EVADAREA ACTUL II SCENA 9

ACTUL II
SCENA 9

Nu a trecut decât puţin timp. În sacristia unei biserici de ţară, luminată de o lampă cu petrol, unde, pe peretele din spate sunt agăţate în cuie stiharul şi sutana, în dreapta, o uşă care duce spre livadă iar în stânga o uşă deschisă pe care se intră din biserică. În cameră se găsesc doar câteva scaune şi o măsuţă pe care se află un ulcior, lipită de perete, lângă uşa din stânga.

(Scena e goală, dar aproape imediat intră PREOTUL, venind din biserică. Ţine în mână câteva fructe mari, frumoase pe care le aşează cu grijă pe măsuţă. Între două vârste, slab, cu păr cărunt, cu faţa puţin măslinie proaspăt rasă, preotul poartă pantaloni negri, cămaşă albă, vestă neagră şi o haină trei sferturi. Are un aer de om activ şi se vede că şi-a depăşit condiţia de preot de ţară. Toarnă apă din ulcior în două vaze mari, fredonând o melodie. Apoi, luând câte o vază în fiecare mână intră din nou în biserică. Uşa din dreapta se deschide şi, brusc, îşi face apariţia căpitanul Matt, trăgându-şi răsuflarea ca un om hăituit. După ce închide încet uşa, aruncă o privire prin încăperea goală pentru a evalua situaţia şi traversează în partea opusă urmărind, prin uşa deschisă mişcările preotului prin biserică. Speriat că va fi descoperit, Matt se ascunde în grabă după sutana agăţată în cui, scoţând din când în când capul ca să observe “terenul”. Când preotul intră în stihar, Matt se ascunde complet în spatele sutanei. Preotul, fredonând aceeaşi melodie, îşi scoate haina vrând s-o agaţe în cui pentru a lua sutana. Pe cele mai înalte tonalităţi ale melodiei, preotul ia sutana din cui şi rămâne blocat şi speriat, faţă-n faţă cu Matt, la fel de speriat. Preotul se dă câţiva paşi înapoi.)

PREOTUL: Ei, poftim!
MATT: Vă cer refugiu, părinte!
PREOTUL: Ce vrei să spui? Cine eşti dumneata? (Matt îşi deschide pardesiul lăsând să se vadă hainele.) Oh! (Aceste “Oh!” e mai mult decât o exclamaţie de surprindere; are un accent de groază ca şi cum trupul şi-ar vedea propriul suflet.) Evadatul! N-ar fi trebuit să intri aici.
MATT: Atunci, unde să mă fi dus? În alte vremuri, Biserica…
PREOTUL: În alte vremuri Biserica îşi aparţinea. Acum ea aparţine Statului. (Matt face câţiva paşi spre ieşire.) Stai puţin! (Îşi scoate haina şi îşi pune sutana, parcă pentru a-şi întări credinţa în forţa sa preoţească.) Cred c-am citit despre dumneata. Eşti căpitanul Denant, care…
MATT: Da.
PREEOTUL (Aproape pentru sine): Bietul de tine! (Matt îl priveşte ţintă pe Preot, în tăcere.)
MATT: Pentru noi, cei care am făcut războiul, moartea nu înseamnă atât de mult, ca pentru ceilalţi.
PREOTUL: Ştiu; am fost şi eu acolo.
MATT: Preot de regiment?
PREOTUL (Făcând semn afirmativ din cap): Şi acuma de unde vii?
MATT: Din casa de peste drum unde locuiesc două doamne. Le-am lăsat certându-se din pricina mea. Am zis că-i mai bine să plec decât să le tulbur liniştea familială.
PREOTUL (Zâmbind uşor): Da, presupun că domnişoara Dora vroia să te ascundă iar domnişoara Grace să te dea afară. Nu-i aşa?… Şi când mă gândesc că Dora e cea care nu vine la biserică. Ceva nu-i în regulă aici; sau poate că e. (Se uită la Matt întrebător.) Sunt mulţi pe urmele tale?
MATT: Mă gonesc tare din urmă.
PREOTUL: Şi cauţi aici refugiu şi apărare? Oh, dac-aş fi fost papistaş! Uneori aş fi vrut să fiu.
MATT: Romano-catolicii sunt mai raţionali.
PREOTUL: Aş fi vrut mai multă putere. Căpitane Denant, trebuie să-ţi mărturisesc că n-am mai fost pus într-o astfel de situaţie.
MATT: Acum, asta-i situaţia. Tot ce vă cer e să mă lăsaţi să mă odihnesc puţin aici.
PREOTUL: Dragul meu, ia loc, te rog! (Trage un scaun pentru Matt.) Am să-ncui uşa. (Se duce la uşa principală şi o încuie; apoi, văzându-l pe Matt cercetând cu precauţie fereastra): Nu, de-afară nu se vede-năuntru. Presupun că eşti hămesit de foame, nu-i aşa?
MATT (Aşezându-se pe scaun): Nu, părinte, am depăşit deja senzaţia asta. Cred că ştiţi cum e…
PREOTUL (Negând din cap): Mi-e teamă că noi, oamenii Bisericii, trăim o viaţă normală.
MATT Nici când aţi fost pe front? Acolo se-ntâmpla frecvent să facem foamea…
PREOTUL: Nu, căpitane… Uite, mi-e jenă să recunosc, dar nici pe front n-am suferit într-atât de foame încât să n-o mai simt. (În timp ce vorbeşte, se observă că se gândeşte la altceva şi e tensionat, agitat).
MATT (Brusc): Ei bine, părinte, ce-ai hotărât? Mă predai?
PREOTUL (Mişcat, emoţionat): Preotul regimentului! (Se întoarce din drum şi se postează în faţa scaunului pe care stă Matt.) Vorbind ca de la om la om – cine sunt eu să te predau? N-am nici un drept. (Dând din cap.) Desigur, nu pot să mă fac că nu ştiu cine eşti, dar asta nu mă împiedică să-ţi ofer un adăpost în care să te poţi odihni.
MATT (Brusc): Mă întreb ce-ar fi făcut Isus în această situaţie!
PREOTUL (Pe un ton grav): Aceasta, căpitane, e cea mai grea întrebare din lume. Nimeni nu poate ştii răspunsul. Cu cât te apleci mai mult asupra unor astfel de lucruri, cu atât realizezi mai bine că faptele Sale nu pot fi determinate. EL a fost o minune, înţelegi? Iar nouă, muritorilor, ne e greu să-i călcăm pe urme. (Îl priveşte fix pe Matt care-şi sprijină cu greu capul să nu pice de somn.) Eşti frânt de oboseală, nu-i aşa?
MATT: Doamne! Nu credeam că o să pot rezista atâta! Nici nu-mi mai simt încheieturile. În tinereţe am fost alergător de cros.
PREOTUL: Alergător de performanţă? Deci ai vână de sportiv?…
MATT: Mi-am pierdut antrenamentul. Cred că am deja febră musculară. (Se ia cu mâinile de cap.) Dacă pun mâna pe mine şi mă duc înapoi!… Ce ciudat!… Acum mi se pare mult mai greu decât în timpul evadării din Germania.
PREOTUL: Te-a văzut cineva când ai intrat aici?
MATT: N-avea cum – dar sunt pe urmele mele.
PREOTUL: Cine?
MATT: Câţiva săteni şi un poliţist.
PREOTUL: Dac-ar ştii sătenii mei ce sunt nevoit să fac…
MATT (Ridicându-se): Chiar aşa, părinte! Acum îmi dau seama. Îmi pare rău, o să plec chiar acum.
PREOTUL (Îi pune mâna pe umăr şi-l împinge înapoi pe scaun): Nu, te rog! Rămâi cât poţi. Mi-ai cerut adăpost în biserică şi nu cred că am dreptul să ţi-l refuz. Şi oricum ar fi, nu am puterea să-ţi cer să pleci. Stai liniştit şi odihneşte-te. Cred că am pe-aici pe undeva o sticluţă de coniac. Ştii, uneori se mai întâmplă ca vreun enoriaş să leşine.
(Preotul scoate sticla din dulăpior şi un păhărel). Bea un păhărel.
MATT (Bea coniacul şi scoate din buzunar sticla lui, care e goală): V-aş fi recunoscător dacă aţi face în aşa fel ca s-o înapoiaţi proprietarului. Acum e goală, dar mi-a fost de mare folos. (Scoate din buzunar o etichetă) Numele şi adresa sunt trecute pe eticheta asta de croitorie. Am smuls-o din buzunarul pardesiului. Aţi putea adăuga, “cu nesfârşită recunoştinţă”. Dar, vă rog, să nu uitaţi.
PREOTUL: Nu, nu, fiţi fără grijă, am să mă ocup de asta. (Bagă eticheta în buzunar.) Acum aş vrea însă să-mi spuneţi de ce aţi riscat să evadaţi?
MATT. Ţineţi un tigru într-o cuşcă şi apoi lăsaţi, din greşeală, uşa deschisă; ce credeţi că se va-ntâmpla?… (Îl priveşte pe preot fix în ochi) Oh! Da, ştiu ce vreţi să spuneţi – dar mi-am plătit cu vârf şi îndesat păcatele.
PREOTUL: N-aţi avut parte de un proces corect?
MATT: Nu poţi să judeci corect ghinionul.
PREOTUL: Ghinionul să fie cauza?
MATT: Desigur, nu trebuia să-l lovesc pe individul ăla; îmi asum această vină. Dar pentru o lovitură de knock-out, nu se stă la-nchisoare mai mult de-o lună sau două. Şi eu am primit patru ani de puşcărie pentru că omul a căzut şi s-a lovit cu capul de-o şină de tren. Şi chiar dacă nu mă-ntrebaţi, o să vă spun că poliţistul ăla-n civil o căuta cu lumânarea şi merita să-i trag un pumn în falcă.
PREOTUL: Dacă ai conştiinţa-mpăcată, e bine. Ăsta-i cel mai important lucru!
MATT: Oh, nu-ţi face griji, părinte, până la urmă o să fiu prins.
PREOTUL (Zâmbind): Nu-mi fac griji din cauza asta. Ştiu că eşti obişnuit să-ţi porţi singur de grijă. Ai stofă de luptător. Ce mă nelinişteşte este posibilitatea să nu am eu conştiinţa-mpăcată. În mintea mea ideile încep să se cam războiască între ele. Dumneata ai fost ofiţer şi ai condus o companie în timpul războiului. Iar eu am de condus acum…
MATT: Enoriaşii din parohie, nu-i aşa?
PREOTUL: Da. (Încuviinţează din cap.) După ce-o să pleci de-aici voi avea oare dreptul să-ţi acopăr fuga şi să nu le spun enoriaşilor că am tăcut şi nu te-am denunţat autorităţilor? Şi dacă le voi mărturisi totul, voi mai avea aceeaşi influenţă asupra lor? Şi dacă voi pierde puţina mea influenţă de-acum, cu ce drept voi mai veni în faţa lor, ca preot? Care-i datoria mea, căpitane Denant? Aceasta-i întrebarea care mă frământă.
MATT. Vă înţeleg. (Tresărind brusc, se ridică de pe scaun): E cineva la uşă. Încearcă să intre. (Preotul se îndreaptă spre uşa din dreapta; Matt face câţiva paşi înainte.)
PREOTUL (Lângă uşă): Cine-i acolo?
VOCEA CLOPOTARULUI: Io, domnu’.
PREOTUL: Nu acum, Thomas, am treabă. Ştii că nu intră nimeni până nu începe slujba. (Stă nemişcat lângă uşă, încercând să prindă zgomotele de afară. Apoi revine în centrul încăperii, lângă Matt.) E clopotarul bisericii.
MATT (În şoaptă): Părinte, îţi rămân recunoscător pentru buna găzduire, dar nu vreau să vă încarc conştiinţa. O să-mi iau zborul… Acum aş vrea să fiu un porumbel călător.
PREOTUL: Slujba începe la şase jumătate. Nu cred să vină mai mult de doi-trei enoriaşi. Oricum, până atunci nu vine nimeni, aşa că poţi să mai rămâi.
MATT: Părinte, eşti un om tare de treabă, dar cred că-i mai bine să plec şi să-mi încerc din nou norocul. Deja s-a întunecat afară. Parcă nici n-aş vrea să fiu prins într-o încăpere. Mai bine o iau din nou la fugă şi dacă vor să pună mâna pe mine, atunci vor mai avea ceva de alergat. Binecuvântează, părinte.
PREOTUL: N-am eu această cădere, fiule. Doar un episcop e îndrituit să-ţi acorde binecuvântarea sa. (Se aud bătăi puternice în uşa de la intrare.)
MATT: Sfinte Sisoe, m-au prins! (Brusc se îndreaptă spre locul unde se ţin hainele preoţeşti şi se ascunde acolo.)
PREOTUL (Destul de iritat): Cine bate aşa, acolo?!
VOCEA POLIŢISTULUI: Părinte, vă rog să deschideţi!
PREOTUL: Cine-i acolo?
VOCEA POLIŢISTULUI: Şeful poliţiei. Vă rog să deschideţi uşa. (Preotul, cu un gest de suferinţă, deschide uşa. Poliţistul, Fermierul, doi Muncitori şi Clopotarul intră în încăpere.)
PREOTUL: Ţi-am spus, Thomas, că nu pot primi pe nimeni până la începerea slujbei.
CLOPOTARUL: Da, domnule; numai că adineauri am văzut pe cineva intrând în biserică şi i-am spus domnului poliţist, care a zis că ar fi bine să cercetăm locul împreună. (Aruncă priviri curioase prin cameră.)
PREOTUL: Ce-nseamnă asta, domnule poliţist?
POLIŢISTUL: Suntem pe urmele unui puşcăriaş care a evadat, domnule. Aceşti doi muncitori l-au găsit dormind în cariera de piatră. Acolo ne-a scăpat din mâini ca un ţipar, dar nu ne-am lăsat şi l-am fugărit până l-am văzut intrând în casa celor două domnişoare, unde iar ne-a tras clapa; acuma, Thomas spune că a văzut un tip necunoscut intrând aici. Se pare că e omul nostru. Sunteţi de mult timp în biserică, domnule?
PREOTUL: Cam de-o oră.
POLIŢISTUL: Poarta principală era încuiată, dar erau ceva oameni la intrare. Sigur n-a intrat cineva în biserică?
PREOTUL (Îndreptându-se spre uşa care dă în sala cea mare a bisericii): Nu ştiu dacă aveţi dreptul să faceţi percheziţie într-un loc sacru, dar vă invit să căutaţi, în linişte, dacă se poate. (Preotul stă lângă uşa bisericii pentru a-i lăsa să intre. Urmăritorii încep să caute, în afară de clopotar, care rămâne în sacristie. Preotul vine lângă el.) Poţi să mergi şi tu cu ei, Thomas. Rămân eu aici.

(Clopotarul, vădit deranjat, iese urmărit de privirea imperativă a Preotului.)
PREOTUL (Şoptind, cu fereală): Ieşi repede, acum! (În acelaşi moment, Fermierul apare în canatul uşii, iar Preotul abia are timp să-l prevină pe Matt de pericol, cu un gest scurt. Matt se ascunde la loc.)
PREOTUL: Da, Browning, ce s-a-ntâmplat?
FERMIERUL: Nu-i nimeni acolo; ne cam dă bătaie de cap individu’; e un mare şmecher da’ pân’ la urmă punem noi mâna pe el! (Priveşte băunitor faţa Preotului.)
PRETUL (Cu un zâmbet forţat): Înseamnă că iar v-a scăpat, nu-i aşa?
FERMIERUL: Aşa e! E şiret ca o vulpe şi fuge ca un iepure! Nu cumva s-a ascuns după odăjdile alea?…
PREOTUL (Cu acelaşi zâmbet forţat): O să mă uit eu, Browning. (Se îndreaptă spre hainele preoţeşti şi se uită în spatele lor numai dinspre partea stângă. În clipa următoare revin cei care au căutat fugarul în biserică).
POLIŢISTUL: Vă mulţumim pentru îngăduinţă, părinte. Evadatul nu-i aici. Thomas, se pare că ţi-ai bătut joc de noi.
CLOPOTARUL (Bâlbâindu-se): Am văzut un om intrând aici. L-am văzut cu ochii mei. Precis a intrat aici.
PREOTUL (Uitându-se la ceasul său de buzunar): E timpul să înceapă slujba, Thomas. Du-te şi trage clopotul. (Către Poliţist) Îmi pare rău, dar trebuie să vă rog să plecaţi sau să intraţi în sală pentru vecernie. (Pe faţa preotului se poate observa o stare de încordare şi nesinguranţă.)
POLIŢISTUL (Deschizând uşa îi invită pe ceilalţi să iasă): Mi-am făcut doar datoria, părinte. Ne cerem iertare. Vă rog să ne scuzaţi.
PREOTUL: E-n regulă, nu face nimic.
FERMIERUL (Brusc): Staţi puţin, băieţi. Aş vrea să-l întreb ceva pe vicar dacă nu-i cu supărare. Spuneţi-mi, părinte, sunteţi sigur să nu l-aţi zărit pe individu’ ăsta dând târcoale prin biserică?
PREOTUL (Stăpânindu-şi firea): Cu ce drept îmi pui dumneata întrebări?
FERMIERUL. Vă întreb ca pe un preacinstit şi onorabil creştin, dacă l-aţi văzut sau nu pe acest evadat afurisit!
(După un moment de tăcere)
PREOTUL: Eu…
MATT (Ieşind din ascunzătoare, fără pardesiu): Sigur că nu m-a văzut. Îmi cer iertare, părinte, dar am fost nevoit să mă ascund aici. (Întinzând mâinile spre Poliţist): Mă predau.
FERMIERUL: Ia uite, evadatul! L-am prins pe Nemernic! Ura, ura, ura!
PREOTUL: Nu urla în biserică; dacă ai chef să urli, ieşi afară, nevolnicule!

(Şocaţi de această izbucnire, oamenii ies, lăsându-l pe Matt, în centrul scenei, în grija Poliţistului. Preotul e în partea stângă.)

MATT (Către Preot): Cer iertare, părinte! N-ar fi trebuit să vin aici, dar nu mai ştiam unde să m-ascund. Am tulburat cele sfinte.
PREOTUL: Nu, nu! Ai făcut ceea ce ţi-a fost scris să faci.
MATT: Numai de propria ta conştiinţă nu te poţi ascunde.
PREOTUL: Ah! aşa e! (Cu voce înceată) Dumnezeu să te aibă-n pază!

(Preotul priveşte fix cum Matt şi Poliţistul ies.)

Bate clopotul, în timp ce cade

CORTINA

COPYRIGHT TRADUCERE - FLORIN-OCTAVIAN MOLNAR (TOATE DREPTURILE REZERVATE)

Publicat de: Molnar Florin la data de: 26-06-2011, 12:31 pm
Cuvinte cheie: COPYRIGHT TRADUCERE | PREMIERA PE ȚARA | John Galsworthy