Ed - Educaþie
{Ed 7}
Cuvânt înainte
Se întâmplã rar, cu adevãrat, ca o carte consacratã subiectului educaþiei sã fie cititã de atât de mulþi oameni sau sã suporte aºa de bine testele vremurilor schimbãtoare, aºa cum a fost cazul lucrãrii de faþã, care apare acum în aceastã formã nouã, popularã. Principiile fundamentale, clar desfãºurate în acest volum, au fãcut ca el sã reprezinte, timp de multe zeci de ani, cartea de cãpãtâi a zeci de mii de pãrinþi ºi învãþãtori. Acum, pentru a creºte ºi mai mult larga sa rãspândire ºi folosire, este publicat ca unul din volumele din seria Christian Home Library, dar fãrã modificãri ale cuvintelor sau paginaþiei.
Fiecare persoanã trebuie sã înfrunte realitãþile practice ale vieþii - ocaziile, responsabilitãþile, înfrângerile ºi succesele ei. Cum trebuie sã dea piept cu aceste experienþe, dacã va trebui sã devinã victimã sau sã fie stãpân al împrejurãrilor, aceasta depinde într-o mare mãsurã de pregãtirea de a le face faþã - de educaþia sa.
Adevãrata educaþie este bine definitã, ca fiind o dezvoltare armonioasã a tuturor facultãþilor - o pregãtire deplinã ºi adecvatã pentru aceastã viaþã ºi pentru viaþa viitoare, veºnicã. În primii ani de viaþã, în cãmin ºi la ºcoalã mintea se dezvoltã ºi se formeazã un mod de viaþã ºi caracterul.
Distingând în profunzime valorile relative ºi pe cele nepieritoare a ceea ce constituie adevãrata educaþie în sensul ei cel mai larg, autoarea acestei cãrþi aratã calea pentru împlinirea lor. Se subliniazã cu claritate un tip de educaþie în care facultãþile minþii sunt dezvoltate aºa cum se cuvine. Este subliniatã educaþia prin care mâinile sunt antrenate în meserii folositoare. Este recomandatã cu cãldurã o educaþie care Îl recunoaºte pe Dumnezeu ca fiind izvorul oricãrei înþelepciuni ºi priceperi.
{Ed 8}
Obiectivul motivator al autoarei în multele sale scrieri despre subiectul educaþiei a fost acela cã tinerii aflaþi în pragul vieþii ar putea sã-ºi ia locul ca buni cetãþeni, bine pregãtiþi pentru experienþele practice ale vieþii, pe deplin dezvoltaþi fizic, cu frica lui Dumnezeu, cu caractere nepãtate ºi inimi devotate principiului. Volumul de faþã este lucrarea de cãpetenie în acest grup de scrieri, aici fiind enumerate principiile esenþiale pentru priceperea celor care îi cãlãuzesc pe tineri în cãmin ºi în ºcoalã.
Scriitoarea acestor pagini a fost o prietenã a tinerilor ºi a tinerelor. Timp de mulþi ani, s-a aflat în strânsã legãturã cu instituþii de învãþãmânt ºi cunoºtea foarte bine problemele tinerilor care se pregãtesc pentru lucrarea vieþii lor. Deasupra tuturor celorlalte lucruri, ea a fost înzestratã cu o cunoaºtere mai presus de cea obiºnuitã ºi cu calitãþile unei scriitoare ºi vorbitoare.
Întrucât preocuparea de bazã a vizat marile principii cãlãuzitoare ºi nu detaliile programelor de învãþãmânt sau meritele diferitelor sisteme de educaþie, influenþa acestui volum s-a fãcut simþitã la nivel mondial, prin ediþii publicate într-un numãr de limbi - dintre cele mai rãspândite - ale altor continente. Dorim ca aceastã nouã ediþie americanã sã rãspândeascã ºi mai mult marile principii ale educãrii caracterului; aceasta este speranþa arzãtoare a editorilor ºi a noastrã:
Administratorii publicaþiilor
Patrimoniului Ellen G. White.
{Ed 12}
PRIMELE PRINCIPII
"Noi toþi privim cu faþa descoperitã, ca într-o oglindã, slava Domnului ºi suntem schimbaþi în acelaºi chip al Lui, din slavã în slavã."
{Ed 13}
Sursa ºi þelul adevãratei educaþii
"ªtiinþa sfinþilor este priceperea"; "Împrieteneºte-te dar cu Dumnezeu."
Ideile noastre legate de educaþie sunt prea înguste ºi superficiale. Se face simþitã nevoia unei sfere mai largi, a unui þel mai înalt. Adevãrata educaþie înseamnã mai mult decât urmarea unei anumite ºcoli. Înseamnã mai mult decât pregãtirea pentru viaþa care existã acum. Ea are de-a face cu întreaga fãpturã ºi cu toatã perioada în care îi este cu putinþã omului sã trãiascã. Este dezvoltarea armonioasã a puterilor fizice, mintale ºi spirituale. Îl pregãteºte pe elev pentru bucuria slujirii în aceastã lume ºi pentru bucuria mai înaltã a unei slujiri mai largi în lumea care va veni.
Sursa unei astfel de educaþii este scoasã în evidenþã prin aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, care aratã cãtre Cel Nesfârºit: În El "sunt ascunse toate comorile înþelepciunii." Coloseni 2,3. "Sfatul ºi priceperea ale Lui sunt." Iov 12,13
Lumea a avut mari învãþãtori, bãrbaþi cu un intelect uriaº ºi cercetãtori neobosiþi, oameni ale cãror declaraþii au stimulat gândirea ºi au deschis înaintea ochilor câmpuri vaste ale cunoaºterii; iar aceºti oameni au fost onoraþi ca fiind cãlãuze ºi binefãcãtori ai semenilor lor; dar existã Cineva care are o poziþie mai înaltã decât a lor. Putem gãsi învãþãtori ai lumii în toate timpurile - de când existã rapoarte omeneºti; însã
{Ed 14}
Lumina a existat înainte de ei. Aºa cum luna ºi aºtrii sistemului nostru solar strãlucesc prin lumina pe care o reflectã de la soare, tot aºa, în mãsura în care învãþãtura lor este adevãratã, marii gânditori ai lumii reflectã razele Soarelui Neprihãnirii. Fiecare scânteie de gând, fiecare strãfulgerare a minþii vine de la Lumina lumii.
În aceste zile, se spun multe în legãturã cu natura ºi importanþa "educaþiei superioare". Adevãrata "educaþie superioarã" este cea pe care o dã Domnul, ale cãrui sunt "înþelepciunea ºi puterea" (Iov 12,13), ºi "din gura cãruia iese cunoºtinþã ºi pricepere." Proverbele 2,6
Toatã cunoaºterea adevãratã ºi reala dezvoltare îºi au sursa în cunoaºterea lui Dumnezeu. Aceastã cunoaºtere se face simþitã oriîncotro ne-am întoarce, în domeniul fizic, mintal sau spiritual, în orice direcþie am privi - în afarã de stricãciunea pãcatului. Orice direcþie de cercetare am alege, cu scopul sincer de a ajunge la adevãr, suntem aduºi în contact cu Inteligenþa atotputernicã, nevãzutã, care lucreazã în ºi prin toate. Mintea omului este adusã în comuniune cu mintea lui Dumnezeu, finitul cu Infinitul. Efectul unei asemenea comuniuni asupra trupului, minþii ºi sufletului este dincolo de tot ceea ce se poate estima.
În aceastã comuniune se gãseºte cea mai înaltã educaþie. Este metoda de dezvoltare care aparþine lui Dumnezeu. "Împrieteneºte-te dar cu Dumnezeu" (Iov 22,21) este solia Sa cãtre omenire. Metoda scoasã în evidenþã în aceste cuvinte a fost metoda urmatã în educarea tatãlui neamului nostru omenesc. Pe când Adam stãtea în Edenul sfânt, în slava bãrbãþiei sale neîntinate de pãcat, în acest fel îl instruia Dumnezeu.
Pentru a pricepe ce cuprinde lucrarea de educaþie, avem nevoie sã luãm în consideraþie atât natura omului, cât ºi scopul pe care l-a urmãrit Dumnezeu prin crearea lui. Trebuie sã þinem, de asemenea, cont de schimbarea din condiþia omului, prin faptul
{Ed 15}
cã el a ajuns sã cunoascã rãul ºi de planul lui Dumnezeu de a-ªi atinge - chiar ºi în aceste condiþii - scopul slãvit în educarea rasei umane.
Când Adam a ieºit din mâinile Creatorului, era asemãnãtor cu Fãcãtorul lui, ca naturã fizicã, mintalã ºi spiritualã. "Dumnezeu a fãcut pe om dupã chipul Sãu" (Geneza 1,27), iar scopul Lui a fost ca omul sã descopere cu atât mai mult acest chip, cu cât trãia mai mult - sã reflecte din ce în ce mai fidel slava Creatorului. Toate facultãþile sale puteau fi dezvoltate; capacitatea ºi vigoarea lor trebuia sã creascã neîncetat. Pentru exercitarea lor, s-a deschis un orizont larg ºi un câmp glorios. Tainele universului vizibil - "minunile Aceluia a cãrui ºtiinþã este desãvârºitã" (Iov 37,16) - îl invitau pe om sã le studieze. Privilegiul sãu cel mare era sã aibã o comuniune directã, faþã-n faþã ºi de la inimã la inimã, cu Fãcãtorul sãu. Dacã I-ar fi rãmas loial lui Dumnezeu, toate acestea ar fi fost ale lui pentru totdeauna. De-a lungul veacurilor nesfârºite, el ar fi continuat sã dobândeascã noi comori ale cunoaºterii, sã descopere izvoare proaspete de fericire ºi sã obþinã concepþii mereu mai clare, legate de înþelepciunea, puterea ºi iubirea lui Dumnezeu. Ar fi împlinit din ce în ce mai mult scopul creãrii sale ºi ar fi reflectat din ce în ce mai fidel slava Creatorului.
Aceste lucruri au fost însã pierdute prin neascultare. Prin pãcat, asemãnarea cu divinul a fost mânjitã - aproape cã a fost ºtearsã cu desãvârºire. Puterile fizice ale omului au slãbit, capacitãþile sale mintale au scãzut, viziunea sa spiritualã s-a înceþoºat. Omul devenise supus morþii. Cu toate acestea, rasa umanã nu a fost lãsatã pradã deznãdejdii. Planul de mântuire fusese rânduit prin acea iubire ºi îndurare infinitã ºi a fost îngãduitã o viaþã de punere la probã. Refacerea în om a chipului Creatorului sãu, readucerea
{Ed 16}
sa la perfecþiunea în care fusese creat, sprijinirea dezvoltãrii trupului, minþii ºi sufletului, astfel încât sã poatã fi împlinit scopul divin avut în vedere la crearea lui, - iatã care avea sã fie lucrarea de rãscumpãrare. Acesta este obiectul educaþiei, marele obiectiv al vieþii.
Iubirea, temelia creaþiei ºi a rãscumpãrãrii este baza adevãratei educaþii. Acest lucru este fãcut clar în Legea pe care a dat-o Dumnezeu, ca sã fie o cãlãuzã a vieþii. Prima ºi cea mai mare poruncã este: "Sã iubeºti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu, cu toatã puterea ta ºi cu tot cugetul tãu". Luca 10,27. A-L iubi pe El, pe Cel Nesfârºit, pe Cel Atoatecunoscãtor, cu toatã puterea, cu toatã mintea ºi cu toatã inima înseamnã cea mai înaltã dezvoltare a oricãrei puteri. Înseamnã cã în toatã fãptura - trup, minte ºi suflet în aceeaºi mãsurã - va fi refãcut chipul lui Dumnezeu.
Asemenea primei porunci este ºi cea de-a doua: "sã iubeºti pe aproapele tãu ca pe tine însuþi." Matei 22,39. Legea iubirii pretinde consacrarea trupului, minþii ºi sufletului în slujba lui Dumnezeu ºi a semenilor noºtri. ªi aceastã slujire, în timp ce face ca noi sã fim o binecuvântare pentru alþii, ne aduce nouã înºine cele mai mari binecuvântãri. Altruismul stã la baza oricãrei dezvoltãri reale. Printr-o slujire altruistã ne cultivãm în gradul cel mai înalt fiecare calitate. Devenim din ce în ce mai mult pãrtaºi la natura divinã. Suntem potriviþi pentru cer, pentru cã primim cerul în inimile noastre.
Întrucât Dumnezeu este Izvorul oricãrei cunoaºteri reale, primul obiectiv al educaþiei noastre este, dupã cum am vãzut deja, sã ne îndreptãm mintea cãtre ceea ce descoperã El Însuºi despre Sine. Adam ºi Eva au primit cunoºtinþe prin directã comuniune cu Dumnezeu; ºi au învãþat despre El prin lucrãrile Sale. Toate lucrurile create, în desãvârºirea lor originarã, erau o expresie
{Ed 17}
a modului în care gândeºte Dumnezeu. Pentru Adam ºi Eva, natura era plinã de înþelepciune divinã. Însã prin încãlcarea Legii, omul a încetat sã mai înveþe de la Dumnezeu prin comuniune directã ºi, într-o mare mãsurã, prin lucrãrile Sale. Pãmântul, stricat ºi murdãrit de pãcat, nu reflectã decât prea puþin slava Creatorului. Este adevãrat cã lecþiile Sale nu au fost ºterse. Pe fiecare paginã din marele volum al lucrãrilor Sale create se poate încã vedea scrisul Sãu de mânã. Natura încã vorbeºte despre Creatorul ei. Totuºi, aceste descoperiri sunt parþiale ºi nedesãvârºite. Iar în starea noastrã cãzutã, cu puterile diminuate ºi vederea slabã, suntem incapabili de a face interpretãri corecte. Avem nevoie de descoperirea mai amplã, fãcutã de Însuºi Dumnezeu, pe care a dat-o în Cuvântul Sãu scris.
Sfintele Scripturi sunt standardul perfect al adevãrului ºi, având o asemenea caracterizare, ar trebui sã li se dea locul cel mai înalt în educaþie. Pentru a obþine o educaþie vrednicã de acest nume, trebuie sã dobândim o cunoaºtere a lui Dumnezeu, Creatorul, ºi a lui Hristos, Rãscumpãrãtorul, aºa cum sunt Ei descoperiþi în Cuvântul sacru.
Fiecare fãpturã omeneascã, creatã dupã chipul lui Dumnezeu, este înzestratã cu o putere asemãnãtoare cu cea a Creatorului - individualitate, putere de a gândi ºi a face. Oamenii în care se dezvoltã aceastã putere sunt oameni care poartã responsabilitãþi, care sunt conducãtori cu iniþiativã ºi care au influenþã asupra caracterelor. Lucrarea adevãratei educaþii este aceea de a dezvolta aceastã putere, de a-i antrena pe tineri sã gândeascã ei înºiºi, nu doar sã reflecte gândirea altor oameni. În loc sã-ºi limiteze studiul la ceea ce au spus sau scris alþii, studenþii sã fie îndrumaþi cãtre izvoarele adevãrului, cãtre vastele câmpuri din naturã ºi revelaþie, deschise cercetãrii. Sã contemple marile subiecte ale datoriei ºi destinului - ºi mintea lor se va lãrgi ºi întãri.
{Ed 18}
În locul unor fãpturi educate, dar plãpânde, instituþiile de învãþãmânt vor putea trimite în lume bãrbaþi îndeajuns de puternici pentru a gândi ºi acþiona, bãrbaþi care sã fie stãpâni ai împrejurãrilor, nu robi ai acestora, bãrbaþi care au o minte largã, un cuget clar ºi curajul convingerilor proprii.
O asemenea educaþie oferã mai mult decât doar o disciplinã a minþii; oferã mai mult decât o pregãtire fizicã. Ea întãreºte caracterul, astfel încât adevãrul ºi integritatea nu sunt jertfite pentru dorinþe egoiste sau ambiþii lumeºti. Ea fortificã mintea împotriva rãului. În loc ca vreo pasiune predominantã sã devinã o putere pentru a distruge, fiecare motiv ºi dorinþã sunt aduse în conformitate cu marile principii ale binelui.
Ce educaþie poate fi mai înaltã decât aceasta? Ce o poate egala în valoare?
"Ea nu se dã în schimbul aurului curat, nu se cumpãrã cântãrindu-se cu argint; nu se cântãreºte pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir. Nu se poate asemãna cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas de aur ales. Mãrgeanul ºi cristalul nu sunt nimic pe lângã ea: înþelepciunea preþuieºte mai mult decât mãrgãritarele." Iov 28,15-18
Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Sãi este mai înalt decât gândirea omeneascã cea mai înaltã. Evlavia - asemãnarea cu Dumnezeu - este scopul care trebuie atins. În faþa studentului se deschide o cãrare a progresului neîntrerupt. El are de atins un obiectiv, de ajuns la un standard - care include tot ceea ce este bun, pur ºi nobil. El va înainta cât mai repede ºi cât mai departe posibil în fiecare ramurã a cunoaºterii adevãrate. Însã eforturile lui vor fi dirijate cãtre obiective care sunt tot atât de îndepãrtate de
{Ed 19}
interesele egoiste ºi vremelnice precum sunt cerurile faþã de pãmânt.
Cel care, contribuie la împlinirea scopului divin, de a transmite tinerilor cunoºtinþele legate de Dumnezeu ºi de a modela caracterul în conformitate cu al Sãu, înfãptuieºte o lucrare mare ºi nobilã. Când trezeºte dorinþa de a atinge idealul lui Dumnezeu, el înfãþiºeazã o educaþie care este tot atât de înaltã ca ºi cerul ºi la fel de întinsã ca Universul; o educaþie care nu poate fi terminatã în aceastã viaþã, dar care va continua în viaþa care va veni; o educaþie care îi asigurã studentului care a reuºit la ºcoala pregãtitoare a pãmântului un paºaport cãtre una superioarã, ºcoala de sus.
{Ed 20}
ªcoala din Eden
"Ferice de omul care gãseºte înþelepciunea."
Sistemul de educaþie, instituit la începutul lumii, trebuia sã fie un model pentru om de-a lungul veºniciei. Ca o ilustrare a principiilor sale, a fost întemeiatã o ºcoalã model în Eden, cãminul primilor noºtri pãrinþi. Grãdina Edenului era sala de clasã, natura era manualul, Creatorul Însuºi era Profesorul, iar pãrinþii familiei omeneºti erau studenþii.
Creaþi pentru a fi "chipul ºi slava lui Dumnezeu" (1Corinteni 11,7), Adam ºi Eva primiserã înzestrãri cu totul vrednice de destinul lor mãreþ. Superbi ºi cu un corp bine proporþionat, cu trãsãturi regulate ºi frumoase, cu feþe care strãluceau de sãnãtate ºi de lumina bucuriei ºi a nãdejdii, ei arãtau în alcãtuirea lor exterioarã asemãnarea cu Creatorul lor. Iar aceastã asemãnare nu se manifesta numai în natura fizicã. Fiecare facultate a minþii ºi a sufletului reflecta slava Creatorului. Înzestraþi cu înalte daruri mintale ºi spirituale, Adam ºi Eva au fost fãcuþi numai cu puþin "mai prejos de îngeri" (Evrei 2,7), ca sã discearnã nu numai minunãþiile Universului vizibil, dar sã înþeleagã ºi responsabilitãþile ºi obligaþiile morale.
"Domnul Dumnezeu a sãdit o grãdinã în Eden, spre rãsãrit; ºi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a fãcut sã rãsarã din pãmânt tot felul
{Ed 21}
de pomi, plãcuþi la vedere ºi buni la mâncare, ºi pomul vieþii în mijlocul grãdinii." Geneza 2,8.9. Aici aveau sã-ºi facã educaþia primii noºtri pãrinþi, înconjuraþi de scenele minunate ale naturii neatinse de pãcat.
În interesul pe care-l manifesta pentru copiii Sãi, Tatãl nostru ceresc dirija personal educaþia lor. Ei erau adesea vizitaþi de solii Lui, îngeri sfinþi, iar ei primeau de la aceºtia sfat ºi învãþãturã. Nu o datã, în timp ce se plimbau prin grãdinã în rãcoarea zilei, auzeau glasul lui Dumnezeu ºi comunicau faþã în faþã cu Cel Veºnic. Gândurile pe care le avea faþã de ei erau "gânduri de pace ºi nu de nenorocire". Ieremia 29,11. Fiecare þel urmãrit de Domnul era îndreptat cãtre cel mai mare bine al lor.
În grija lui Adam ºi a Evei a fost datã grãdina, "ca s-o lucreze ºi sã o pãzeascã." Geneza 2,15. Deºi bogaþi prin tot ceea ce Proprietarul întregului Univers avea sã le ofere, nu lenevia trebuia sã-i caracterizeze. Le-a fost datã o ocupaþie utilã, ca o binecuvântare, pentru a le întãri corpurile, pentru a le lãrgi gândirea ºi a le dezvolta caracterul.
Cartea naturii, care îºi desfãºura lecþiile vii înaintea lor, oferea o inepuizabilã sursã de instruire ºi desfãtare. Pe fiecare frunzã din pãdure ºi pe orice piatrã din munþi, pe fiecare astru strãlucitor, pe pãmânt, pe mare ºi pe cer, era scris Numele lui Dumnezeu. Locuitorii din Eden se întreþineau atât cu creaþia vie, cât ºi cu cea lipsitã de viaþã - cu frunza, cu floarea ºi copacul ºi cu orice fãpturã vie, de la leviatanul din ape pânã la particula minusculã din raza de soare -, adunând secretele vieþii fiecãruia. Slava lui Dumnezeu din ceruri, lumile fãrã numãr în rotirea lor ordonatã, "plutirea norilor" (Iov 37,16), tainele luminii ºi sunetului, ale zilei ºi nopþii, - toate erau subiecte de studiu ale elevilor primei ºcoli a pãmântului.
{Ed 22}
Legile ºi modul de funcþionare a naturii ºi marile principii ale adevãrului, care guverneazã universul spiritual, au fost deschise înaintea minþii lor de cãtre Creatorul cel fãrã de sfârºit a toate câte sunt. Puterile lor mintale ºi spirituale s-au dezvoltat în "lumina cunoºtinþei slavei lui Dumnezeu" (2 Corinteni 4,6) ºi ºi-au dat seama de cele mai înalte plãceri ale existenþei lor sfinte.
Aºa cum ieºise din mâna Creatorului, nu numai Grãdina Edenului, ci întregul pãmânt era deosebit de frumos. Nici o urmã de pãcat, nici o umbrã a morþii nu mânjea superba creaþie. Slava lui Dumnezeu "acoperã cerurile ºi slava Lui umple pãmântul". "Stelele dimineþii izbucneau în cântãri de bucurie, ºi ...toþi fiii lui Dumnezeu scoteau strigãte de veselie." Habacuc 3,3; Iov 38,7. Pãmântul era astfel un simbol potrivit pentru Cel care este "plin de bunãtate ºi credincioºie" (Exodul 34,6); un studiu potrivit pentru cei care fuseserã fãcuþi dupã chipul Sãu. Grãdina Edenului era o reprezentare a ceea ce Dumnezeu dorea ca întregul pãmânt sã devinã, ºi scopul Sãu era ca, pe mãsurã ce familia omeneascã avea sã creascã în numãr, oamenii sã-ºi întemeieze alte cãmine ºi ºcoli asemenea celei pe care o dãduse El. În acest fel, de-a lungul timpului, întregul pãmânt ar fi putut fi ocupat cu cãmine ºi ºcoli în care ar fi fost studiate cuvintele ºi lucrãrile lui Dumnezeu ºi în care studenþii ar fi devenit din ce în ce mai potriviþi sã reflecte, de-a lungul veacurilor fãrã numãr, lumina cunoaºterii slavei Sale.
{Ed 23}
Cunoaºterea binelui ºi a rãului
"Fiindcã n-au cãutat sã pãstreze pe Dumnezeu în cunoºtinþa lor", "inima lor fãrã pricepere s-a întunecat."
Deºi au fost creaþi nevinovaþi ºi sfinþi, primii noºtri pãrinþi nu au fost plasaþi în afara posibilitãþii de a greºi. Dumnezeu ar fi putut sã-i creeze fãrã puterea de a cãlca cerinþele Lui, dar în cazul acela nu ar fi putut avea loc o dezvoltare a caracterului; slujirea nu ar fi fost de bunãvoie, ci forþatã. De aceea le-a dat puterea de a alege - puterea de a renunþa la supunere sau de a ºi-o manifesta. Înainte ca ei sã poatã primi pe deplin binecuvântãrile pe care El intenþiona sã li le ofere, iubirea ºi loialitatea lor trebuia sã fie puse la probã.
În Grãdina Edenului se afla "pomul cunoºtinþei binelui ºi rãului. ...Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: 'Poþi sã mãnânci dupã plãcere din orice pom din grãdinã, dar din pomul cunoºtinþei binelui ºi rãului sã nu mãnânci'". Geneza 2,9-17. Voia lui Dumnezeu a fost ca Adam ºi Eva sã nu cunoascã rãul. Cunoaºterea rãului - a pãcatului ºi a urmãrilor sale, a trudei zdrobitoare, a grijilor insuportabile, a dezamãgirilor ºi suferinþei, a durerii ºi morþii - a fost reþinutã din iubire.
În timp ce Dumnezeu cãuta binele omului, Satana îi cãuta
{Ed 24}
ruina. Când Eva, nesocotind atenþionarea Domnului legatã de pomul interzis, s-a aventurat în apropierea lui, a intrat în contact cu vrãjmaºul sãu. O datã trezite interesul ºi curiozitatea ei, Satana a continuat prin tãgãduirea Cuvântului lui Dumnezeu ºi prin semãnarea neîncrederii în înþelepciunea ºi bunãtatea Lui. Când femeia a declarat cã în privinþa pomului cunoºtinþei binelui ºi rãului "Dumnezeu a zis: 'Sã nu mâncaþi din el ºi nici sã nu vã atingeþi de el, ca sã nu muriþi'", ispititorul a rãspuns: "Hotãrât, cã nu veþi muri: dar Dumnezeu ºtie cã, în ziua în care veþi mânca din el, vi se vor deschide ochii ºi veþi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele ºi rãul". Geneza 3,3-5
Satana a dorit sã parã cã aceastã cunoaºtere a binelui amestecat cu rãul ar fi o binecuvântare ºi cã, interzicându-le sã ia din roadele pomului, Dumnezeu îi priva de un mare bine. El s-a grãbit sã spunã cã Dumnezeu le interzisese sã-l guste din pricina minunatelor lui proprietãþi de a da înþelepciune ºi putere, cã El cãuta astfel sã-i împiedice sã atingã o dezvoltare plinã de nobleþe ºi sã descopere o fericire mai mare. A declarat cã el însuºi mâncase din fructul interzis ºi ca rezultat dobândise calitatea de a vorbi; cã în cazul în care ar fi mâncat ºi ei, ar fi atins o sferã mai înaltã a existenþei ºi ar fi pãtruns într-un câmp mai larg al cunoaºterii.
În timp ce Satana pretindea cã a dobândit mult bine mâncând din fructul oprit, nu a lãsat sã parã cã prin încãlcarea poruncii devenise un nelegiuit alungat din cer. În aceste cuvinte erau minciuni ascunse sub o crustã de adevãr aparent, în aºa fel, încât Eva, ameþitã, mãgulitã, ademenitã, nu ºi-a dat seama de amãgire. A poftit ceea ce Dumnezeu interzisese; se îndoise de înþelepciunea Sa. A aruncat deoparte credinþa, cheia cunoaºterii.
{Ed 25}
Eva a "vãzut cã pomul era bun de mâncat ºi plãcut la privit ºi cã pomul era de dorit, ca sã deschidã cuiva mintea. A luat deci din rodul lui ºi a mâncat". Era grozav la gust ºi, în timp ce mânca, pãrea cã simte o putere înviorãtoare ºi ºi-a imaginat cã intrã într-o stare mai înaltã de existenþã. Eva însãºi, cãlcãtoare a poruncii, a devenit ispititoarea soþului ei "ºi bãrbatul a mâncat ºi el." Geneza 3,6.
"Vi se vor deschide ochii", spusese vrãjmaºul; "ºi veþi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele ºi rãul". Geneza 3,5. Aveau ochii cu adevãrat deschiºi acum; dar ce tristã ridicare a pleoapelor! Cunoaºterea rãului, blestemul pãcatului au fost tot ce-au câºtigat cãlcãtorii poruncii. Fructul în sine nu conþinea nimic otrãvitor, iar pãcatul nu consta doar în cedarea în faþa apetitului. Era neîncrederea în bunãtatea lui Dumnezeu, lipsa de încredere în cuvântul Sãu ºi respingerea autoritãþii Sale - aceasta a fãcut ca primii noºtri pãrinþi sã fie cãlcãtori ai Legii, ºi acest lucru a adus în lume cunoºtinþa rãului. Acest lucru a deschis uºa înaintea tuturor felurilor de minciuni ºi rãtãciri.
Omul a pierdut tot, pentru cã a ales sã asculte mai degrabã de amãgitor decât de Acela care este Adevãrul, singurul care are priceperea. Prin amestecarea rãului cu binele, mintea lui a devenit confuzã, puterile sale mintale ºi spirituale amorþite. El nu mai putea sã aprecieze binele pe care îl revãrsase Dumnezeu cu atâta dãrnicie.
Adam ºi Eva aleseserã cunoºtinþa rãului, iar dacã aveau sã-ºi recâºtige vreodatã poziþia pe care o pierduserã, aceasta trebuia sã se întâmple în condiþiile nefavorabile, pe care ei înºiºi le aduseserã asupra lor. Urmau sã nu mai locuiascã în Eden, cãci, în desãvârºirea sa, nu-i putea învãþa lecþiile pe care era esenþial de acum sã le deprindã. Cu o tristeþe de nespus, ei ºi-au luat rãmas bun de la împrejurimile minunate
{Ed 26}
ºi au plecat sã locuiascã pe pãmânt, unde se afla blestemul pãcatului.
Dumnezeu îi spusese lui Adam: "Fiindcã ai ascultat de glasul nevestei tale ºi ai mâncat din pomul despre care îþi poruncisem: 'Sã nu mãnânci deloc din el', blestemat este acum pãmântul din pricina ta. Cu multã trudã sã-þi scoþi hrana din el în toate zilele vieþii tale; spini ºi pãlãmidã sã-þi dea ºi sã mãnânci iarba de pe câmp. În sudoarea feþei tale sã-þi mãnânci pâinea pânã te vei întoarce în pãmânt, cãci din el ai fost luat; cãci þãrânã eºti ºi în þãrânã te vei întoarce". Geneza 3,17-19
Cu toate cã pãmântul era lovit de blestem, natura rãmânea manualul pentru învãþãtura omului. Acum nu mai putea reprezenta doar bunãtatea; cãci rãul era prezent pretutindeni, întinând pãmântul, aerul ºi marea cu atingerea sa murdarã. Acolo unde odatã nu era înscris decât caracterul lui Dumnezeu, acum era gravat ºi caracterul lui Satana - cunoaºterea rãului. Din naturã, care descoperea acum cunoºtinþa binelui ºi a rãului, omul urma sã primeascã neîncetat avertizarea legatã de rezultatele pãcatului.
În floarea ofilitã ºi frunza cãzutã, Adam ºi tovarãºa lui au vãzut primele semne de degenerare. Mintea lor a înþeles cu putere faptul cã orice lucru viu trebuie sã moarã. Chiar ºi aerul, de care depindea viaþa lor, purta seminþele morþii.
Li se reamintea neîncetat de domeniul lor pierdut. Printre fãpturile inferioare, Adam stãtuse ca împãrat ºi, atâta vreme cât îi fusese loial lui Dumnezeu, toatã natura îi respectase domnia; când a pãcãtuit însã, domeniul sãu a fost pierdut. Spiritul de rãzvrãtire, a cãrui intrare o permisese el însuºi, s-a extins în toatã creaþia animalã. Astfel, nu numai viaþa omului,
{Ed 27}
ci firea dobitoacelor, copacii din pãdure, iarba câmpului, însuºi aerul pe care-l respira, toate povesteau lecþia tristã a cunoºtinþei rãului.
Însã omul nu a fost lãsat pradã rezultatelor rãului pe care-l alesese. În sentinþa rostitã asupra lui Satana a fost datã o indicaþie a rãscumpãrãrii. "Vrãjmãºie voi pune între tine ºi femeie", a spus Dumnezeu, "între sãmânþa ta ºi sãmânþa ei. Aceasta îþi va zdrobi capul, ºi tu îi vei zdrobi cãlcâiul". Geneza 3,15. Aceastã sentinþã, rostitã în auzul primilor noºtri pãrinþi, trebuia sã fie pentru ei o fãgãduinþã. Înainte sã audã de spini ºi de pãlãmidã, de truda ºi suferinþa care avea sã fie partea lor sau de þãrâna în care erau nevoiþi sã se întoarcã, ei au auzit cuvinte care le-au dat speranþã. Tot ce fusese pierdut prin cedarea în favoarea lui Satana putea fi recâºtigat prin Hristos.
Aceastã indicaþie ne-o repetã ºi nouã natura. Deºi mânjitã de pãcat, ea nu vorbeºte doar despre creaþie, ci ºi despre rãscumpãrare. Cu toate cã pãmântul mãrturiseºte despre blestem prin semnele evidente de degradare, este încã bogat în dovezi ale puterii dãtãtoare de viaþã. Copacii îºi leapãdã podoaba numai pentru a se înveºmânta cu un frunziº mai proaspãt; florile mor pentru ca apoi sã renascã într-o nouã frumuseþe; ºi în fiecare manifestare a puterii creatoare este oferitã asigurarea cã putem fi creaþi din nou în acea "neprihãnire ºi sfinþenie pe care o dã adevãrul". Efeseni 4,24. În acest fel, chiar lucrurile din naturã ºi modul în care funcþioneazã ele - care ne aduc aminte cu putere despre marea noastrã pierdere - devin pentru noi mesageri ai speranþei.
Oriunde se întinde rãul, se face auzit glasul Tatãlui nostru îndemnându-ªi copiii sã vadã în rezultatele lui natura pãcatului, avertizându-i sã pãrãseascã rãul ºi invitându-i sã primeascã binele.
{Ed 28}
Legãtura educaþiei cu rãscumpãrarea
"Lumina cunoºtinþei slavei lui Dumnezeu pe faþa lui Isus Hristos."
Prin pãcat, omul a fost izolat de Dumnezeu. Dacã nu ar fi existat planul de rãscumpãrare, despãrþirea veºnicã de Dumnezeu, întunericul nopþii fãrã sfârºit, acestea ar fi fost partea lui. Comuniunea cu Dumnezeu a fost fãcutã din nou cu putinþã prin jertfa Mântuitorului. Nu ne putem înfãþiºa Lui în persoanã; în pãcat fiind, nu putem privi faþa Sa; dar Îl putem privi ºi avea pãrtãºie cu El în Isus, Mântuitorul. "Lumina cunoºtinþei slavei lui Dumnezeu" este descoperitã "pe faþa lui Isus Hristos". Dumnezeu este "în Hristos, împãcând lumea cu Sine". 2 Corinteni 4,6; 5,19
"Cuvântul S-a fãcut trup ºi a locuit printre noi, plin de har ºi de adevãr." "În El era viaþa, ºi viaþa era lumina oamenilor." Ioan 1,14; 1,4. Viaþa ºi moartea lui Hristos, preþul rãscumpãrãrii noastre, nu sunt pentru noi numai fãgãduinþa ºi chezãºia vieþii, numai mijlocul de a redeschide înaintea noastrã comorile înþelepciunii; ele sunt o descoperire mai largã ºi mai înaltã a caracterului Sãu decât au cunoscut chiar cei sfinþi din Eden.
ªi, în timp ce Hristos deschide cerul pentru oameni, viaþa pe care o atribuie El deschide inimile oamenilor cãtre cer. Nu numai cã pãcatul
{Ed 29}
ne desparte de Dumnezeu, dar distruge în sufletul omenesc atât dorinþa, cât ºi capacitatea de a-L cunoaºte. Misiunea lui Hristos este de a distruge toatã aceastã lucrare a rãului. El are puterea de a înviora ºi de a reface facultãþile sufletului, paralizate de pãcat, mintea întunecatã ºi voinþa pervertitã. El deschide pentru noi bogãþiile Universului ºi tot de la El vine puterea de a observa ºi a ne însuºi aceste comori.
Hristos este "adevãrata Luminã, care lumineazã pe orice om venind în lume". Ioan 1,9. Dupã cum prin Hristos fiecare fiinþã omeneascã are viaþã, tot aºa fiecare suflet primeºte prin El fie ºi câteva raze de luminã divinã. În fiecare inimã existã nu numai putere intelectualã, ci ºi spiritualã, o percepþie a ceea ce este drept, o dorinþã de bine. Însã împotriva acestor principii se luptã o putere opusã. Rezultatul luãrii din pomul cunoºtinþei binelui ºi rãului se manifestã în experienþa fiecãrui om. În firea sa existã o înclinaþie cãtre rãu, o putere cãreia, dacã nu primeºte ajutor, nu i se poate împotrivi. Pentru a putea þine piept acestei forþe, pentru a atinge acel ideal pe care în adâncul sufletului sãu îl acceptã ca fiind singurul vrednic de atins, el nu poate gãsi ajutor decât într-o singurã putere. Puterea este Hristos. Cooperarea cu aceastã putere este cea mai mare nevoie a omului. ªi sã nu fie aceastã cooperare cel mai înalt þel în toate eforturile educaþionale?
Adevãratul învãþãtor nu este satisfãcut cu o lucrare de mâna a doua. El nu este satisfãcut sã-ºi îndrume studenþii cãtre un standard mai scãzut decât cel mai înalt standard pe care le-ar fi cu putinþã sã-l atingã. El nu se poate mulþumi sã le ofere numai cunoºtinþe tehnice, sã facã din ei doar niºte contabili isteþi, meºteºugari iscusiþi, comercianþi de succes. Ambiþia sa este de a le inspira principiile adevãrului, supunerii, onoarei, integritãþii ºi curãþeniei - principii care îi vor face o forþã serioasã pentru stabilitatea ºi înãlþarea
{Ed 30}
societãþii. Mai presus de orice, el doreºte ca ei sã înveþe marea lecþie a vieþii despre slujirea lipsitã de egoism.
Aceste principii devin o putere vie pentru modelarea caracterului prin familiarizarea sufletului cu Hristos, prin acceptarea înþelepciunii Sale ca ºi cãlãuzã a inimii ºi vieþii, iar a puterii Sale ca tãrie a acestora. Dacã aceastã unire s-a format, studentul a gãsit Izvorul înþelepciunii. El are la îndemânã puterea de a împlini în sine cele mai nobile idealuri. El are ocaziile celei mai înalte educaþii pentru viaþa în aceastã lume. Iar în pregãtirea pe care a câºtigat-o aici el pãtrunde pe acea cale care se continuã în veºnicie.
În sensul cel mai înalt, lucrarea de educaþie ºi lucrarea de rãscumpãrare sunt una, pentru cã nici în educaþie, nici în rãscumpãrare "nimeni nu poate pune o altã temelie decât cea care a fost pusã ºi care este Isus Hristos". "Cãci Dumnezeu a vrut ca toatã plinãtatea sã locuiascã în El." 1 Corinteni 3,11; Coloseni 1,19.
În condiþii schimbate, adevãrata educaþie este încã în conformitate cu planul Creatorului, planul ºcolii din Eden. Adam ºi Eva au primit învãþãturã prin comuniunea directã cu Dumnezeu; privim "lumina cunoºtinþei slavei" Sale pe faþa lui Hristos.
Marile principii ale educaþiei sunt neschimbate, "întãrite pentru veºnicie" (Psalmii 111,8); cãci ele sunt principiile caracterului lui Dumnezeu. Primul efort al învãþãtorului ºi þelul sãu constant ar trebui sã fie acelea de a-l ajuta pe student sã înþeleagã aceste principii ºi sã intre în acea legãturã cu Hristos, care sã-l facã o putere cu înrâurire în aceastã viaþã. Învãþãtorul care acceptã acest scop este în adevãr unul care conlucreazã cu Hristos, un împreunã lucrãtor cu Dumnezeu.
{Ed 33}
Educaþia poporului Israel
"Aºa a cãlãuzit Domnul singur pe poporul Sãu;" l-a îngrijit , ºi l-a pãzit ca lumina ochiului Lui."
Sistemul de educaþie stabilit în Eden avea ca centru familia. Adam era "fiul lui Dumnezeu" (Luca 3,38), iar copiii Celui Preaînalt primeau învãþãturã de la Tatãl lor. În adevãratul sens al cuvântului, ºcoala lor era o ºcoalã de familie.
În planul divin de educaþie, aºa cum a fost el adaptat dupã cãderea omului, Hristos stã ca reprezentant al Tatãlui, veriga de legãturã dintre Dumnezeu ºi om; El este marele Învãþãtor al omenirii. ªi a rânduit ca bãrbaþii ºi femeile sã fie reprezentanþii Sãi. Familia era ºcoala, iar pãrinþii, învãþãtorii.
Educaþia care avea ca centru familia a fost cea care era preponderentã în vremea patriarhilor. Pentru ºcolile astfel stabilite, Dumnezeu a prevãzut cele mai favorabile condiþii pentru dezvoltarea caracterului. Oamenii care se aflau sub îndrumarea Sa urmau încã planul de viaþã, pe care îl aºezase Domnul de la început. Cei care s-au îndepãrtat de El ºi-au zidit oraºe mari ºi, înghesuindu-se în acestea, s-au fãlit cu splendoarea, luxul ºi viciul care face ca oraºele din zilele noastre sã fie mândria lumii, dar ºi blestemul ei. Însã oamenii care au þinut cu putere la principiile de vieþuire date de Dumnezeu au locuit la câmpie ºi la munte. Ei erau
{Ed 34}
lucrãtori ai pãmântului ºi îngrijitori de turme ºi cirezi, iar în aceastã viaþã liberã, independentã, cu ocaziile ei de muncã, studiu ºi meditaþie, ei au învãþat despre Dumnezeu ºi ºi-au învãþat copiii despre lucrãrile ºi cãile Sale.
Aceasta a fost metoda de educaþie pe care a dorit Dumnezeu s-o stabileascã în Israel. Când poporul a fost scos din Egipt, printre israeliþi au fost puþini pregãtiþi sã fie împreunã-lucrãtori cu El în educarea copiilor lor. Pãrinþii înºiºi aveau nevoie de instruire ºi disciplinã. Ca victime ale unei robii de-o viaþã, erau ignoranþi, nepricepuþi, degradaþi. Aveau puþine cunoºtinþe despre Dumnezeu ºi puþinã credinþã în El. Erau rãtãciþi de învãþãturi false ºi stricaþi prin contactul îndelungat cu pãgânismul. Dumnezeu a dorit sã-i ridice la un nivel moral superior ºi în acest scop a cãutat sã le dea cunoºtinþe despre Sine Însuºi.
În toate procedeele pe care le-a folosit cu rãtãcitorii din deºert, în toate marºurile lor, încoace ºi-ncolo, în suferinþele îndurate din pricina foamei, setei ºi oboselii, în primejdia care venea dinspre pãgânii care-i duºmãneau ºi în manifestarea providenþei Sale pentru uºurarea lor, Dumnezeu cãuta sã le întãreascã credinþa descoperindu-le puterea care lucra neîncetat pentru binele lor. ªi, dupã ce îi va fi învãþat sã se încreadã în iubirea ºi puterea Sa, avea ca scop sã punã înaintea lor - sub forma preceptelor Legii Sale - standardul caracterului pe care, prin harul Sãu, dorea ca ei sã-l atingã.
Preþioase lecþii au fost date lui Israel în timpul ºederii lor la Sinai. Aceasta a fost o perioadã de pregãtire specialã pentru moºtenirea Canaanului. ªi împrejurimile de aici erau favorabile împlinirii scopului lui Dumnezeu. Pe vârful Sinaiului, umbrind ºesul unde îºi puseserã oamenii corturile, odihnea stâlpul de nor care fusese cãlãuza lor în cãlãtorie. Ca stâlp
{Ed 35}
de foc noaptea, îi asigura de protecþia divinã; ºi în timp ce dormeau duºi, pâinea din cer se aºternea uºor peste tabãrã. Peste tot, înãlþimi ameþitoare, austere, vorbeau în solemna lor mãreþie despre neclintirea ºi maiestatea eternã. Omul a fost fãcut sã-ºi simtã ignoranþa ºi slãbiciunea în prezenþa Aceluia care "a cântãrit munþii cu cântarul, ºi dealurile cu cumpãna". Isaia 40,12. Aici, prin manifestarea slavei Sale, Dumnezeu a cãutat sã impresioneze pe Israel cu sfinþenia caracterului ºi cerinþelor Sale ºi cu vina copleºitoare pentru neascultare.
Poporul însã era leneº în privinþa învãþãrii lecþiei. Dupã cum fuseserã obiºnuiþi în Egipt cu reprezentãrile materiale ale Dumnezeirii, ºi acestea de cea mai degradantã speþã, le era greu sã conceapã existenþa sau caracterul Celui Nevãzut. Fiindu-I milã de slãbiciunea lor, Dumnezeu le-a dat un simbol al prezenþei Sale. "Sã-Mi facã un locaº sfânt", a spus Domnul; "ºi Eu voi locui în mijlocul lor." Exodul 25,8
Pentru construirea sanctuarului ca locuinþã a lui Dumnezeu, lui Moise i s-au dat instrucþiuni sã facã toate lucrurile dupã modelul lucrurilor din ceruri. Dumnezeu l-a chemat pe munte ºi i-a descoperit lucrurile cereºti, iar tabernacolul, cu tot ceea ce þinea de el, a fost lucrat dupã chipul celor vãzute acolo.
Aºadar lui Israel, în mijlocul cãruia a dorit sã locuiascã, i-a dezvãluit gloriosul Sãu caracter desãvârºit. Modelul le-a fost arãtat pe munte când Legea a fost datã de pe Sinai, când Dumnezeu a trecut pe dinaintea lui Moise ºi a rostit: "Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare ºi milostiv, încet la mânie, plin de bunãtate ºi credincioºie". Exodul 34,6
{Ed 36}
Ei însã nu aveau în ei înºiºi nici o putere pentru a atinge acest ideal. Descoperirea de la Sinai nu putea sã-i conºtientizeze decât în ce privea starea lor de nevoie ºi neajutorare. O altã lecþie, tabernacolul, urma sã-i înveþe, prin serviciul jertfei, lecþia iertãrii pãcatului ºi a puterii, prin Mântuitorul, de a fi ascultãtori.
Prin Hristos avea sã fie împlinit scopul pentru care tabernacolul era un simbol - acea clãdire glorioasã, cu pereþii sãi de aur strãlucitor, care aruncau curcubee de culoare, cu perdele brodate cu heruvimi, cu aroma tãmâii perpetuu aprinse, care ajungea în fiecare ungher, cu preoþii înveºmântaþi într-un alb fãrã patã, iar în taina adâncã din locaºul cel mai ascuns, deasupra tronului îndurãrii, între chipurile îngerilor plecaþi, care se închinau, slava Celui Preasfânt. În toate acestea, Dumnezeu dorea ca poporul Sãu sã citeascã þelul pe care-l avea în vedere pentru sufletul omenesc. Mult timp dupã aceasta, apostolul Pavel aducea înaintea noastrã acelaºi scop, vorbind prin Duhul Sfânt:
"Nu ºtiþi cã voi sunteþi Templul lui Dumnezeu ºi cã Duhul lui Dumnezeu locuieºte în voi? Dacã nimiceºte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, cãci Templul lui Dumnezeu este sfânt: ºi aºa sunteþi voi." 1 Corinteni 3,16.17
Mare era privilegiul ºi cinstea fãcutã lui Israel prin pregãtirea Sanctuarului; dar mare era ºi responsabilitatea. În pustie trebuia înãlþatã o structurã de o splendoare neîntrecutã, pentru construirea cãreia erau necesare cele mai costisitoare materiale ºi cea mai înaltã îndemânare artisticã - ºi acest lucru trebuia fãcut de un popor care abia scãpase din robie. Pãrea o sarcinã copleºitoare. Dar Acela care dãduse planul de construire a fãgãduit sã coopereze cu lucrãtorii.
"Domnul a vorbit lui Moise, ºi a zis: Sã ºtii cã am ales pe Beþaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din
{Ed 37}
seminþia lui Iuda. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înþelepciune, pricepere ºi ºtiinþã pentru tot felul de lucrãri... ªi iatã cã i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminþia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiþi, ca sã facã tot ce þi-am poruncit." Exodul 31,1-6
Ce ºcoalã de meserii a fost cea din pustie, având ca instructori pe Hristos ºi îngerii Sãi!
În pregãtirea sanctuarului ºi în utilarea lui trebuia ca tot poporul sã coopereze. Exista de lucru ºi pentru creier, ºi pentru mânã. Era nevoie de o varietate de materiale ºi toþi au fost invitaþi sã contribuie, fiecare dupã cum îl lãsa inima.
Astfel, prin muncã ºi prin dãruire ei au fost învãþaþi sã coopereze cu Dumnezeu ºi între ei. ªi urma sã coopereze ºi pentru pregãtirea clãdirii spirituale - templul lui Dumnezeu în suflet.
De la începutul cãlãtoriei lor din Egipt, le-au fost date lecþii pentru pregãtirea ºi disciplina lor. Chiar înainte de a pãrãsi Egiptul s-a fãcut o organizare temporarã, iar poporul a fost împãrþit în cete, fiecare având un conducãtor. La Sinai, aranjamentele organizatorice au fost finalizate. Ordinea atât de izbitor manifestatã în toate lucrãrile lui Dumnezeu s-a arãtat ºi în societatea iudaicã. Dumnezeu era centrul autoritãþii ºi al guvernãrii. Moise, ca reprezentant al Sãu, avea sarcina de a veghea la aplicarea legilor în Numele Sãu. Apoi, venea consiliul celor ºaptezeci, apoi preoþii ºi conducãtorii, sub aceºtia "cãpetenii peste o mie, cãpetenii peste o sutã, cãpetenii peste cincizeci, ºi cãpetenii peste zece" (Numeri 11,16.17; Deuteronom 1,15) ºi în sfârºit, dregãtori numiþi pentru îndatoriri speciale. Tabãra era aºezatã într-o
{Ed 38}
ordine perfectã, cu tabernacolul, locuinþa lui Dumnezeu, în centru, iar în jurul lui corturile preoþilor ºi leviþilor. În exterior, fiecare trib era aºezat lângã propriul steag. Au fost impuse reguli sanitare radicale. Ele au fost poruncite poporului nu numai pentru cã erau de folos sãnãtãþii, dar ºi ca fiind o condiþie pentru a menþine în mijlocul lor prezenþa Celui Preasfânt. Prin autoritate divinã, Moise le-a declarat: "Cãci Domnul Dumnezeul tãu merge în mijlocul taberei tale, ca sã te ocroteascã...; tabãra ta va trebui deci sã fie sfântã". Deuteronom 23,14
Educaþia israeliþilor includea toate obiceiurile lor de vieþuire. Tot ceea ce era legat de bunãstarea lor era subiectul grijii divine ºi venea din sfera de acþiune a Legii divine. Dumnezeu a cãutat binele lor cel mai înalt chiar ºi atunci când S-a îngrijit de mâncarea lor. Mana cu care i-a hrãnit în pustie era de o aºa naturã, încât sã le sporeascã puterea fizicã, mentalã ºi moralã. Cu toate cã atât de mulþi s-au rãzvrãtit împotriva restricþiilor impuse asupra dietei lor ºi îºi doreau fierbinte sã se întoarcã la zilele când, ziceau ei, "ºedeam lângã oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne sãturam" (Exodul 16,3), înþelepciunea alegerii lui Dumnezeu pentru ei a fost apãratã în aºa fel, încât nu avea nimeni nimic de obiectat. În ciuda greutãþilor vieþii duse de ei în pustie, nu era nici unul anemic în vreunul din triburile lor.
În toate cãlãtoriile lor, chivotul legãmântului, care conþinea Legea lui Dumnezeu, trebuia sã meargã în fruntea lor. Locul în care urma sã-ºi aºeze tabãra era indicat prin coborârea stâlpului de nor. Atâta vreme cât norul rãmânea deasupra tabernacolului, ei stãteau în tabãrã. Când se ridica, îºi reluau cãlãtoria. Atât oprirea, cât ºi plecarea lor erau marcate de o invocaþie solemnã. "Când pornea chivotul, Moise zicea: 'Scoalã-Te, Doamne, ca sã se împrãºtie vrãjmaºii Tãi, ºi sã fugã dinaintea Feþei Tale cei ce Te urãsc!'
{Ed 39}
Iar când îl aºezau, zicea: 'Întoarce-Te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel!'" Numeri 10,35,36
În timpul în care au cãlãtorit prin pustie, multe lecþii preþioase au fost fixate în mintea lor prin intermediul cântãrilor. La izbãvirea lor de armata faraonului, întregul popor al lui Israel s-a unit într-un cântec de triumf. Departe, în deºert ºi peste undele mãrii, rãsuna refrenul plin de bucurie, iar munþii lãsau sã rãzbatã în ecou cuvintele de laudã, "Cântaþi Domnului, cãci ªi-a arãtat slava". Exodul 15,21. În timpul cãlãtoriei, acest cântec era adesea repetat, înviorând inimile ºi aprinzând credinþa peregrinilor. Poruncile, aºa cum fuseserã date pe Sinai, cu fãgãduinþe ale favorii divine ºi amintirea lucrãrilor Sale minunate pentru izbãvirea lor, erau exprimate, prin cãlãuzire divinã, în cântec ºi erau înãlþate în sunetul muzicii instrumentale, oamenii þinând bine pasul în timp ce vocile li se uneau în laudã.
În acest fel, gândurile le erau înãlþate de la încercãrile ºi dificultãþile drumului, spiritul lor neliniºtit ºi turbulent era îmbunat ºi calmat, principiile adevãrului erau sãdite în memorie ºi credinþa era întãritã. Concertarea acþiunilor îi învãþa ordinea ºi unitatea, ºi poporul era adus într-o legãturã mai strânsã cu Dumnezeu ºi fiecare cu celãlalt.
Despre modul în care a lucrat Dumnezeu cu Israel în timpul celor patruzeci de ani de peregrinare prin pustie, Moise a declarat: "Domnul, Dumnezeul tãu, te mustrã cum mustrã un om pe copilul lui"; "ca sã te smereascã ºi sã te încerce, ca sã-þi cunoascã pornirile inimii ºi sã vadã dacã ai sã pãzeºti sau nu poruncile Lui". Deuteronom 8,5.2
"El l-a gãsit într-un þinut pustiu, într-o singurãtate plinã de urlete înfricoºate; l-a înconjurat, l-a îngrijit ºi l-a pãzit ca lumina ochiului Lui. Ca vulturul care
{Ed 40}
îºi scuturã cuibul, zboarã deasupra puilor, îºi întinde aripile, îi ia ºi-i poartã pe penele lui: Aºa a cãlãuzit Domnul singur pe poporul Sãu ºi nu era nici un dumnezeu strãin cu El." Deuteronom 32,10-12
"Cãci ºi-a adus aminte de Cuvântul Lui cel sfânt, ºi de robul Sãu Avraam. A scos pe poporul Sãu cu veselie, pe aleºii Sãi în mijlocul strigãtelor de bucurie. Le-a dat pãmânturile neamurilor ºi au pus stãpânire pe rodul muncii popoarelor, ca sã pãzeascã poruncile Lui ºi sã þinã legile Lui." Psalmii 105,42-45
Dumnezeu a pus la îndemâna lui Israel toate avantajele, le-a dat orice privilegiu, ceea ce avea sã-i facã sã fie o cinste la adresa Numelui Sãu ºi o binecuvântare pentru naþiunile din jurul lor. Dacã ei ar fi vrut sã umble în calea ascultãrii, le-a fãgãduit cã le "va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a fãcut: întâietate în slavã, în faimã ºi în mãreþie". "Toate popoarele," a spus El, "vor vedea cã tu porþi Numele Domnului, ºi se vor teme de tine". Naþiunile care vor auzi toate aceste precepte vor spune: "Acest neam mare este un popor cu totul înþelept ºi priceput!" Deuteronom 26,19; 28,10; 4,6
În legile încredinþate lui Israel, au fost date instExcþiuni explicite în privinþa educaþiei. Dumnezeu i Se descoperise lui Moise, pe Sinai, ca fiind "un Dumnezeu plin de îndurare ºi milostiv, încet la mânie, plin de bunãtate ºi credincioºie". Exodul 34,6. Urma ca în Israel taþii ºi mamele sã-i înveþe pe copiii lor aceste principii care prindeau fiinþã în Legea Sa. Prin îndrumare divinã, Moise le-a declarat: "ªi poruncile acestea, pe care þi le dau astãzi, sã le ai în inima ta. Sã le întipãreºti în mintea copiilor tãi ºi sã vorbeºti de ele când vei fi acasã, când vei pleca în cãlãtorie, când te vei culca ºi când te vei scula". Deuteronom 6,6.7
{Ed 41}
Nu trebuia ca aceste lucruri sã fie predate ca o teorie seacã. Cei care vor sã-i înveþe pe alþii adevãrul trebuie sã-i practice ei înºiºi principiile. Ei îi pot impresiona pe alþii numai reflectând caracterul lui Dumnezeu în corectitudinea, nobleþea ºi lipsa de egoism a propriilor vieþi.
Adevãrata educaþie nu înseamnã instruirea cu forþa a unei minþi nepregãtite ºi lipsite de receptivitate. Puterile mintale trebuie trezite, iar interesul stimulat. Pentru aceasta, avem la dispoziþie metoda lui Dumnezeu de predare. Cel care a creat mintea ºi i-a stabilit legile a hotãrât ºi dezvoltarea ei în conformitate cu acestea. În cãmin ºi în sanctuar, prin lucrurile din naturã ºi din artã, în muncã ºi în sãrbãtori, în zidire sacrã ºi în piatra de aducere-aminte, prin metode, ritualuri ºi simboluri fãrã numãr, Dumnezeu i-a dat lui Israel lecþii care au ilustrat principiile Sale ºi au pãstrat amintirea minunatelor Lui lucrãri. Apoi, pe mãsurã ce se puneau întrebãri, instruirea datã impresiona mintea ºi inima.
În aranjamentele fãcute pentru educarea poporului ales, s-a arãtat cã o viaþã care Îl are în centru pe Dumnezeu este o viaþã completã. Pentru fiecare nevoie pe care a sãdit-o, tot El a luat ºi mãsuri, ca sã fie satisfãcutã; El cautã sã dezvolte fiecare calitate pe care a dãruit-o.
Dumnezeu, Autorul oricãrei frumuseþi, El Însuºi un iubitor al frumosului, a luat mãsuri sã satisfacã în copiii Sãi iubirea de frumos. A asigurat, de asemenea, rezolvarea nevoilor lor sociale, întovãrãºirile utile ºi pline de bunãtate, care fac atât de mult pentru cultivarea compasiunii, care lumineazã ºi îndulcesc viaþa.
Ca mijloc de educaþie, un loc important a fost ocupat de sãrbãtorile lui Israel. În viaþa obiºnuitã, familia era atât ºcoalã, cât ºi bisericã, pãrinþii fiind instructori ºi în ramura laicã, ºi în cea religioasã. De trei ori pe an
{Ed 42}
însã, erau stabilite perioade de comuniune ºi închinare publicã. Aceste adunãri au fost þinute mai întâi la Silo ºi dupã aceea la Ierusalim. Nu era obligatorie decât prezenþa taþilor ºi a fiilor; dar nimeni nu dorea sã piardã ocaziile oferite de sãrbãtori ºi, pe cât posibil, participau toþi membrii familiei; ºi cu ei, bucurându-se de ospitalitatea lor, era strãinul, levitul ºi cel sãrac.
Cãlãtoria la Ierusalim, în stilul simplu, patriarhal, înconjuraþi de frumuseþea primãverii, de bogãþia miezului de varã sau de maturitatea coaptã a toamnei, era o încântare. De la bãrbatul cu pãrul nins pânã la copilaº, veneau cu daruri de recunoºtinþã, ca sã se întâlneascã cu Dumnezeu în locaºul Sãu cel sfânt. În timpul cãlãtoriei, experienþele trecutului, povestirile pe care le iubeau încã atât de mult ºi cei tineri, ºi cei vârstnici erau depãnate pentru copiii evrei. Erau înãlþate cântecele care învioraserã umblarea lor în pustie. Erau cântate poruncile lui Dumnezeu ºi, întreþesute cu influenþele binecuvântate ale naturii ºi tovãrãºia omeneascã plinã de bunãtate, ele erau fixate pentru totdeauna în memoria multor copii ºi tineri.
Ceremoniile la care fuseserã martori în Ierusalim, legate de serviciul pascal - adunarea nocturnã, bãrbaþii cu mijlocul încins, cu încãlþãmintea în picioare ºi cu toiagul în mânã, masa luatã în grabã, mielul, pâinea nedospitã ºi ierburile amare, iar în tãcerea solemnã repetarea povestirii sângelui vãrsat, a îngerului aducãtor de moarte ºi marºul grandios afarã din þara robiei, - toate erau de o aºa naturã, încât sã stârneascã imaginaþia ºi sã impresioneze inima.
Sãrbãtoarea Corturilor sau sãrbãtoarea recoltei, cu darurile ei din livadã sau din câmp, cu tabãra ei de colibe din frunze, sãptãmâni de-a rândul, cu timpul petrecut alãturi de alþii, cu serviciul sacru de aducere-aminte ºi generoasa ospitalitate arãtatã slujitorilor lui Dumnezeu,
{Ed 43}
leviþilor care slujeau în Sanctuar ºi copiilor Lui - strãinii ºi cei sãrmani - înãlþa toate minþile cu recunoºtinþã cãtre Acela care "încununase anul cu bunãtatea Sa" ºi pe ale cãrui cãrãri curgeau picuri de grãsime.
Cei pioºi petreceau în Israel, în fiecare an, o lunã întreagã în acest fel. Era o perioadã fãrã muncã ºi griji, ºi aproape în întregime consacratã, în sensul adevãrat al cuvântului, scopurilor educaþiei.
Împãrþind moºtenirea poporului Sãu, scopul lui Dumnezeu a fost acela de a-i învãþa, ºi prin ei, generaþiile viitoare, principiile corecte legate de proprietatea funciarã. Þinutul Canaanului a fost împãrþit între toþi membrii poporului, exceptaþi fiind numai leviþii, ca slujitori ai sanctuarului. Cu toate cã o persoanã putea sã-ºi înstrãineze proprietatea pentru un timp, nu putea sã dea pentru totdeauna moºtenirea copiilor sãi. Când o înstrãina, avea în orice moment libertatea sã o rãscumpere; datoriile erau ºterse la fiecare al ºaptelea an, iar în cel de-al cincizecilea, sau anul jubiliar, toate proprietãþile funciare reveneau proprietarilor originari. În felul acesta, fiecare familie era asiguratã în ceea ce privea averea ei ºi se punea o barierã împotriva extremelor - fie îmbogãþirea, fie sãrãcirea.
Prin împãrþirea pãmântului, Dumnezeu le-a asigurat, asemenea locuitorilor Edenului, ocupaþia cea mai favorabilã dezvoltãrii - îngrijirea plantelor ºi a animalelor. O altã mãsurã în folosul educaþiei a fost suspendarea lucrãrilor agricole din ºapte în ºapte ani, pãmântul fiind lãsat necultivat, ceea ce rãsãrea liber rãmânând celor sãrmani. În acest fel, se oferea ocazia unui studiu prelungit, întâlnirilor ºi închinãrii publice ºi manifestãrii generozitãþii, atât de adesea trecutã cu vederea din pricina trudei ºi grijilor vieþii.
{Ed 44}
Dacã în timpurile noastre ar fi aplicate principiile Legii lui Dumnezeu referitoare la distribuirea proprietãþii, cât de diferitã ar fi starea oamenilor! O respectare a acestor principii ar împiedica relele îngrozitoare care au rezultat în toate veacurile din oprimarea celor sãraci de cãtre cei bogaþi ºi din ura pe care au avut-o cei sãraci faþã de cei înstãriþi. În vreme ce ar opri strângerea unor mari bogãþii, ar avea ºi tendinþa de a împiedica apariþia ignoranþei ºi a degradãrii a zeci de mii de persoane, de a cãror muncã prost plãtitã este nevoie pentru adunarea acestor averi colosale. Ar ajuta la gãsirea unei soluþii paºnice la problemele care ameninþã acum lumea cu anarhie ºi vãrsare de sânge.
Faptul de a consacra lui Dumnezeu a zecea parte din toate veniturile, fie din livadã, fie din roadele câmpului, din cirezi sau din turme, din munca intelectualã sau fizicã, consacrarea apoi a celei de-a doua zecimi pentru ajutorarea celor sãraci ºi alte scopuri umanitare a avut scopul de a þine necurmat înaintea poporului adevãrul cã Dumnezeu este proprietarul a toate câte sunt ºi cã ei au ocazia sã fie intermediari ai binecuvântãrilor Sale. A fost un mod de educare în vederea suprimãrii oricãrei manifestãri de egoism îngust ºi de cultivare largã ºi nobilã a caracterului.
O cunoaºtere a lui Dumnezeu, pãrtãºia cu El în studiu ºi în muncã, asemãnarea cu El în caracter, acestea urmau sã fie sursa, mijlocul ºi þelul educaþiei lui Israel - educaþia datã de Dumnezeu pãrinþilor, iar prin aceºtia copiilor lor.
{Ed 45}
ªcolile profeþilor
"Ei au stat la picioarele Tale, au primit cuvintele Tale."
Ori de câte ori a fost aplicat în Israel planul de educaþie al lui Dumnezeu, rezultatele au dat mãrturie despre Autorul acestuia. Dar în foarte multe familii, pregãtirea hotãrâtã de Cer ºi caracterele dezvoltate în felul acesta erau tot atât de rare. Planul lui Dumnezeu era dus la îndeplinire numai parþial ºi în mod imperfect. Din necredinþã ºi nesocotire a îndrumãrilor date de Domnul, israeliþii au adus în mijlocul lor ispite cãrora numai câþiva aveau putere sã li se opunã. La instalarea lor în Canaan, "ei n-au nimicit popoarele pe care le poruncise Domnul sã le nimiceascã. Ci s-au amestecat cu neamurile ºi au învãþat faptele lor, au slujit idolilor lor, care au fost o cursã pentru ei". Inima lor nu era corectã faþã de Dumnezeu "ºi nu erau credincioºi legãmântului Sãu. Totuºi, în îndurarea Lui, El iartã nelegiuirea ºi nu nimiceºte; κi opreºte de multe ori mânia ºi nu dã drumul întregii Lui urgii. El ªi-a adus deci aminte cã ei nu erau decât carne, o suflare care trece ºi nu se mai întoarce". Psalmii 106,34-36; 78,37-39. Taþii ºi mamele din Israel au devenit indiferenþi la obligaþiile lor faþã de Dumnezeu, indiferenþi la obligaþiile faþã de copiii lor. Prin necredincioºia în cãmin ºi influenþele idolatre din afarã, mulþi tineri evrei au primit o educaþie mult diferitã
{Ed 46}
de ceea ce plãnuise Dumnezeu pentru ei. Ei au deprins cãile pãgânilor.
Pentru a ieºi în întâmpinarea acestui rãu care creºtea întruna, Dumnezeu a dispus de alþi agenþi, ca un ajutor pentru pãrinþi în lucrarea de educare. Încã din cele mai vechi timpuri, profeþii fuseserã recunoscuþi ca învãþãtori aleºi de providenþa divinã. În sensul cel mai înalt, profetul era o persoanã care vorbea prin inspiraþie directã, transmiþând poporului soliile pe care le primise de la Dumnezeu. Dar acest nume a fost dat ºi acelora care, deºi nu erau inspiraþi în mod direct, erau chemaþi providenþial sã înveþe poporul despre lucrãrile ºi cãile lui Dumnezeu. Pentru pregãtirea unei asemenea categorii de învãþãtori, Samuel, îndrumat de Dumnezeu, a întemeiat ºcolile profeþilor.
Intenþia era ca aceste ºcoli sã slujeascã drept stãvilar împotriva stricãciunii larg rãspândite, sã ajute la bunãstarea mentalã ºi spiritualã a tinerilor ºi sã sporeascã prosperitatea naþiunii, dându-i bãrbaþi calificaþi sã acþioneze în temere de Dumnezeu, ca lideri ºi consilieri. În acest scop, Samuel a strâns zeci de tineri evlavioºi, inteligenþi ºi studioºi. Aceºtia au fost numiþi fiii profeþilor. Studiind Cuvântul ºi lucrãrile lui Dumnezeu, puterea Sa dãtãtoare de viaþã le înviora energia minþii ºi sufletului ºi studenþii primeau înþelepciune de sus. Instructorii erau nu numai buni cunoscãtori ai adevãrului divin, dar se bucuraserã ei înºiºi de comuniune cu Dumnezeu ºi primiserã darul deosebit al Duhului Sãu. Se bucurau de respectul ºi de încrederea poporului, atât pentru învãþãturã, cât ºi pentru evlavie. În zilele lui Samuel, existau douã astfel de ºcoli, una la Rama, cãminul profetului, ºi cealaltã la Chiriat Seir. Mai târziu, au fost întemeiate ºi altele.
{Ed 47}
Elevii acestor ºcoli se întreþineau singuri prin muncã proprie, lucrând pãmântul sau practicând vreun meºteºug oarecare. În Israel, acest lucru nu era considerat ciudat sau degradant; într-adevãr, era privit ca pãcat faptul de a-þi lãsa copiii sã creascã în neºtiinþã, fãrã a face o muncã utilã. Fiecare tânãr, fie cã pãrinþii lui erau bogaþi sau sãraci, era învãþat o meserie. Chiar dacã urma sã fie educat pentru slujire sfântã, o cunoaºtere a vieþii practice era privitã ca esenþialã pentru þelul de a fi de cel mai mare folos. De asemenea, mulþi învãþãtori se întreþineau prestând muncã fizicã.
Atât în ºcoalã, cât ºi în familie, o mare parte a învãþãturii era transmisã pe cale oralã; tinerii învãþau, de asemenea, sã citeascã scrierile iudaice, iar sulurile de pergament ale Vechiului Testament erau deschise pentru studiul lor. Subiectele de cãpetenie pentru studiu în aceste ºcoli erau Legea lui Dumnezeu, cu instrucþiunile date lui Moise, istoria sacrã, muzica sacrã ºi poezia. În rapoartele istoriei sfinte erau descoperite urmele paºilor lui Iehova. Marile adevãruri reprezentate de tipurile din serviciul de la Sanctuar erau scoase în evidenþã ºi credinþa prindea strâns obiectul central al întregului sistem - Mielul lui Dumnezeu, care urma sã ridice pãcatul lumii. Era nutrit un spirit de evlavie. Nu numai cã studenþii erau învãþaþi despre datoria de a se ruga, dar erau învãþaþi ºi cum sã se roage, cum sã se apropie de Creatorul lor, cum sã-ºi exercite credinþa în El ºi cum sã înþeleagã ºi sã respecte învãþãturile Duhului Sãu. Intelectul sfinþit scotea din vistieria lui Dumnezeu lucruri vechi ºi lucruri noi, iar Duhul lui Dumnezeu Se manifesta în profeþie ºi cântare sfântã.
Aceste ºcoli s-au dovedit a fi unul din mijloacele cele mai eficiente pentru sprijinirea neprihãnirii "care înalþã pe un popor." Proverbele 14,34. ªi nu micã a fost mãsura în care au ajutat ei la punerea temeliei acelei minunate prosperitãþi
{Ed 48}
care a fãcut ca domniile lui David ºi Solomon sã fie cu totul deosebite.
Principiile care se învãþau în ºcolile profeþilor erau aceleaºi care au modelat caracterul lui David ºi au dat formã vieþii lui. Cuvântul lui Dumnezeu era învãþãtorul lui. "Prin poruncile Tale", spunea el, "mã fac mai priceput". "Îmi plec inima sã împlinesc orânduirile Tale." Psalmii 119,104-112. Acesta a fost motivul care L-a fãcut pe Dumnezeu sã spunã despre David, când, în tinereþea acestuia, l-a chemat la tron, cã este "om dupã inima Mea". Faptele Apostolilor 13,22
ªi în viaþa timpurie a lui Solomon se vãd rezultatele metodei divine de educaþie. În tinereþea lui, Solomon ºi-a însuºit alegerea pe care o fãcuse ºi David. Mai presus de orice bun pãmântesc, el a cerut de la Dumnezeu o inimã înþeleaptã ºi priceputã. Iar Domnul i-a dat nu numai ceea ce a cãutat acesta, dar ºi ceea ce nu cãuta - ºi bogãþie, ºi cinste. De puterea priceperii sale, aria cunoaºterii lui, slava domniei sale, se minuna întreaga lume.
În timpul domniilor lui David ºi Solomon, Israel a atins punctul maxim al mãreþiei sale. Fãgãduinþa datã lui Avraam, ºi repetatã prin Moise, a fost împlinitã: "Cãci dacã veþi pãzi toate aceste porunci pe care vi le dau ºi dacã le veþi împlini, dacã veþi iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, veþi umbla în toate cãile Lui ºi vã veþi alipi de El, Domnul va izgoni dinaintea voastrã pe toate aceste neamuri ºi vã veþi face stãpâni pe toate aceste neamuri care sunt mai mari ºi mai puternice decât voi. Orice loc pe care-l va cãlca talpa piciorului vostru va fi al vostru; hotarul vostru se va întinde din pustie pânã la Liban ºi de la râul Eufrat pânã la marea de la apus. Nimeni nu va putea sã stea împotriva voastrã." Deuteronom 11,22-25
Pericolul era ascuns în mijlocul prosperitãþii. Pãcatul fãcut de David în anii sãi de pe urmã - chiar dacã acesta s-a pocãit ºi
{Ed 49}
a fost pedepsit greu pentru el - a fãcut ca poporul sã capete îndrãznealã în cãlcarea poruncilor lui Dumnezeu. ªi viaþa lui Solomon, dupã zorii unei mari promisiuni, a fost întunecatã de apostazie. Dorinþa dupã putere politicã ºi înãlþare de sine a dus la alianþe cu naþiunile pãgâne. Argintul Tarsisului ºi aurul din Ofir au fost dobândite prin jertfirea integritãþii morale, prin trãdarea adevãrurilor sacre. Însoþirea cu cei idolatri, cãsãtoria cu soþii pãgâne i-au stricat credinþa. Barierele pe care le ridicase Dumnezeu pentru siguranþa poporului Sãu au fost astfel culcate la pãmânt, iar Solomon s-a dedat închinãrii la dumnezei falºi. În vârful Muntelui Mãslinilor, faþã în faþã cu Templul lui Iehova, au fost ridicate chipuri gigantice ºi altare pentru slujirea zeitãþilor pãgâne. Când a renunþat la loialitatea faþã de Dumnezeu, Solomon a pierdut controlul asupra propriei persoane. Percepþia sa delicatã a fost tocitã. Spiritul conºtiincios, plin de consideraþie de la începutul domniei sale se schimbase. Mândria, ambiþia, risipa ºi îngãduinþa de sine au avut ca roade cruzimea ºi impunerea arbitrarã. El, care fusese un cârmuitor drept, plin de compasiune ºi cu fricã de Dumnezeu, a devenit tiranic, opresiv. El, care la consacrarea Templului se rugase pentru poporul sãu ca inimile lor sã fie oferite fãrã rezervã Domnului, a devenit corupãtorul lor. Solomon s-a dezonorat, a dezonorat Israelul ºi L-a dezonorat pe Dumnezeu.
Naþiunea, a cãrei mândrie fusese el însuºi, l-a urmat. Deºi ulterior s-a pocãit, pocãinþa sa nu a fãcut ca roadele rãului pe care-l sãdise sã nu dea în pârg. Disciplina ºi educaþia pe care o hotãrâse Dumnezeu pentru Israel ar fi fãcut ca ei sã fie diferiþi de oamenii celorlalte naþiuni în toate aspectele vieþuirii lor. Aceastã deosebire, care ar fi trebuit sã fie privitã ca un privilegiu ºi o binecuvântare deosebitã, le era nesuferitã. Ei au cãutat sã schimbe simplitatea ºi stãpânirea de sine, esenþiale pentru dezvoltarea cea mai înaltã,
{Ed 50}
cu pompa ºi cedarea în faþa plãcerilor, specifice popoarelor pãgâne. Ambiþia lor era "sã fim ºi noi ca toate neamurile". (1Samuel 8,20). Planul lui Dumnezeu legat de educaþie a fost lãsat deoparte, iar autoritatea Sa refuzatã.
În urma respingerii cãilor lui Dumnezeu în favoarea cãilor oamenilor, a început cãderea Israelului. ªi a continuat în acest fel pânã când poporul evreu a ajuns pradã chiar naþiunilor ale cãror practici aleseserã sã le urmeze.
Ca naþiune, copiii lui Israel nu au reuºit sã primeascã binecuvântãrile pe care Dumnezeu dorea sã li le dea. Ei nu au apreciat scopul urmãrit de Domnul ºi nu au cooperat pentru a-l împlini. Însã cu toate cã indivizi ºi popoare se pot despãrþi în acest fel de El, scopul Sãu pentru cei care au încredere în El rãmâne neschimbat. "Tot ce face Dumnezeu dãinuieºte în veci." Eclesiastul 3,14
În vreme ce existã grade diferite de dezvoltare ºi manifestãri diverse ale puterii Sale pentru satisfacerea nevoilor oamenilor din veacuri diferite, lucrarea lui Dumnezeu este aceeaºi în orice timp. Învãþãtorul este acelaºi. Caracterul ºi planul lui Dumnezeu sunt la fel. În El "nu este nici schimbare, nici umbrã de mutare". Iacov 1,17
Experienþele lui Israel au fost înregistrate pentru învãþãtura noastrã. "Aceste lucruri li s-au întâmplat ca sã ne slujeascã drept pilde ºi au fost scrise pentru învãþãtura noastrã, peste care au venit sfârºiturile veacurilor." 1Corinteni 10,11. În ceea ce ne priveºte - dupã cum au stat lucrurile ºi cu Israelul din vechime - succesul în educaþie depinde de credincioºia cu care împlinim planul Creatorului. Acceptarea principiilor Cuvântului lui Dumnezeu ne va aduce binecuvântãri tot atât de mari precum ar fi adus poporului evreu.
{Ed 51}
Vieþile unor mari bãrbaþi
"Rodul celui neprihãnit este un pom de viaþã."
Istoria sacrã prezintã multe ilustraþii ale rezultatelor adevãratei educaþii. Ea înfãþiºeazã multe exemple nobile de bãrbaþi ale cãror caractere s-au format sub îndrumare divinã, bãrbaþi ale cãror vieþi au fost o binecuvântare pentru semenii lor ºi care au stat în lume ca reprezentanþi ai lui Dumnezeu. Printre aceºtia se numãrã Iosif ºi Daniel, Moise, Elisei ºi Pavel - cei mai mari oameni de stat, cel mai înþelept legiuitor, unul dintre cei mai credincioºi reformatori ºi, în afarã de Acela care a vorbit aºa cum nimeni n-a vorbit vreodatã, cel mai strãlucit învãþãtor cunoscut vreodatã de lumea aceasta.
De tineri, tocmai când treceau de la adolescenþã la bãrbãþie, Iosif ºi Daniel au fost luaþi din cãminele lor ºi duºi ca robi în þãri pãgâne. Iosif, în special, a fost supus unor ispite care aduc mari schimb

Tweet

Publicat de: Dinu George la data de: 07-03-2010, 12:41 pm
Cuvinte cheie: carte | consacrata | subiectului | educatie | White

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii