Dă-mi voie să mă tem

Când m-am prelins șovăitor spre-o stâncă
Cioplită-n pieptul tău, ca s-o contemplu
Parea că văd ruina unui templu
Și teama mi s-a-nfipt în ochi, adâncă.

Ieșeau din praf altare sfărâmate
Trudind din greu pe piatra lor să poarte
Atâtea rugi întoarse către moarte
Și jertfe arse doar pe jumătate.

Sub ochiul meu păru să se întâmple
Minunea de pe Carmel, într-o clipă
Când flăcări din nimic se înfiripă
Urcând a curăție către tâmple.

Îngăduie-mi, te rog, să-mi fie frică
De stânci ce curg sfărmate înspre vale
Și de altare ce se-nalță, goale
Chiar dacă fum spre ceruri se ridică.

Minuni se nasc și mor, iar noapte cade
Peste renașteri în zadar sperate
Și-un gând de renunțare-n piept se zbate
Când în smochin zadarnic cauți roade.

Dar fiindcă inima ți-e stâncă ruptă,
Îmbărbătezi în ochiul meu, născare
Și chiar când fără noimă ți se pare,
Dă-mi voie să mă tem si totusi luptă.

Silvia Bebereche

Publicat de: Silvia Bebereche la data de: 20-09-2018, 9:16 pm
Cuvinte cheie: teama | lupta