De ce suntem stingheri şi goi
Şi semănăm ades cu coşul de gunoi
Căci investim în ce-i stricat sămânţa,
De ne-am pierdut de tot credinţa,
Şi a ‘nceput să putrezească-n noi fiinţa.

Ne-am dăruit în schimb de cărţi la alţii,
Sperând că o să ne cadă-n mână asul,
Dar ne-am găsit în sinele din noi vrăjmaşul
Ce macină la moara conştiinţei regrete amare şi suspine.
Căci prea mulţi corbi s-au înfruptat din pâinea tinereţii
Iar timpul nu ne iartă şi nu minte,
Căci amintirile ne urmăresc fără cuvinte
Luând la soare forma umbrei ce reflectă
Gândirea noastră deformată.

Uităm prea des că viaţa nu-i o joacă de copil
Ci este-o luptă care se câştigă cel mai bine-n doi.
Dar cum să lupţi când ţi-ai pierdut menirea,
De a-ţi păzi de cei vicleni grădina,
In care eşti menit să-ţi întâlneşti cândva iubirea.
Ce vrea să-ţi dăruiască cu drag fericirea.

Nu te lăsa furată şi minţită cu privirea
Nici nu iţi dărui unui străin inima,
Chiar dacă îţi oferă pentru moment plăcerea.
Căci atunci când singură şi părăsită vei ajunge,
Doar regretele unui trecut trăit fără habar
Îţi vor suna mereu ca un refren în nopţile pustii şi reci
În anii grei ai batrâneţii.

Tweet

Publicat de: Lidia Pascalau la data de: 04-09-2011, 1:05 pm
Cuvinte cheie: fiinta | credinta | placere | tinerete | batranete

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii