Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     Cuvinte de iubire - back


Stau trist cu ochii înlăcrimaţi,
Şi privirea spre poza noastră,
Când noi eram îndrăgostiţi,
Şi-ţi dedic o floare-albastră,
Inima-mi bate cu mare bucurie,
Când îmi amintesc de noi doi,
Acum viaţa-mi o mare incurie,
Că nu mai suntem amândoi.

Sufletul mă doare şi inima-mi plânge,
Că amorul nostru acum-i ca şi nisipul,
A reuşit ca iubirea de-a ne-o învinge,
Dar acum, persoana şi-a atins scopul,
Mă doare şi mi-e tare dor te tine,
Jună pură, îmi eşti în gând şi minciună,
Te vreau lângă trupul unde ţi-a fost bine,
Şi numai lângă inima mea cea bună.

Ce cuvinte aş mai putea să-ţi spun,
Că voi fi mereu cu gândul la tine,
Mi-e dor de tine şi sufletul tău bun,
Fără tine, nu-mi este deloc bine,
Mi-e dor de tine, mi-e dor de noi,
Mi-e dor de viaţa noastră mare,
Vreau să fim numai amândoi,
Ce destinul ne face o chemare.

Îmi doresc mereu de la tine,
Ca să fim mereu împreună,
Să stai tu, numai lângă mine,
Ştiu că inima ta îi tare bună,
Ai vrea să mai fii cu mine
Să-ţi arăt adevărata iubire ?
Asta depinde numai de tine,
Dacă pentru mine mai e iubire.

( 2011, 26 martie )


Publicat de: Răzvan Claudiescu la data de: 09-05-2011, 11:45 am
Cuvinte cheie: poezie | cuvinte | iubire | amor | dragoste



 bazat pe 0 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Speranta este numele unui bun nesigur.
Autor: Seneca - Categorie: Speranta .

Intelepciune.ro va recomanda
Boris Ioachim Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 45 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 306

Ultimele comentarii:

clement octavian - 23-05-2012, 2:12 am

Luminita Amarie - 22-05-2012, 2:58 pm

manea andrei BDE - 22-05-2012, 12:29 pm

manea andrei BDE - 22-05-2012, 12:24 pm

Marangoci Elvis Constantin - 22-05-2012, 7:49 am

clement octavian - 22-05-2012, 4:38 am

Marangoci Elvis Constantin - 22-05-2012, 12:57 am

Membrii Intelepciune.ro recomanda
Marangoci Elvis Constantin Marangoci Elvis Constantin
S-a nascut in data de 14-Mai-1986
Oras: Paris, Judet: Diaspora
Varsta: 26 ani
Texte publicate: 40
Ratiu Ioan Ratiu Ioan
S-a nascut in data de 06-Aprilie-1957
Oras: Bucuresti, Judet: Bucuresti
Varsta: 55 ani
Texte publicate: 205

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects