Ecoul sâmbetelor triste

De-ar întreba tristețea când să vină
Mi-aș pregăti la umbra unui tei
Un pat de lut, să-mi cânte-o mandolină
Și m-aș gândi atunci la anii mei

La anii mei ce au trecut ca vântul
Iubirilor ce-o clipă au durat
Când am umbrit trăirea cu cuvântul
Când am rămas în loc să fi plecat

La zilele-mbrăcate în lumina
Fiorilor ce se-oglindeau pe chip
La nopțile ce mi-au umbrit tulpina
Când mă mințeam că-n mine mă-nfirip

La casa mea de lemn dărăpănată
În care zmei de aur huzuresc
Copila ce eram nevinovată
Femeia ce-ncepeam să împlinesc

La mâinile de apă ce curate
Au devenit de-ndată ce-am privit
Icoanele cu lacrimi împăcate
Părinților ce-n taină s-au iubit

La nopțile pe câmp, la gura lunii
La un sărut ce fruntea mi-a sfințit
Când nu vedeam nămol în ochii lumii
Când nu știam ce-i omul părăsit

La zorile cu aur logodite
La tatăl meu, un sfânt, un om muncit
Privirile în suflet pironite
La mama mea, lumina unui schit

De-ar întreba tristețea când să vină
Într-un pahar mi-aș pune doar venin
I-aș spune: "Știi, venirea ta senină
M-a ajutat să fiu și să devin".

Tweet

Publicat de: Luminita Amarie la data de: 13-07-2013, 4:49 pm
Cuvinte cheie: Tristetii

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii