Arată-mi ridurile speranţei tale,
privire de ţărână,
şi am să te aştept la margine de cimitir,
cu toată viaţa dorului tău cu tot.

Am căzut în şanţurile destinului tău,
fără să pot înţelege,
palma uitată de Dumnezeu în inima mea,
soartă de carton,
demodată şi prăfuită,
cu uitarea din mine.

Întreaga noastră existenţă,
copilă de muşama,
am petrecut-o,
stând pe rafturile celor mari,
ca să nu se murdărească de visele noastre,
lume de excremente mizere ale binelui,
care nu ne va înţelege niciodată,
câtă nevoie mai are de răul,
marilor noastre iubiri.

Publicat de: Cerin Sorin la data de: 22-02-2012, 7:03 pm
Cuvinte cheie: viata | moarte | destin | tristete | uitare