Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     DIN NOU DESPRE CONȘTIENȚĂ ȘI CONȘTIENȚĂ DE SINE - back


Conștiența de sine și conștiența nu sunt același lucru. Cum nici eul nu este conștiența de sine. Eul poate fi doar perceput prin gândire, poate fi viețuit prin sentimente, și poate fi manifestat prin voință.
CONȘTIENȚA DE SINE ESTE FACULTATEA DE A TE PERCEPE CA „EU” ÎN PLANUL CONȘTIENȚEI PRIN INTERMEDIUL GÂNDIRII.
Pentru a ajunge la conștiența de sine este necesar să existe în prealabil o conștiență în planul căreia să fie conștientizat sinele, adică „eul”, prin gândire, apoi, evident, să existe capacitatea gândirii, apoi, memoria care va da continuitatea viețuirii conștienței și, în cele din urmă, un mediu exterior, perceput prin simțuri, care să se opună ca obiect, subiectivității dată de conștiența de sine. Cu cât acest mediu va fi mai opozabil, mai ostil, pot spune... cu atât conștiența de sine va fi mai puternică.
Deci, cum spuneam și mai sus, nici eul și nici conștiența de sine nu sunt același lucru. Conștiența de sine este doar starea de a știi că ești un eu. Ea, starea, este inclusă în ceea ce numesc „eu”, doar că „eul” mai conține și alte „obiecte” cum ar fi corporalitatea, calități și aptitudini... Aș spune că cea mai importantă este gândirea. Fără gândire nu există cunoaștere. Chiar și conștientizarea „eului”, adică această conștiență de sine nu poate fi făcută în afara procesului de gândire. Omul se conștientizează ca „eu” prin gândire. Această conștientizare nu este, în sine, decât tot un proces de cunoaștere.
Vorbind de eul uman, putem să-l mai numim și personalitate. În felul acesta poți face deosebirea dintre eul sufletesc uman și adevăratul eu uman, adică Eul spiritual care mai este denumit și individualitate etică. Nu vreau să reiau discuția despre „euri”. Există măcar o postare referitoare la ele și la modul cum are loc trecerea de la unul la altul.
Diferența dintre conștiență și conștiența de sine o înțelegi chiar prin modul în care este definită conștiența de sine. La ea nu ajungi decât prin gândire și mă refer stric la conștiența de sine umană. Gândirea nu este un atribut al conștienței ci doar al entității umane. Vreau să spun că nu exista entitate fără conștiență, dar dintre toate, doar omul gândește. Și, să nu-ți închipui că ăsta ar fi un motiv de laudă. Poți să te lauzi, nu zic nu, dar, poate doar în fața... cățelului tău, doar că el nu te va înțelege. Cei care îți vor înțelege mândria, ierarhiile superioare, adică, nu-ți vor înțelege, însă, și motivul ei.
Dacă nu ar exista facultatea gândirii, omul nu ar ajunge la conștiența de sine. Deci, nu gândesc pentru că posed conștiența de sine, ci sunt conștient de... mine pentru că eu gândesc. Fiecare val evolutiv și-a avut propriul drum spre ceea ce numim conștiență de sine. Omul este singura entitate care ajunge la ea prin gândire în felul în care o face.
Termenul de „conștiența de sine” îl poți înlocui cu cel de „cunoaștere de sine”. În modul ăsta vei înțelege mai bine imposibilitatea separării celor doi termeni: gândire și conștiența de sine. Cunoașterea de sine, din punct de vedere tehnic, să zic, nu diferă cu nimic de procesul prin care omul ajunge la cunoaștere. Vreau să spun că, așa cum ajunge... bolovanul care îmi stă în cale, să existe în mine drept cunoaștere, tot așa ajung să mă cunosc și pe mine, adică pe sine. Cunoașterea este procesul prin care o percepție, cea a bolovanului sau a mea, ca persoană, este unită cu o noțiune, prin procesul de gândire. Eu percep bolovanul, dar nu știu încă ce este el. Este doar ceva nedefinit în câmpul percepției mele. Abia când, pe calea intuiției, în minte apare noțiunea de bolovan pe care o alipesc, prin gândire, cum spuneam, percepției, s-a produs procesul cunoașterii. Noțiunea îmi definește percepția. Dacă cineva îți arată un obiect despre care nu ai nicio noțiune, dai din umeri și spui că nu știi despre ce este vorbă. Dar, în același timp, rațiunea ta începe să adune în jurul percepției noțiuni privitoare la forma ei, la culoare, consistență, miros... ca în final să poți spune ceva, totuși, despre misterioasa apariție. Ceea ce face rațiunea, în aceste momente, nu este decât o încercare de a crea o noțiune nouă în baza reprezentărilor pe care tu le ai deja înmagazinate în... memorie, cu care să te scoată din încurcătură sau, procesul se poate derula în sens invers. Intelectul, de astă dată, să-ți descompună obiectul necunoscut în părți componente, adică în noțiuni pe care le ai în tine ca reprezentări, doar, doar vei înțelege ceva.
Simțurile mele mă percep și pe mine, nu numai ambientalul meu. Mai mult, există simțuri interioare prin care ne percepem stările afective, fizice... Nici aceste percepții nu fac opinie separată. Ele ajung a fi înțelese tot prin procesul cunoașterii. Nu mă refer la simțirea în sine prin care viețuim eul. Când spun că mă doare... chiar mă doare, dar ca să denumesc ceea ce simt ca durere, este nevoie de noțiunea de durere. Eu nu-ți pot comunica ție simțământul meu decât folosind o noțiune.
Diferența dintre bolovanul, luat ca exemplu și durerea care se naște în mine, la nivelul cunoașterii, ar fi doar în modul în care apare percepția. Același lucru se întâmplă și cu actele mele de voință.
Trecând acum la „eu”, la eul sufletesc, privind la cele spuse mai sus, ar trebui să înțelegi că el nu este decât sfera cunoașterii tale plasată în planul unei conștiențe, conștiența de sine făcând parte din această sferă a cunoașterii sau altfel spus a experienței de viață acumulate, cunoaștere care este reținută prin ceea ce omul numește „memorie”. Dacă acest factor ar lipsi, nu s-ar putea ajunge la o continuitate a conștienței și implicit a cunoașterii, deci nici la conștiența de sine. Eul tău este construit și în baza acestei continuități.
Deci, pentru a ajunge la conștiența de sine este nevoie de o conștientă, în planul căreia să se individualizeze conștiența de sine, de gândire, în baza căreia are loc procesul de cunoaștere, de memorie, pentru ca această cunoaștere să se manifeste ca o continuitate, și ar mai fi nevoie de ceva. Pentru a ajunge la cunoaștere omul are nevoie de organe de percepție pentru a percepe mediul său ambiant. Deci mai este nevoie de un mediu care să contrasteze cu entitatea în cauză.
O mare parte a personalității tale, a „eului” tău este dată de amintiri. Dacă nu ar exista procesul de memorare, odată dispărută percepția, din câmpul simțurilor tale, cunoașterea ar dispărea. Ea se păstrează în memorie ca reprezentare subiectivă a procesului de cunoaștere. Dacă tu, în momentul de față, nu ai avea nicio amintire despre tine, cel de acum o oră, o zi sau de când te știi, cu fiecare clipă ai fi ca și nou pentru că nimic nu te leagă de cel ce ai fost.
Să nu mă înțelegi greșit! Nu vreau să spun că din „eul” uman nu face parte și tot ceea ce este el ca ființă materială sau sufletească. Aș vrea să înțelegi diferența de moment dintre tine ca entitate reală și subiectivă. Ești real prin percepțiile de moment care îți vin permanent despre tine și asupra cărora sunt ațintite simțurile și ești subiectiv prin ceea ce „memoria” a înmagazinat după ce obiectul percepției dispare din câmpul organelor de simț, ca reprezentări, referitor la ființa ta. Reprezentările exprimă deja trecutul. Tu viețuiești realitatea, fie a ta, fie cea înconjurătoare, prin procesul de cunoaștere în care obiectul percepției se află încă în vizorul simțurilor tale; ăsta este prezentul. Din momentul în care obiectul dispare din câmpul percepției, în tine rămâne o reprezentare a ceea ce ai unit prin gândire, ca percepție și noțiune, adică ceva trecut. Această reprezentare ar fi chiar noțiunea care, anterior, a fost unita cu o percepție. Trecerea de la noțiune la reprezentare este chiar trecerea de la realitate la subiectivitate sau de la prezent la trecut. Din acest motiv se spune că procesul de gândire ne plasează în trecut, chiar dacă noi gândim viitorul. Noi folosim în gândire reprezentări, adică noțiuni care au fost cândva unite cu o percepție dar pe care acum le avem doar în memorie ca reprezentări, deci ca ceva care a fost.
Aceste reprezentări nu sunt „ceva” care ne umblă nouă prin creier până vrem noi să ne aducem aminte de ele! Nu creierul are darul memorării! Memoria nu este o facultate a creierului. Memorarea este un act prin care ceva în om se schimbă. Memorarea este procesul prin care facultatea cunoașterii lasă urme, la propriu, în corpul eteric. Ca urmare a procesului de memorare, corpul eteric uman este în permanență modificat prin urmele care sunt lăsate în el. Când se spune că omul este transformat ca urmare a procesului de cunoaștere, afirmația este și la propriu. Procesul prin care omul își aduce aminte de ceva din trecut, este tot un proces de cunoaștere. Aducerea aminte este procesul prin care omul percepe urma lăsată de evenimentul respectiv în corpul eteric, urmă care, din acel moment va avea calitate imaginativă, în sensul că, reprezentarea pe care o percepem este rodul unui proces de cunoaștere deja încheiat. În felul ăsta ni-l vom reaminti. Un act de gândire, care prin rațiune undește între ele astfel de reprezentări, se constituie într-un act superior de cunoaștere. Prin astfel de raționări omul ajunge să-și formeze concepte. Dacă omul are o memorie mai bună sau mai proastă nu se datorează faptului că urmele din corpul eteric sunt mai slabe sau mai... apăsate. Abia aici vorbim de rolul creierului. El este acela care aduce aceste informații în conștiența de veghe. O redare mai exactă sau mai precară a ceea ce ne vine ca „amintire” din corpul eteric este datorată calităților creierului. Aici vorbim de sinapse, neuroni... și nu știu mai ce! O dovadă în sensul ăsta este faptul că, imediat după ce omul moare, deci după ce corpul eteric s-a despărțit de corpul fizic, deci și de creier, memoria nu numai că este intactă, ea este perfectă, revenindu-ne în totalitate sub forma unei panorame a întregii vieți. Ea dispare, însă, complet, odată cu despărțirea de corpul eteric. Corpul eteric este caracterizat de o conștiență imaginativă, din acest motiv imaginea cunoașterii noastre din viață ne apare în imagini în momentul în care părăsim corpul fizic prin moartea fizică.
Și ar mai fi ceva. Cum omul este cu fiecare clipă altul, ca urmare a modificărilor pe care cunoașterea le produce asupra corpului său eteric, când intervine amintirea, adică re... cunoașterea acelor urme, noțiunile care îi sunt atașate prin gândire pot fi sensibil altele, pentru că, între timp, omul a mai evoluat, sfera cunoașterii sale s-a mărit, iar acest fapt îl poate duce la o altă înțelegere a evenimentului în cauză. Mai mult, la fiecare șapte ani omul mai adaugă în constituția sa câte o componentă, fapt care îl face să-și vadă, să-și judece într-un mod superior bagajul unei cunoașteri anterioare și chiar pe cel de moment. Pe lângă experiența noastră de viață, care și ea crește cu timpul, acest ultim motiv este cu mult mai important în a considera că înțelepciunea crește odată cu vârsta.
Ca personalitate poți spune că ești cel determinat de întreaga ta structură trupească, sufletească, cu tot cu calități și mod de manifestare, incluzând și conștiența de sine și chiar conștiența.
Conștienta, în sine, deci nu conștiența de sine, ne parvine prin corpul astral de la Eul nostru spiritual, de la individualitatea noastră. În urma viețuirilor dintre naștere și moarte, pe care le putem asimila prin procesul cunoașterii, conștiența crește, se întărește. Cu cât omul parcurge mai multe vieți, cu atât conștiența lui de bază este mai puternică. Evoluția spirituală este, în fapt, evoluția conștienței. Ce înseamnă o conștiență mai puternică, mai evoluată? Înseamnă o legătură mai strânsă cu Eul tău spiritual, în sensul influenței pe care acesta o poate avea asupra ta. Iar acest lucru este vădit atunci când atitudinea celui în cauză reflectă din ce în ce mai mult moralitatea în tot ceea ce face. Dar, această conștiență de bază, să-i zic, tace. Ea doar contemplă, nu se manifestă precum fiica ei căreia... „nu-i mai tace gura”. M-am folosit, mai sus, de termenii de subiectiv, și obiectiv. Vezi, tu, există o relativitate în ceea ce-i privește. Vorbim de subiectivitate, în general, când ne referim la „eu” și la conștiența noastră de sine. Adevărata subiectivitate nu se referă însă la ele, ci chiar la conștiența în planul căreia le „conștientizăm”, cea care nu are decât calitatea de a exista într-o stare lucidă de bine. Dar, pentru că noi ne asimilăm, în viață, cu acest eu sufletesc, apărut în cursul vieții în planul conștienței, ca personalitate, pornind de la corporalitatea noastră, îi vom acorda tot lui rangul de subiectivitate. Și încă ceva, când vorbeam, mai sus, de cunoașterea de sine ca fiind de fapt același lucru cu numita conștiență de sine, nu făceam nicio referire la sintagma de pe templul lui Apollo „cunoaște-te pe tine însuți”. Aici este vorba despre altceva și anume de faptul că omul este un microcosmos similar macrocosmosului. Cunoscându-l pe unul îl vei cunoaște și pe celălalt, prin urmare. Doamne, ajută!


Publicat de: octav semarian la data de: 13-05-2017, 1:01 am
Cuvinte cheie: Hm!



 bazat pe 0 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Oamenii se grabesc sa judece spre a nu fi ei insisi judecati.
Autor: Albert Camus - Categorie: Judecata .

Intelepciune.ro va recomanda


Fara Poza

Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 50 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465

Ultimele comentarii:

Contact Cultural - Mircea Duca - 21-11-2017, 10:16 am

Silvia Bebereche - 20-11-2017, 8:39 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 11-11-2017, 6:59 pm

Silvia Bebereche - 09-11-2017, 5:50 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 09-11-2017, 9:56 am

Silvia Bebereche - 02-11-2017, 11:49 am

Camelia Ardelean - 01-11-2017, 3:30 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda


Fara Poza

Mihaileanu Laurentiu
S-a nascut in data de 10-Noiembrie-1953
Oras: Cluj-Napoca, Judet: Cluj
Varsta: 64 ani
Texte publicate: 17


Fara Poza

Contact Cultural - Mircea Duca
S-a nascut in data de 31-Martie-1978
, Judet: Cluj
Varsta: 39 ani
Texte publicate: 9

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects