ETERNITATEA... o temă în filosofie
gândită, frate, tot mai des
când dai de-un gol în farfurie!
Ceva ce-i făr' de urmă și fără de sfârșit
în care totu-ncape de-a valma sau chitit.
Un infinit, zic unii, din umeri ridicând,
ce-i peste cu putință, cu mintea cuprinzând.
Ea n-are capăt, coadă și niciun zvon de sine
din lunga-i lăbărțare trecută sau ce vine.
Din timp este țesută, minute, și secunde
ce-alăturate-n fronturi nasc ani, și ere multe.
Dar, uite... vine unul cu capul mai rotund
și strigă cum că vecii n-au capăt, dar nici fund!
Dar, n-au... nu că-s prea lungi, pierzându-se în fum,
ci pentru că eternu-i ceva ce-i doar acum.
Căci timp n-ar fi acolo nici cât să mai clipești,
dar, barem, despre el în cărți să povestești.
C-ar fi prezent continuu, încearcă să-ne-arate,
în care totul este, dar... doar în ce se poate.
Publicat de: octav octav la data de: 25-06-2017, 9:40 am
Cuvinte cheie:
Hm!