ştiu când s-a adunat atâta viaţă
în ochiul meu prea obosit uneori de lumină
în degetele atingând aerul căutând dincolo-ul
în pragul uşii tot mai neatins
în masa la care aştept să se aşeze cineva
în părinţii care merg aduşi puţin de spate
cu paşi mici, tot mai mici, mai tăcuţi
în umărul drept, ce stătea un pic ridicat
când alăptam copiii din stângul
sub care bătea inima, să ştie
că acolo începe pământul
şi de-acolo ascultăm creşterea luminii
din ce-o fi fost, oare, la început?…
în paşii ce simt şi ocolesc uneori
sufletele dormind în pietre şi în albastrul
ce se închipuie uneori verde şi dă ape
spală pietrele de lut înainte
să nu se-adune pe tălpi, să urce înalt
tei sub care uneori să fim poeţi, alteori
pribegi căutând un strop de aproape
la mulţi ani, îmi spun norii stând ca un acoperiş
cenuşiu pe umerii caselor şi ai arborilor
la mulţi ani, răspund, e trecut de miezul zilei, al vieţii
umărul drept e acum tot mai ridicat
de la scris, în partea stângă ţin mâna stângă
ca un prunc fără glas care aşteaptă
să se deschidă pieptul, să ţină
bulgăre de elemente chimice
cu miez incandescent, ce-a învăţat
bucuria şi plânsul, omul în viaţa lui singură
locul la masă gol şi drumul neumblat, cum
suntem ochiul care priveşte ascultând tăcerea
spaţiului-timp ca o mână de mamă
de copil sau iubit care ne acoperă urechea
şi cristalinul să nu ştim c(in)e e. trebuie să apară ceva, îmi spun
am obosit aşteptând
un strop, de undeva, să desfacă nimicul
în particule incipiente de cunoscut.
precum bidimensionalele creaturi care trăiesc
într-o lume a lor, oricât s-ar desface însă cunoscutul
în fibre măcinate foarte mărunt
aş merge ştiind mersul şi marginile iluzorii ale drumului
n-aş vedea cum Dumnezeu sau cea dintâi particulă
apar din nimic la început de timp
făcând posibilă
existenţa.

Tweet

Publicat de: Mariana Fulger la data de: 11-03-2009, 7:40 pm
Cuvinte cheie: ganduri, viata

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii