A spune cuiva "te iubesc" înseamnă
de fapt "tu nu vei muri niciodată".
Fericitul Augustin
Adesea ne place să vorbim foarte frumos despre Dumezeu, despre natura Lui, despre implicarea Lui în creaţie, şi bine facem, raportându-ne veşnic la ecuaţie „eu şi El” uitând de fapt că în această schiţă mai există şi un „tu”.
Tu care citeşti aceste rânduri, tu care după învăţătura ortodoxă îmi eşti aproapele, tu care îmi eşti prieten, tu care eşti soţie, şot, copil, bunic vecin, frate în credinţă, etc,...tu care faci ca rezultatul dintre mine şi Dumnezeu să fie iubire şi nu în ultimul rând dobândirea vieţii veşnice, tu trebuie să apari în această formulă a vieţii mele ca să pot să-l cunosc pe Dumnezeu.
Adevărul este că de multe ori uităm de cel de lângă noi, ignorându- sau mai rău judecându-l ca fiind un prost-scris al societăţii, dar să ţinem seamă ca în el este chipul lui Hristos şi că pentru unul ca acesta Dumnezeu l-a trimis pe unicul său Fiu, să îndure batjocură, bătaie, bici şi în cele din urmă să moartă pentru el.
Acest „tu” poate deveni ajutorul nostru spre mântuire în acest urcuş duhovnicesc, acest „tu” ne poate duce cu o clipă mai aproape de rai sau de iad, pentru că în Împărăţia cerurilor mergem întotdeauna împreună iar în iad mergem singuri.
„Eu, tu şi Dumnezeu” înseamnă grija mea faţă de aproapele meu, care îmi caută în gunoiul menenajer şi pe care îl ignor zi de zi, faţă de cel ce este pe patul spitaluilui, faţă de cel ce este în temiţă ori în necaz, pentur că aşa se înmulteşte în lume dragostea lui Dumnezeu, care mai ţine această lume decăzută şi mutilată de păcat.
Iar dacă ar trebui să punem această ecuaţie, „eu, tu şi Dumnezu”, în viaţa tinerilor care sunt în căutarea acelui „tu”, putrem spune că doar când l-ai descoperit pe Dumnezeu în tânăr sau tânără, poate apărea iubirea şi dragostea sinceră, între ei căci cel ce iubeşte un suflet drag iubeşte şi pe Dumnezeu iar iubirea desăvârşită nu te îndeamnă la păcat, în aceste condiţii cel mai frumos legâmânt dintr-o fată ţi un băiat adică dintre „eu şi tu” este frumosul gând pe care îl insuflă „El” adică Dumnezeu, spumând zilnic „pentru Mine voi nu veţi muri niciodată”, parafray\ndu/l oarecum pe Fer Augustin.
În aceste clipe, când toţi ne pregătim de cinstirea unor sfinţi ai Bisericii, avem ocazia de a privi viaţa lor ca un exemplu ca o îndreptatre a vieţii noastre religios-morale, lăsând la oarte invidia, ura, răutatea, orgoliul personal, care ne apropie de întunecatul ceas al morţii şi mergând spre raportul „eu, tu şi Dumnezeu” adică trăind cuvintele misticului medieval Ioan al Crucii care ne sfătuieşte ca în orice lucru să punem iubire ca roada culeasă iubire să fie: „Unde nu-i iubire pune iubire şi vei afla iubire. Că în amurgul vieţii noastre vom fi judecaţi după cât de mult am iubit.”
Prof. Paul Krizner
Publicat de: Krizner Paul la data de: 12-11-2009, 3:49 am
Cuvinte cheie:
eu | tu | Dumnezeu | alaturi | dragoste