Nu vreau să port relicve în inima răcită
De frigul asprei toamne – de asprul lumii frig…
Sunt resemnat că viaţa, adânc, mi-e scrijelită
De crunte deziluzii…Tristeţea nu mi-o strig.

Când se prelinge ploaia, pe geamuri şi în gânduri
Şi-o umezeală rece îmi joacă-n ochii stinşi –
Ce au ars, plini de speranţe, în mult prea multe rânduri
Şi au ţintit, spre azururi, ca doi cărbuni aprinşi,

Privesc cum zboară norii, ce prevestesc zăpadă,
- Răceala lor greoaie, o simt cum intră-n piept –
Şi-n linişte îngheţată, troiene-aştept să cadă,
Ca sub albeaţa iernii - nimicul să-l aştept.

Nu-i frică, nu-s regrete – trecutul e trecut –
Prezentul nu-mi aduce nădejde, nicidecum,
De viitor nu-mi pasă de-o fi frumos ori slut –
Căci, viitorul lumii, incert e – orişicum.

…Nu vreau să port regrete în inima răcită
De frigul asprei toamne – de asprul vieţii frig…
Sunt resemnat că soarta îmi e pecetluită –
Regrete n-am, nici teamă – tristeţile nu-mi strig…

Publicat de: Boris Ioachim la data de: 15-10-2011, 1:19 pm
Cuvinte cheie: depresie | toamna