În acest an de stihii năpădit
Şi încărcat de ură mult prea crunt –
Nici pomii, nici iubirea n-au rodit –
Nici crizanteme, parcă, nu mai sunt.
E o toamnă tristă, plină de mâhniri,
Tristeţi rodesc în suflet şi-n grădini…
Ca-ntr-un blestem, mă–ntorc în amintiri
Şi anii mei – îi simt tot mai puţini.
Prilej de veselie nu găsesc
În acest început de veac hain…
Nici nu mai ştiu ce-nseamnă să iubesc
Şi-n inima-mi se adună mult venin.
Doar cârcotesc la fiecare pas,
Ce tot mai greu prin viaţă mi-l târşesc…
Şi vorbe de ocară, al meu glas –
Despre-al meu trup şi suflet des rostesc.
Şi gânduri sumbre mintea-mi otrăvesc,
Dorinţe vagi de trecere-n neant…
Doar despre morţi îmi place să vorbesc
Şi tot mai des cu huma sunt galant.
O! Ce fior năvalnic ar putea
Să-mi salte ochii stinşi către azur?!
Să lumineze stearpă viaţa mea –
Să mă simt tânăr şi să mă simt pur.
E prea târziu, aceste-s doar visări,
Regrete, doar regrete mă-nconjoară…
S-au stins ale speranţelor vii mări –
Fiinţa mea tânjeşte să dispară…
Publicat de: Boris Ioachim la data de: 08-11-2010, 4:22 pm
Cuvinte cheie:
toamna | depresie
Depresie de toamnă - 
Adauga la favorite
Trimite pe YM
Citatul Zilei
