge, dar poate c-amândoi
Am obosit de viaţă, de nori şi de nimicuri
Şi tot veninul lumii ne-a ars picuri cu picuri…

Publicat de: Boris Ioachim la data de: 27-01-2012, 11:56 am
Cuvinte cheie: nostalgie | de dragoste