Din nemernicia zilei blestemate
Mă retrag cu silă în patul meu murdar…
Se-nghesuie-n fereastră să intre, înc-o noapte
Asemeni celorlalte: cu scene de coşmar.

La uşă stă de veghe, banală, hâda moarte
Aşteaptă dimineaţa, să-şi ia firesc obol
De-atâtea anotimpuri s-o sature nu poate
Nici boli şi nici războaie: vrea-n juru-i numai gol.

Spre perna-mi puturoasă, vedenii vin să-mi ţină
Cumplită companie la creştet până-n zori;
Iar voi muşca cearşaful slinos şi fără vină,
Dar ce contează astea, când, totuşi, e să mori?!

Nu azi, poate nici mâine, nici poate peste-o lună
- Dar ultima plecare aproape-i orişicum –
Veni-va clipa-n care, ţinându-mă de mână,
Cu doamna-ntunecată voi merge, pe-al ei drum.

Tweet

Publicat de: Boris Ioachim la data de: 19-06-2009, 1:34 am
Cuvinte cheie: spital | boala | moarte

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii