EVADAREA

EVADAREA
de John Galsworthy

PROLOG

(Noapte de vară. O alee din Hyde Park, marcată de copaci şi tufişuri. O femeie stă singură pe-o bancă. În lumina slabă a unor felinare ceva mai îndepărtate nu i se poate distinge bine chipul, dar se observă totuşi că este machiată strident. Privită cu mai multă atenţie, se poate spune că FEMEIA nu este lipsită de un oarecare farmec. Atitudinea ei pare să oscileze între nonşalanţă şi nelinişte. Venind din dreapta, apare un tip îmbrăcat într-un costum cenuşiu, croit după un tipar extrem de simplu, făcut parcă să nu atragă deloc atenţia. FEMEIA îi face un semn discret să se aşeze, dar acesta trece mai departe. Doi bărbaţi trec fără să o privească, fiind prinşi într-o discuţie. Un timp nu mai trece nimeni şi FEMEIA de pe bancă pare hotărâtă să-şi încerce şansa în altă parte, nu înainte de a face unele retuşuri cosmetice, privindu-şi chipul, într-o oglinjoară. Ea pare gata să se ridice şi să plece când, din dreapta, apare, cu un mers agale, tânărul Matt Denant. Are o înfăţişare atletică, pusă în valoare de costumul lejer, de vară. După binoclul agăţat de gât bănuim că şi-a petrecut ziua la curse. Când Matt Denant ajunge în dreptul femeii de pe bancă, ea ridică brusc privirea şi rosteşte cu voce joasă: “Bună seara”. Matt se opreşte, se uită la ea, ridică uşor din umeri şi-i răspunde la salut pe un ton protocolar. Văzând că Matt să plece, FEMEIA scoate din poşetă un pachet de ţigări.)

FEMEIA: Aveţi un chibrit?
(Matt se opreşte şi îi oferă foc de la brichetă.)
FEMEIA (pipăind bricheta): Aur?
MATT: Alamă.
FEMEIA (Întinzându-i pachetul de ţigări): O ţigară?…
MATT: Mulţumesc, dar prefer din astea. (Scoate din buzunar o ţigară de foi pe care o
aprinde.)
FEMEIA: Ai fost la curse?
MATT: La Goodwood.
FEMEIA: Eu am fost la Jubileu, anul ăsta.

MATT: Şi pe care ai pariat?
FEMEIA: Pe toţi cei care n-au câştigat. E groaznic când nu pariezi pe câştigători.
MATT: Îţi plac caii?
FEMEIA: Sunt drăguţi.
MATT: Cele mai drăguţe fiinţe din lume!
FEMEIA: La fel de drăguţe ca femeile?
MATT: Persoanele de faţă sunt excluse.
FEMEIA: Chiar crezi ce spui?
MATT: Păi, din când în când mai găseşti şi câte-o femeie care să-şi poată arcui gâtul.
FEMEIA: N-ai o părere prea grozavă despre femei, asta-i clar!
MATT: Nu cine ştie ce.
FEMEIA (Zâmbind): Cel puţin eşti sincer.
MATT: După părerea mea, în comparaţie cu caii, femeile au o mulţime de vicii.
FEMEIA: Şi cine le-a viciat?
MATT: Ştiu… toate spuneţi că bărbaţii sunt de vină. Da’ chiar sunteţi convinse că-i aşa?
FEMEIA (Râzând): Păi, nu-mi dau prea bine seama. Dacă stau să mă gândesc, bărbaţii au viciat şi caii, nu-i aşa?
MATT (Surprins): M’da! (Aşezându-se pe bancă.) Oricum, nu există nimic mai sălbatic decât un cal sălbatic. I-am văzut în Vest.
FEMEIA: Nu există nimic mai sălbatic decât o femeie sălbatică. (Se privesc o clipă, în tăcere).
MATT: Oh, femeile sunt fiinţe domestice încă de pe vremea când Eva îi servea ceaiul lui Adam.
FEMEIA: Mm!… Grădina Paradisului! Trebuie să fi fost ca aici, în Hyde Park. În orice caz, şi pe acolo dădeai de-un poliţai.
MATT: Vii des pe-aici?
FEMEIA (Dând afirmativ din cap): Păi mai poţi să mergi în altă parte? Sunt atât de grijulii în ultima vreme!
MATT: Se pare că te cam ţin pe fugă.
FEMEIA: Cu ce te ocupi? Nu cumva eşti şi tu… înrolat?
MATT: Adică militar? Ha, ha! Am fost odată.

FEMEIA: Şi acum ce faci?
MATT: Mă gândesc să mă fac preot.
FEMEIA (Râzând): Atunci, înseamnă că ai ceva bani puşi de-o parte, nu?…
MATT: Nu prea mulţi.
FEMEIA (Oftând): Dac-aş avea nişte bani, ştii ce-aş face?
MATT: Ai scăpa repede de ei.
FEMEIA: Ba tocmai asta n-aş face. Dac-aş ajunge din nou să depind de voi bărbaţii (Foarte sumbru) mai bine mă omor!
MATT: Mi-aduci aminte de o lady care luptase în tinereţe pentru drepturile femeilor.
FEMEIA: Ce-i cu ea?
MATT: Cred că se afla sub influenţa gazului ilariant. Striga într-una: “Nu mai vreau să fiu liberă, independentă, om de afaceri! Vreau să fiu iubită!”… Asta-i.
FEMEIA: Treaba ei… Nu, domnule! Să mai intru o dată la stăpân?!… Nici n-aş avea nevoie de prea mulţi bani. Dar noi nu putem pune un ban de-o parte, nu câştigăm destul. Aşa că asta-i! Pentru noi e din ce în ce mai rău.
MATT: Asta şi din cauză că azi femeile de casă sunt mai independente şi fără prejudecăţi?…
FEMEIA (Sumbru): Femeile de casă?
MATT: Doar n-o să-mi spui că eşti o femeie de casă… (FEMEIA stă complet nemişcată şi nu răspunde). Îmi pară rău. N-am vrut să te jignesc.
FEMEIA: Arată-mi-l pe ăla care vrea: oricum n-ar fi reuşit nici pe jumătate pe cât ai făcut-o dumneata. Dar cred că ai dreptate. (Cu un ton amar). Azi ne este din ce în ce mai greu să ne găsim vreo scuză.
MATT: Nu crezi că am devenit prea solemni?
FEMEIA: Fetiţa veselă, nu?… Se spune că te obişnuieşti cu orice. Dar ascultă-mă pe mine: nu te poţi obişnui niciodată să joci rolul canarului când n-ai chef!
MATT: A! Să ştii că am studiat cândva problema canarilor şi se pare că tot ceea ce le cerem este să cânte şi să fie mereu galbeni!
FEMEIA: Drăguţ din partea dumitale că ai acceptat să stai de vorbă cu mine.
MATT: Mulţumesc, domnişoară, probabil că am vrut să nu par prost crescut.
FEMEIA (Îi oferă o carte de vizită): Ai aici adresa mea. A putea trece să mă vezi din când în când.

MATT (Privind pe ambele feţe cartonaşul, amuzat şi stingherit în acelaşi timp): On verra!
FEMEIA: Ce-ai spus?
MATT: E o expresie a speranţei.
FEMEIA (Brusc însufleţită): Of! Atunci, ce-ai zice să vii chiar acum?
MATT: Mulţumesc… Mi-e teamă că nu… Am o întâlnire la ora zece.
FEMEIA: Ai pe cineva?
MATT: Nu.
FEMEIA: Se pare că nu-ţi plac.
MATT (Ridicând din umeri): O, nu spune asta. Eşti o femeie originală.
FEMEIA: Păcatul originar.
MATT: Cred că există şi lucruri mai rele pe lumea asta.
FEMEIA: Să ştii că da! Dacă ar fi să ne gândim la câtă mediocritate ne înconjoară. Nu zic că viaţa pe care o duc au ar fi grozavă. E chiar oribilă!
MATT: Cum ai ajuns aici?
FEMEIA: Termină! Toţi întrebaţi asta, şi ascultă-mă pe mine, nimeni nu vă spune adevărul. Şi mai există o prejudecată precum că noi am aparţine celei mai vechi profesii din lume. Nici măcar asta nu-i adevărat. E alta şi mai veche.
MATT: Nu cred. Care?
FEMEIA: A poliţistului. Ocupaţia noastră n-ar fi ajuns profesie dacă n-ar fi fost ei.
MATT: Cu-atât mai bine pentru tine.
FEMEIA: Nu-i deloc bine pentru mine. Dacă vrei să te convingi fă o plimbare pe strada Bow, lunea dimineaţa.
MATT: Să-i văd cum împuşcă fazani care stau pe loc?… Nu, mersi. Aplicarea legii nu-i tocmai cel mai bun exemplu de sportivitate. Presupun că nici nu poate fi dacă vor să menţină străzile curate.
FEMEIA: Ar putea să aştepte până când văd că agasezi trecătorii.
MATT: Te-au ridicat vreodată?
FEMEIA: Nu!… Nu încă! (Revenind la gândul anterior). Cum să procedezi? Dacă nu facem nici un semn, cine să ne recunoască?
MATT: E încântător.
FEMEIA: Străzi “curate”! – ăsta-i sloganul lor. Oameni “curaţi”, da! Asta ar fi mai bine.

MATT: Şi-atunci voi unde-aţi fi?
FEMEIA: Eu am un motan.
MATT: Siamez?…
FEMEIA (Dă din cap afirmativ): O frumuseţe de motan! (Brusc) Nu vrei să vii să-l vezi?

(Matt refuză categoric. Se ridică de pe bancă. Ea îl priveşte cum stă cu mâna întinsă pentru a-şi lua rămas bun. Vrea să-i dea mâna dar şi-o retrage brusc, încruntându-se şi muşcându-şi buzele. Matt dă din umeri, salută cu un aer nonşalant şi pleacă. Ea vrea să-l oprească trăgându-l de mâneca hainei, dar nu reuşeşte. Se reaşează pe bancă dar după o clipă porneşte cu paşi şăgalnici după Matt, tocmai când îşi face apariţia, din stânga, omul în civil. Păşind fără zgomot pe urmele ei, o prinde de braţ. FEMEIA scoate un strigăt scurt (de animal prins în capcană) şi se zbate, în timp ce omul legii o readuce pe bancă).

FEMEIA: Cine eşti dumneata?
POLIŢISTUL: Un om în haine civile…
(FEMEIA opune rezistenţă şi poliţistul îi aplică o metodă verificată: sucirea braţului la spate).
FEMEIA: Brută! Brută ce eşti!
POLIŢISTUL: Haide, haide, fetiţo! Urmează-mă în linişte şi nu te bruschez.
FEMEIA: Dar de ce, n-am făcut nimic!
POLIŢISTUL: O, nu, sigur că nu!…
FEMEIA (Uitându-se după Matt): Zău că nu făceam nimic rău. Şi el poate să-ţi spună asta. (Matt a reapărut din dreapta) Nu-i aşa? Ai vorbit cu mine de bună-voie, nu?
MATT: Da, aşa-i. (Spre poliţist) Şi dumneata cine-oi fi?
POLIŢISTUL (Arătându-i o legitimaţie): FEMEIA asta v-a acostat. Am urmărit-o tot timpul cu atenţie şi nu e pentru prima oară.
MATT: Ei bine, aţi făcut o mare confuzie. Pur şi simplu am stat de vorbă despre cai şi câini. Asta-i tot.
POLIŢISTUL: Am urmărit-o şi am văzut că v-a acostat. A încercat să vă oprească din drum; şi am văzut-o făcând asta şi-n alte dăţi.
MATT: Nu-mi pasă ce-aţi văzut altă dată. Acum nu aveţi dreptul s-o arestaţi pentru că nu s-a întâmplat nimic rău.

POLIŢISTUL (Ţinând încă femeia de braţ şi uitându-se fix la Matt): Ştiţi foarte bine că FEMEIA asta v-a acostat – şi aţi face bine să vă vedeţi de drum.
MATT: După ce-o lăsaţi pe femeia asta în pace. Îţi depăşeşti atribuţiunile.
POLIŢISTUL: Ce ştii dumneata despre atribuţiunile mele? Datoria îmi cere să veghez la decenţa acestui parc. Ei, acum ai de gând să dispari?
MATT: Nu, am de gând să rămân.
POLIŢISTUL: În acest caz, ai să vii cu noi la Secţie.
MATT: Pentru ce? E interzis să stai de vorbă cu cineva în acest parc? Orice ai spune dumneata că s-a întâmplat, eu n-am făcut nici o reclamaţie.
POLIŢISTUL: Iar eu îţi repet că o ştiu pe femeia asta. Dacă ţii cu tot dinadinsul să te amesteci, va trebui să te duc la Secţie.
MATT: Poţi să mă duci pe mine, dacă-i dai drumul femeii.
POLIŢISTUL: Adevărul e că îşi exercita ocupaţia ei murdară, aşa cum a mai făcut-o şi-altădată; în schimb eu sunt pus să împiedic treaba asta, aşa că o arestez. Asta-i a treia seară în care sunt pe urmele ei.
FEMEIA: Nu ţi-am mai văzut figura niciodată.
POLIŢISTUL: Nu, dar eu ţi-am văzut-o pe-a ta… Te-am iertat destul. Acum însă, gata!
(Poliţistul scoate un fluier pentru a-şi chema ajutoare).
MATT: Asta-i cea mai mare porcărie pe care am văzut-o-n viaţa mea. Dă-i drumul fetei.
(Matt îl apucă de braţ pe poliţist. Acesta fluieră lung de câteva ori, dă drumul femeii şi îl înşfacă pe Matt.)
MATT (Se zbate din strânsoare; către femeie): Fugi odată, fugi!
FEMEIA: Oh, nu! Nu te bate cu el! N-ai nici o şansă cu poliţia! O să merg cu el la Secţie. Odată şi odată tot trebuia s-ajung acolo.
MATT (A reuşit să scape din strânsoarea poliţistului. Stă cu pumnii ridicaţi în gardă, gata de bătaie): Fugi, când îţi spun! Lasă că şi-a găsit naşul!
(Dar poliţistul este mai sprinten decât crede Matt. Lupta corp la corp devine violentă).
FEMEIA: Vai! Nu! Vă rog…
MATT (Reuşind să scape din strânsoarea poliţistului): Vezi să nu! (Matt e din nou la un braţ distanţă, ameninţându-l pe poliţist) Haide! Hai, dacă ai curaj!

Poliţistul se repede nervos, dar Matt îi aplică o directă de dreapta în bărbie care-l face K.O. Poliţistul a căzut pe spate şi rămâne nemişcat.
FEMEIA: Vai, cred că…
MATT: Fugi, prostuţo! Fugi odată!
FEMEIA (Înfricoşată): Vai! să ştiţi că s-a lovit cu capul de balustradă! Am auzit cum i-a crăpat ţeasta! Uite, nu mai mişcă.
MATT (Încă nu-şi dă seama ce s-a întâmplat de fapt): Păi, sigur! L-am dat gata!
(Se apropie de poliţistul căzut la pământ) De balustradă?… El a…?
FEMEIA (Îngenunchează şi pune mâna pe capul poliţistului): Pune mâna aici!
MATT: Dumnezeule! Ce rană!
FEMEIA: Ţi-am spus să nu te baţi! Ce credeai că rezolvi cu bătaia?
MATT (Descheie nasturii hainei poliţistului şi palpează inima): N-o simt deloc. Ei, blestemăţie! Acum nu-l putem lăsa aici. (Pune urechea pe pieptul poliţistului) Doamne-Dumnezeule!
FEMEIA (Apucându-l pe Matt de braţ): Repede! Hai să plecăm! Să nu vină careva. O luăm peste peluza de-acolo din spate. N-o să ştie nimeni.
MATT: Nu pot să-l las aici. (Uitându-se împrejur). Ia pălăria şi adu apă-n ea. E acolo o fântână arteziană.
(FEMEIA ia pălăria poliţistului dar rămâne pe loc, indecisă.)
FEMEIA (Cu disperare în glas): Nu, nu! Hai să plecăm de-aici! E îngrozitor! Dacă… dacă e mort?! (Îl apucă de braţ pe Matt) Hai să plecăm!
MATT (Eliberându-se din strânsoarea femeii): Nu fi prostuţă! Du-te şi adu nişte apă. Hai, du-te!
(FEMEIA ia pălăria şi se îndepărtează în fugă spre stânga. Matt rămâne în genunchi lângă poliţist. Îi freacă tâmplele, îi ia pulsul, îi ascultă inima.)
MATT: Nu-mi dau seama cum e posibil! (Disperat, îşi reia eforturile de a readuce la viaţă corpul inert. Auzind un zgomot îşi ridică privirea. Doi poliţişti au apărut din dreapta).
UN POLIŢIST: Ce se-ntâmplă aici?
MATT: Nu ştiu, cred că… Mi-e teamă că el a…
AL DOILEA POLIŢIST: Cum?… Cine e? (Se apleacă şi cercetează cadavrul) Ia te uită! E unul de-ai noştri! Nu mai respiră! (Se ridică) Cum s-a întâmplat?

MATT (Arătând spre balustradă): S-a lovit cu capul de bara asta.
PRIMUL POLIŢIST: N-avea pălăria pe cap?
MATT: Căzuse. Acum s-a dus cineva să aducă apă în ea.
PRIMUL POLIŢIST: Cine?
MATT: O femeie…
AL DOILEA POLIŢIST: Colegul nostru a fluierat de câteva ori... Nu cumva dumneata l-ai lovit?
MATT: Ne-am certat. S-a repezit la mine. L-am lovit în bărbie. A căzut pe spate şi s-a lovit cu capul de balustradă.
PRIMUL POLIŢIST: Şi de ce v-aţi certat?
MATT (Disperat): Oh, nu ştiu! .... Numai Dumnezeu ştie! S-ar părea că ne-am certat din cauza păcatului originar.
PRIMUL POLIŢIST(Către al doilea poliţist): Rămâi lângă el. Mă duc să chem o ambulanţă. (Către Matt) Iar tu vii acum cu mine la Secţie să lămurim lucrurile.(Ies)
(Apare din stânga FEMEIA, ţinând în mâini pălăria poliţistului, plină cu apă.)

(CORTINA)

VA URMA...

Publicat de: Molnar Florin la data de: 18-06-2011, 9:00 pm
Cuvinte cheie: TRADUCERE | PREMIERA PE ȚARA | VA URMA