Ma asez confortabil pe canapea;inchid ochii...e albastru,apoi verde;ceva fosneste in iarba...se apropie...un sarpe...rasuflu usurata...e de bine!O casa fara pereti imi intemniteaza sufletul;apoi o vale intinsa imi iese in cale.Sar din varful muntelui si ...el,acela pe care-l astept sau e deja aici,...ma prinde in brate si-mi daruieste cercei de stele.Ma intorc sau merg inainte...o apa mare involburata;piciorul imi aluneca de pe digul malos,arunc in urma toiagul si ma inalt pe un pod luminat.Orasul e aproape...masinile trec in viteza prin fata mea,oamenii ma privesc uluiti...fug de mine in mine...
Adesea insa, fluturi mari,aurii,argintii,imi aduc cerul mai aproape atunci cand visez cu ochii...deschisi...

Tweet

Publicat de: buturoaga oana monica la data de: 14-12-2011, 10:35 am
Cuvinte cheie: vis | poem

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii