EVADAREA ACTUL I SCENA 3

ACTUL I
Scena 3

Au trecut treizeci şi două de ore. Un dormitor de han de provincie, cufundat în întuneric. Prin draperiile celor două ferestre din spatele scenei se strecoară câteva raze de soare. La mijloc, două uşi mari dau spre o terasă. În dreapta camerei se află un pat impunător, o masă de toaletă cu un scaun. În stânga, o uşă care se deschide înăuntru. Lângă pat, un alt scaun pe care se află aruncate veşminte (lenjerie) de damă. Un capot (halat) aruncat pe tăblia patului, papucii, în stânga patului. În pat doarme o femeie. Aceasta are părul tuns scurt. Se aud bătăi în uşa din stânga.

DOAMNA (Somnoroasă): Intră!
(O cameristă intră ţinând un vas plin cu apă fierbinte şi îl aşează pe marginea lavoarului, în stânga scenei)
CAMERISTA: E şapte jumate, doamnă.
DOAMNA (Răsucindu-se în pat): Cum e-afară?
CAMERISTA: Încă nu s-a ridicat ceaţa. Să vă pregătesc baia, doamnă?
DOAMNA: Da. Oh, soţul meu se-ntoarce în seara asta. O să mă mut din nou în camera dublă.
CAMERISTA: Da, doamnă, mi s-a spus.
(Camerista trage draperiile de la ferestre, mai întâi în partea stângă şi apoi în partea dreaptă)
Ştiţi, doamnă, puşcăriaşul care-a evadat… Încă nu l-au prins.
DOAMNA: Da?… Ce palpitant!
CAMERISTA: Are noroc cu ceaţa asta că după două zile de căutări n-au pus mâna pe el. Am auzit că-i vorba de tânărul care l-a omorât pe poliţistul din Hyde Park. Ştiţi, cazul ăla care a făcut atâta vâlvă.
DOAMNA: Cum să nu: îmi amintesc perfect! E vorba de căpitanul Denant. O s-o păţească şi mai rău dacă-l prind.
CAMERISTA: Sigur o să-l prindă! Nu ştiu să fi scăpat cineva vreodată.
DOAMNA: N-a scăpat nimeni până acum?
CAMERISTA: Nimeni, doamnă. Toţi evadaţii sunt prinşi până la urmă.
DOAMNA: N-aş fi crezut că poate exista o asemenea ceaţă deasă…
CAMERISTA: Vedeţi, evadaţii ăştia au nevoie de nişte haine civile, de ceva de mâncare. Atunci se dau de gol şi sunt prinşi.
DOAMNA (Furioasă): Ah, ceaţa asta oribilă! Nici n-ai ce să faci pe o vreme ca asta. Nici măcar o plimbare. Crezi că ar trebui să mă scol din pat?
CAMERISTA (Destul de rece): Cum doriţi, doamnă.
DOAMNA (Veselă): Ei bine, cred că ar trebui să mă dau jos din pat.
CAMERISTA: Am pregătit baia, doamnă.
DOAMNA: Mulţumesc.
(Camerista iese din cameră, iar doamna, în pijama, se dă jos din pat, îşi ia papucii şi îşi îmbracă halatul. Se îndreaptă spre fereastra uşor deschisă – prinsă cu un cârlig – şi priveşte afară).
DOAMNA: Oh, ce zi minunată!

(Luând un burete şi un prosop de baie de pe lavoar, femeia iese din cameră. De îndată ce uşa e închisă, apare de după draperia ferestrei de lângă pat – cu precauţie – evadatul Matt Denant. Aruncă priviri speriate în toate colţurile. E tras la faţă, cu hainele ude, mototolite. Îşi ţine ghetele în mână.)

MATT (Bombănind): O doamnă! La dracu! Trebuie s-o şterg de-aici!

(Se îndreaptă spre fereastră şi priveşte cu fereală afară, apoi se întoarce aruncând priviri speriate de jur împrejur. Din când în când încearcă să-şi domolească respiraţia agitată cu un oftat prelung. În cele din urmă se îndreaptă spre uşa pe care a ieşit femeia.)

VOCEA DOAMNEI (Din off): Pur şi simplu nu pot să fac baie cu apă rece!
(Matt se lipeşte de zid, în aşa fel încât dacă se deschide uşa să nu fie văzut. Brusc, se deschide uşa.)
VOCEA DOAMNEI (Din canatul uşii): Să mă anunţi, te rog, când apa e fierbinte.
VOCEA CAMERISTEI (Din off): Bine, doamnă.

(Doamna intră în cameră. Desprinde mâna dreaptă de pe mânerul uşii, îl apucă cu mâna stângă, închizând uşa fără să-l observe pe Matt. Se îndreaptă spre masa de toaletă se aşează pe taburet şi începe să se pieptene cu o perie. Matt se repede la uşă şi apucă de mâner chiar în momentul când imaginea lui se reflectă în oglinda mesei de toaletă. Speriată, doamna scapă peria din mână şi se întoarce spre Matt. Cască gura, dar nu reuşeşte să scoată vreun sunet.)

MATT: Liniştiţi-vă! Nu vă speriaţi. Totul e-n regulă.
DOAMNA: Cine… cum… ce faci dumneata aici?
(Matt ia mâna de pe mânerul uşii şi răsuceşte cheia-n broască.)
MATT (Cu o voce înceată): Vă rog să mă credeţi, îmi pare teribil de rău că v-am speriat.
(Brusc, doamna realizează că în faţa ei se află puşcăriaşul care a evadat.)
DOAMNA: Tu eşti cel care a evadat…
(Doamna face câţiva paşi spre fereastră, încercând să strige după ajutor, dar se opreşte în faţa gesturilor lui Matt, care încearcă s-o liniştească).
MATT: Mă întreb dacă aţi putea să vorbiţi mai încet.
DOAMNA (În tensiune, nervoasă): De ce-ai venit aici? Cum ai intrat în casă?
MATT: Am stat ascuns sub pat ore-ntregi. Nici nu mi-am dat seama dacă în pat doarme un bărbat sau o femeie.
DOAMNA: Din cauza părului meu scurt?
MATT: Oh, nu! Nici n-am observat asta.
DOAMNA: Am sforăit, cumva?
MATT: Nu. Şi chiar dacă v-aş fi auzit nu cred că acest zgomot reprezintă un test infailibil pentru aflarea sexului. Mă întreb însă dacă nu cumva m-aţi auzit pe mine sforăind?
DOAMNA: Vrei să spui că ai dormit aici?
MATT: Mi-e teamă că da. Desigur, dacă aş fi ştiut… (O pauză).
DOAMNA: Şi acum, fiind un gentleman, o să plecaţi, nu-i aşa?…
MATT: Aş vrea din tot sufletul. Dar unde să mă duc?
DOAMNA: N-am nici cea mai vagă idee.
MATT: Uitaţi-vă la mine! Voi atrage imediat atenţia îmbrăcat în uniforma asta plină de noroi!
DOAMNA: Şi crezi cumva că ţi-aş putea împrumuta eu nişte haine curate?
MATT: Ar fi prea mult. Dar v-aş fi veşnic recunoscător dacă mi-aţi oferi ceva de mâncare.
DOAMNA (Deschizând un sertar, de unde scoate o tabletă de ciocolată): Uite, nişte ciocolată, o să-ţi prindă bine. Ştii ce mi se pare ciudat? Că în loc să sun servitorii să pună mâna pe tine, stăm la taclale.
MATT: E-adevărat. Asta denotă că aveţi mult curaj.
DOAMNA (Subtil flatată): Ştiu cine eşti. Numele tău a apărut în ziare. Îţi dai seama în ce situaţie m-ai pus?
MATT: Mi-e teamă să mă gândesc mai mult la situaţia mea.
DOAMNA: Şi dacă nu te predau, cum Dumnezeu crezi că o să poţi ieşi din casă fără să fii văzut?
MATT: Mai îmi daţi o ciocolată?
DOAMNA (Luând încă o ciocolată din sertar): E preparată în casă…
MATT: Nu am pretenţii. De două zile n-am mâncat decât o bucată de pâine şi doi cartofi cruzi. (Ia tableta de ciocolată oferită, muşcă o bucată şi pune restul în buzunar). Pot să beau puţină apă?
DOAMNA: Te rog.

(Matt se îndreaptă spre lavoar şi toarnă apă din cană în pahar. Cât timp este întors cu spatele, femeie se repede – nu la uşă sau la fereastră, cum am fi tentaţi să credem – ci să-şi adune lenjeria intimă împrăştiată prin cameră. Apoi, revine la masa de toaletă. Matt bea cu poftă.)

MATT (Întorcându-se spre doamnă): Oh, ce bună a fost! N-aţi avut niciodată sentimentul că sunteţi vânată, nu-i aşa? (Doamna dă negativ din cap) Mai bine! Te simţi mai rău ca un iepure hăituit! Oh, mi-au înţepenit toate oasele!
DOAMNA (Palpitând de emoţie): Îţi dai seama că te afli la câteva mile de locul de unde ai fost închis?
MATT: Da, îmi dau seama. În prima noapte am vrut să ajung până dimineaţa undeva lângă Exeter. Şi unde crezi că ajunsesem până la urmă? La o milă de unde plecasem. M-am rătăcit. Cam asta păţeşti când umbli prin ceaţă. Briciul ăsta e bun?
DOAMNA (Emfatic): E-al soţului meu. De ce? (Văzând că Matt ia briciul) Până aici, căpitane Denant! Totul are o limită. Nu pot permite să ai o armă în casa mea.
MATT: Nu, desigur, aveţi dreptate! Dar nu cred să vă deranjeze prea mult dacă mă bărbieresc. Vedeţi, în halul ăsta (Îşi mângâie obrazul cu mâna) n-am nici o şansă să trec neobservat, chiar dacă-mi schimb hainele. Nimic nu atrage mai mult atenţia asupra ta decât o barbă de trei zile. (În timp ce vorbeşte îşi săpuneşte obrajii fără pămătuf). Mă bărbieresc foarte repede. În doi timpi şi trei mişcări sunt gata! Pot concura la un campionat de viteză la ras barba!
DOAMNA (Gâfâind – mirată, indignată): Ei, bine, niciodată… Presupun că (Îşi duce mâna la gât)… asta e… vreau să zic… era cât pe-aici să fii prins?
MATT (Între două răzuiri cu briciul): De două ori am fost la câţiva metri de copoi…
DOAMNA: Copoi!
MATT: Poliţişti. Era cât p-aci să mă-nhaţe (Oftează cu năduf). Of, nici nu ştiţi ce chin e să te razi aşa.
DOAMNA: Da, într-adevăr…
MATT: Bineînţeles că la fel de îngrozitor e să nu te razi!
DOAMNA: Mai bine mi-aţi spune cum aţi ajuns aici.
MATT: Vedeţi, vroiam să am şi eu o noapte… uscată, aşa că am stat ascuns prin preajmă până când s-au stins toate luminile din casă. Am încercat să mă strecor înăuntru pe la parter dar n-am putut, aşa că m-am căţărat pe cornişă şi m-am aruncat spre balcon. Din nefericire l-am ratat şi am căzut pe spate. N-aţi simţit un mic cutremur? Nu? Eu, da. M-am ridicat de jos, am repetat figura şi din a doua încercare am reuşit să ajung pe terasă. Fereastra asta era singura deschisă, aşa că m-am ascuns sub patul dumneavoastră. Intenţionam să şterpelesc nişte haine şi s-o şterg înainte de ivirea zorilor. Din păcate nu m-am trezit decât atunci când a intrat camerista. (Femeia îi arată un prosop cu care să se şteargă pe faţă. El udă prosopul şi îşi tamponează obrajii proaspăt raşi). Vă deranjează dacă-mi încalţ ghetele? (Se aşează să se încalţe).
DOAMNA: Deci aţi tras un pui de somn sub patul meu?
MATT: Da, doamnă.
DOAMNA: Ei bine, asta-i culmea!
MATT: Ar fi, dacă voi reuşi să scap de urmărire. Până acum nu prea ştiu să fi reuşit cineva.
DOAMNA: Spune-mi, căpitane Denant, nu cumva ai fost coleg cu fratele meu la Harcheston? Îmi vorbea deseori de un anume Matt Denant, care era un foarte bun alergător.
MATT: Foarte probabil. La şcoala militară am fost coleg cu o mulţime de fraţi. Cum îl chema?
DOAMNA: Nu, asta nu pot să vă spun.
MATT: Aveţi dreptate. Să nu spui niciodată unui deţinut ceva ce ar putea să spună mai departe.
DOAMNA: Acum, sinceră să fiu, nu prea văd cu ce aş putea să vă ajut.
MATT: Din păcate, nici eu.
DOAMNA: Am citit tot ce s-a scris în presă despre proces.
MATT (Ridicându-se): Şi v-aţi făcut o părere tare proastă, presupun. (Cu amărăciune). Ştiţi cum mi-am petrecut cel mai mult timp în celulă? Purtând o conversaţie imaginară cu onorabilii de-afară.
DOAMNA (Zâmbind): Onorabili! Credeţi că acum faceţi şi dumneavoastră parte din această categorie? (Aluzie la faptul că e… afară).
MATT: Nu, desigur… Eu… Îmi cer scuze… Înţelegeţi ce-am vrut să spun. Sunt convins că foarte multă lume mă consideră un ticălos.
DOAMNA: Tot ce-ai spus la proces, în apărarea dumitale a fost adevărat?
MATT: Literă de evanghelie!
DOAMNA: Presupun că fetele-acelea sunt destul de hăituite.
MATT: Da, ştiu, dar nu asta m-a enervat pe mine. Pur şi simplu, poliţistul care o urmărise pretindea că fata m-a acostat… Ceea ce nu era deloc adevărat, iar eu m-am opus s-o ducă la Secţie… Îmi pare îngrozitor de rău de bietul om!
DOAMNA: Ei bine, căpitane Denant, acum ce-ai de gând să faci?
MATT: Doamnă, aţi fost extraordinar de bună cu mine şi n-aş vrea să insist, dar nu cred că aş putea să ies aşa afară.
DOAMNA: De ce nu?
MATT (Face un semn cu capul spre fereastră): Cei de-acolo sunt foarte vigilenţi. Au pichete şi patrule peste tot.
(Doamna se-ndreaptă spre fereastră şi priveşte afară; când se reîntoarce spre Matt îl vede zâmbind)

MATT: Oh, nu mi-a fost frică. Nu cred că oamenii îşi pot pierde aşa uşor cumsecădenia.
DOAMNA: Nu fiţi aşa de sigur. Ce-ar fi să testezi bunătatea unora din vecinii mei?…
(Se aud bătăi în uşă. Cei doi stau nemişcaţi, în alertă)
DOAMNA: Da?
VOCEA CAMERISTEI (Din off): V-am încălzit apa din baie, doamnă.
DOAMNA: Bine, mulţumesc. (Face un semn cu degetul la buze) Crezi că ne-a auzit?
MATT: Sper că nu. (Venind mai aproape.) Vă mulţumesc foarte mult. Nici nu ştiţi ce bine m-am simţit că după un an am avut ocazia să stau de vorbă cu o doamnă. Fiţi sigură că n-o să las nici un fel de urmă.
DOAMNA: Şi ce-o să faceţi de-acum încolo?
MATT: O să aştept până ce omul care stă afară la pândă o să se-ntoarcă cu spatele, ca să mă furişez până la capătul balconului şi să cobor pe la colţul clădirii. Apoi o s-o iau din nou la sănătoasa cât pot de repede.
DOAMNA: Încă sunteţi un bun alergător, presupun?
MATT: Destul de bun, ţinând cont că am anchilozat în ultima vreme.
DOAMNA (După ce-l priveşte îndelung): Nu! Iată ce vom face. Când mă duc spre sala de baie o să mă asigur că nu e nimeni pe coridor. Dacă vedeţi că nu mă mai întorc, înseamnă că puteţi să ieşiţi şi să coborâţi încet pe scări. În hol veţi găsi, agăţat în cuier, paltonul impermeabil al soţului meu. Tot în hol o să găsiţi o undiţă, un coş şi o pălărie de pescar. Luaţi toate astea şi ieşiţi pe uşa principală. Deghizat într-un pescar liniştit, o să atrageţi oricum mai puţin bănuiala cuiva decât dacă o să alergaţi ca din puşcă pe câmpuri. A, să nu uit! Ca să ajungeţi la râu trebuie să o luaţi în partea stângă a drumului care coboară de-aici. Sper că ştiţi să pescuiţi, nu-i aşa? (Matt dă afirmativ din cap). Atunci, e timpul să vă arătaţi iscusinţa. Sala de baie e în partea opusă a scărilor, aşa că n-o să vă pot vedea când ieşiţi. Dacă totul e-n regulă, fluieraţi “Lady, be good”. Ştiţi cântecul?…
MATT: Cum să nu! E singura melodie pe care o fredonam în celulă. Ei bine, n-am cuvinte să vă mulţumesc. Sunteţi o femeie minunată.
(Matt întinde mâna pentru a-şi lua rămas bun)
DOAMNA (Dând mâna cu Matt): Mult noroc! (Îl conduce până la uşă) Staţi un pic! (Doamna scoate o sticlă din bufetier) Ţine asta. Dacă vezi că se uită cineva bănuitor, trage o duşcă. E o metodă infailibilă să-l faci să capete încredere în tine.
MATT: Minunat! Dar ce-o să-i spuneţi soţului dumneavoastră?
DOAMNA: Mmda! Se-ntoarce chiar în seara asta. Ei bine, dacă nu-i convine, să scrie acasă! (Caută în poşeta care se afla pe masa de toaletă). Oh, n-am găsit decât două lire. Te rog să le iei. O să-ţi prindă bine.
MATT (Emoţionat): Oh, Doamne! Sunteţi formidabilă!
DOAMNA: Să nu exagerăm.
MATT: Dacă voi fi prins, o să le spun că am furat toate lucrurile; dacă nu, o să…
DOAMNA: Oh, nu trebuie să vă faceţi griji din cauza asta! Acum treceţi în spatele uşii.
(Matt se aşează lângă uşă, iar Doamna deschide uşa şi iese pe hol. Se întoarce după câteva clipe)
DOAMNA: Puteţi ieşi. Drumu-i liber!
(Doamna iese din nou, lăsându-l singur pe Matt. Acesta mai aruncă o ultimă privire prin cameră, să vadă dacă nu a lăsat vreo urmă şi apoi se apropie încet, cu precauţie, de uşă. Când să pună mâna pe clanţă, uşa se deschide brusc şi intră camerista. Matt abia are timp să se ascundă în spatele uşii, în timp ce femeia priveşte curioasă prin cameră ca şi cum ar căuta ceva sau pe cineva).

VOCEA DOAMNEI (Din off): Ellen! Te rog să te duci jos la Călcătorie să vezi dacă-i gata costumul pe care l-am trimis aseară.
CAMERISTA (Plecând): Da, doamnă, imediat.
(Iese, închizând uşa. Matt abia are timp să-şi tragă sufletul că uşa se deschide din nou şi apare Doamna)
DOAMNA (Văzându-l cu răsuflarea tăiată): Precum vezi, situaţia-i cam agitată. (Într-o suflare) Ieşiţi acum! Repede!

(Matt trece pe lângă Doamnă şi iese din cameră. Femeia începe să strângă hainele şi lenjeria aruncate în dezordine pe jos şi pe pat. Închide uşa şi se îndreaptă spre fereastra întredeschisă. Rămâne nemişcată acolo şi ascultă. După câteva secunde se aude melodia “Lady, be good”, fluierată de Matt).

DOAMNA (Fluturând, uşor, o eşarfă, rosteşte în şoaptă): Pleacă!

(Fluierând “Lady, be good”, Doamna se îndreaptă dezinvolt spre uşă, ciocnindu-se de camerista care tocmai intrase purtând pe umeraş costumului călcat. Continuând să fluiere, Doamna trece pe lângă cameristă cu un aer foarte jovial, lăsând-o pe aceasta perplexă).

(CORTINA)

Publicat de: Molnar Florin la data de: 20-06-2011, 2:29 pm
Cuvinte cheie: TRADUCERE | PREMIERA PE ȚARA