De ceaţă sufletul îmi este
Şi ochii albăstriţi de ger,
Iar promoroaca şade peste
Frântura mea caldă de cer.

Pe şesul alb, merg – arătare –
Ca dintr-un nordic basm desprinsă
Merg fără ţintă, căci cărare,
Nu se iţeşte-n zarea ninsă.

Departe-un sat, întins de lene,
Drapat în nea, lin dormitează…
Din hornuri fum înalţă alene –
Şi primăveri calde visează.

Imensitatea albă-mi pare
Peisaj de stranie planetă –
Peisaj ce-ndeamnă la visare,
La piept de zgâtie cochetă.

Mă-ntreb ce faci, acum, iubito,
Tu, cea plecată-n larga lume…
Te-ntrebi de-s viu sau am scrântit-o –
Răpus de-o boală fără nume?

Sunt viu, iubito, să n-ai teamă,
Cumva, că pasul mi-e nesigur…
Chiar dacă vârsta-mi cere vamă –
Eu te iubesc la fel, desigur.

Tu ce mai faci, căci tot mai rare
Vin veşti contrarii despre tine…
Trăieşti pierdută în visare,
Îţi merge rău – îţi merge bine?

…De ceaţă sufletul îmi este
Şi ochii albăstriţi de ger…
Doar un gând bun – şi-o bună veste,
Iubito, doar atât îţi cer…

Publicat de: Boris Ioachim la data de: 31-01-2011, 10:23 pm
Cuvinte cheie: de dragoste | de dor