De ce-ți curg lacrimi pe obraz, cînd viața ta este un dar?
De ce o lași pe lîngă tine să treacă iute și-n zadar?
De ce plîngi neîncetat, cînd la fel poți să zîmbești
Și să trăiești din plin viața pe care astăzi n-o trăiești?

De ce-ți curg lacrimi pe obraz, cînd viața ta e mărginită?
De ce aștepți ca cineva să te facă fericită?
De ce porți rouă pe sub geana obosită și încordată
Și trăiești iluzii în care crezi că-i dragoste curată?

De ce-ți curg lacrimi pe obraz, cînd viața e așa frumoasă?
De ce tînjești de dorul lui, cînd ai putea fi bucuroasă?
De ce-i permiți nefericirii sufletul să ți-l robească
Și, lipsită de putere, lași durerea ta să crească?

De ce-ți curg lacrimi pe obraz, cînd viața ta îți aparține?
De ce te-ngropi în suferință și nu vrei să crezi în tine?
De ce nu te ridici deasupra dorului neîmplinit
Ca să poți învinge ura celui care te-a rănit?

De ce-ți curg lacrimi pe obraz, cînd ai viața înainte?
De ce sufletul ți-i gol și suspini fără cuvinte?
De ce nu umpli acest gol cu talazuri de iubire
Ca să poți trăi mereu clipele de fericire?
(3 martie 2011)

Publicat de: elena.armaș la data de: 03-03-2011, 5:57 pm
Cuvinte cheie: poezie | de dragoste | și dor