Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     CREATIO EX NIHILO - back


Termenul de „Creatio ex Nihilo” nu face referire la faptul că Dumnezeu ar fi creat lumea din nimic. Aici, termenul de „Nihilo” îl definește chiar pe Dumnezeu în starea Lui nemanifestată sau absolută, adică esența unică, indivizibilă în care nu există urmă de dualitate. De ce poate fi El asimilat cu Nimicul sau cu Neantul? Deoarece, poți afirma că ceva ar exista, că ar fi, doar din momentul când acel ceva ar putea fi perceput de „alt... ceva”, ar putea fi opus altcuiva (dualitatea). Dar, cum acest „alt ceva” nu există și pentru că vorbim despre o esență unică, despre ce discutăm atunci!? Problema poate fi tratată și din punctul de vedere al conștienței. Acolo unde nu există ceva diferit, nu putem vorbi de conștiență de sine, dar putem vorbi de conștiență. Conștiența de sine apare abia în planul Tatălui sau, altfel spus, în planul lui Brahman, adică în manifestarea cu atribute a acestui Nihilo (Brahma, Absolutul). La hinduși, starea de Brahma, adică starea de nemanifestare echivalentă cu Absolutul este caracterizată de existență, adică ființă, conșiență și beatitudine. Ele nu pot fi luate ca trei atribute. Ele ar fi doar starea esenței. Iar termenul de creație, în acest caz ar trebui să se refere la manifestarea Absolutului, adică la trecerea Lui în stare manifestată cu atribute, adică în Tatăl sau Brahman. Dacă vrei o analogie cu entitatea umană, apropo de... „ce e jos e și sus”, Tatăl ar trebui să fie Eul anterioarei manifestări, anteriorului univers, cel prin care se transmite karma universului actual. Abia după apariția Tatălui apare Trinitatea Divină, ca apoi să se producă emanația entităților spirituale care au populat lumea spirituală în anteriorul univers, ca în final să fie creată, adică reorganizată și înscrisă în procesul de evoluție, adică manifestată, acea categorie care nu a reușit, în universul anterior, să se ridice la nivelul spiritual cerut, acțiune pe care putem să-o numim și proeces de mântuire. Bineînțeles că toate astea vor urma șablonul cunoscut; cu perioadele de repetare ale stărilor precedentului univers, cele în care se adaugă noul, noul în acest caz ținând de noua Creație, adică de evoluția noastră și, în cele din urmă, perioadele de anticipare a ce va fi în următorul univers.
Cum, nu există decât Dumnezeu sau mai corect spus, totul este în El, toată esența recirculată în scop evolutiv nu poate avea altă origine decât tot în Dumnezeu, indiferent că ea evoluează sau rămâne în urmă. Ea tot de acolo este! Deci, oricum am gândi sau am învârti problema, totul tot de la El vine, adică de la acel Nihilo. Faptul că acest ceva este totuși recunoscut ca ceva deosebit (de noi, piticii!!), reiese din ideea că este scris cu majusculă. La „Nihilo” mă refer.
Același lucru poate fi privit și din perspectiva manifestării, care este de natură ideatică. Ideile (noțiunile) sunt entități de sine stătătoare apărute prin emanație în actualul ciclu de evoluție nefiind create în acest ciclu, ele reprezentând stadiul evoluției la care s-a încheiat anteriorul ciclu evolutiv, cum spuneam și mai sus. Între aceste idei sau noțiuni, nu există și o noțiunea care să-l reprezinte pe Cel din care s-a produs această emanație, pentru că asta ar însemna să facă și El parte din această emanație care îi aparține, de fapt. Omul, când creează ceva, se regăsește el fizic în acea creație? Nu! Mașinăria pe care o concepe conține doar ideile lui materializate. Așa cum el se află dincolo de mașinăria lui și Absolutul sau Nimicul sau Neantul sau cum mai vrei să-i spui, se află dincolo de emanație și creație, adică dincolo de existență. Sintagma, „Deus ex machina”, chiar asta vrea să spună. Este vorba de transcendere. Iar dacă în universul nostru emanat și creat, noțiunea nu există, pentru noi este ca și cum nu ar fi, pentru că dacă nu avem o noțiune despre ceva anume, acest ceva nu poate fi cuprins în cunoaștere. Nu poți cunoaște ceva despre care nu ai o noțiune, la propriu vorbind. Ăsta este și motivul pentru care toate religiile încearcă să se apropie de El prin negare. Ce este El? Păi... nu este nici aia, nici aia, nici aia... deci, este ceva care nu există din punct de vedere emanat sau creat. Dar asta nu înseamnă că nu este, pentru că prin negare se înlătură tot ceea ce nu este El, dar ceea ce rămâne... este chiar El. Problema este... ce rămâne? Acest principiu al negării are rolul de a evidenția chiar faptul că ceva ce nu este aici, este dincolo. Deci, ca să concluzionez, în expresia „Creatio ex Nihilo”, înțelesul este de creație sau mai bine spus de reapariție a noului univers avându-l la bază pe cel anterior, proces care se derulează din El, cel numit de noi, aici, Nihilo. Abia sintagma „Creatio ex Deo” putem spune că se referă la ceea ce gândim noi prin creație. Sau, poate nu! Ar trebui să-l întrebi pe ăla de ți-o îngână, la ce Dumnezeu se referă, la cel nemanifestat sau cel manifestat! Cele două expresii ar fi echivalente în primul caz, dar nu și în al doilea. Subliniez acest lucru pentru că nu o dată am întâlnit o stare de confuzie legată de cele două abordări.
Expresia „Ex Nihilo nihil” dă imaginea efemerității creației și implicit a emanației în sensul că, singura realitate este doar Absolutul. Ce poate exista din Nimic decât o mare iluzie. Doar că, Nimicul cu majusculă nu este nimicul nostru. Neantul sau Nimicul sau Absolutul poate fi înțeles, în comparație cu lumea manifestată, ca diferență între a fi și a exista. Sau invers! Ori El este și noi existăm, ori El există și noi suntem. Și toate ezitările astea sunt pentru că Nimicul îți cam scapă printre degete... nu prea știi în ce parte este El și în ce parte ești tu. Dacă prima variantă, „Creatio ex nihilo”, spuneam că evidențiază cumva transcendența, a doua formulare, „Ex Nihilo nihil”, evidențiază, în același mod, imanență.
În iudaism se folosește ca echivalent al expresiei „Creațio ex Nihilo”, expresia „Beria ies me-ain”, care ar însemna: „Creația a ceea ce este din ceea ce nu este”. Înțelesul este același doar că, pare mai clar. În acest caz nu mai poate exista confuzia între nimicul, la propriu, ca materie primă a creației (cum este interpretată în mod fals, uneori) și Nimicul ca entitate care a creat sau care s-a manifestat. De fapt, de aici am pornit. Ce-ți mai pot spune este că... mă doare capul! Problema asta, pe care, noi, cele mai „firave” semne de inteligență din univers (dar cu mari pretenții), ne încăpățânăm s-o deslușim, a creat și creează mari eforturi de înțelegere. De ce ne-om stoarce noi mintea cu problemele Lui și nu ne vedem de morala care ne este dată spre însușire, în momentul de față?... Cred că este un exercițiu de fudulie... sau, poate, ne-o ajuta și asta la ceva!... Mai mult ca sigur!
Referitor la citatul de mai jos eu l-aș fi dat în felul următor: „Nu există neant dar există Neant, iar Nimic, nu înseamnă nimic”! În ceea ce privește problema zeroului, Hm, nu aș fi așa de sigur! Acolo unde treci de la pozitiv la negativ, de la a avea la a datora... parcă simți nevoia unui punct de echilibru. Nu crezi?
Doamne, ajută!


Publicat de: octav semarian la data de: 17-03-2017, 10:07 pm
Cuvinte cheie: Hm!



 bazat pe 0 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Nu sunt comentarii la acest text!

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Viata urbana: milioane de oameni care sunt singuri laolalta.
Autor: Henry David Thoreau - Categorie: Solitudine .

Intelepciune.ro va recomanda
Boris Ioachim Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 50 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465

Ultimele comentarii:

Nicoleta Simian - 22-03-2017, 5:15 am

Contact Cultural - 21-03-2017, 7:52 pm

Contact Cultural - 21-03-2017, 7:49 pm

Silvia Bebereche - 21-03-2017, 3:10 am

Contact Cultural - 20-03-2017, 7:57 pm

Danuzia - 18-03-2017, 2:28 am

Contact Cultural - 17-03-2017, 9:27 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda
Danuzia Danuzia
S-a nascut in data de 12-Mai-1971
Oras: Deva, Judet: Hunedoara
Varsta: 46 ani
Texte publicate: 7
Danuzia Danuzia
S-a nascut in data de 12-Mai-1971
Oras: Deva, Judet: Hunedoara
Varsta: 46 ani
Texte publicate: 7

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects