La colt de strada,un parc intins se scalda bland sub razele soarelui.Vantul bate obosit,sufland lenes printre firele de iarba netaiata. Frunzele copacilor se leagana apatic,iar sub activitatea lor molatica se naste un sunet metalic de lanturi ruginite de timp...
De la o creanga zdravana, doua lanturi coboara,cu solzii lor de metal, incet spre pamant. La capatul lor o bucata umila de lemn, plina de carii,se leagana ca odinioara,insa fara greutatea unui copil vesel.
Nimeni nu e in parc...nimeni nu se mai leagana. Toti au disparut,unul cate unul,prin viata.
Pasesc cu teama spre locul in care candva ma simteam ca acasa. Calc iarba cruda in drumul meu,traversez lacul de nisip, fara castele si parcari de masinute, las balansorul neatins si sar peste calutul putred de lemn,si ma indrept spre cel ce gemea cel mai tare din parc.

Rasuna tot parcul in tonalitati de fier.

Ma opresc in fata sa.Se opreste vantul.Se opreste leaganul...Simt cum ma cheama din nou la joaca,la stadiul acela de visare profunda.
Fara sa mai stau pe ganduri prind zalele ruginite si dintr-o miscare ma aflam in leagan...Nu era nimeni in jur pentru a cere un avant pana la cer. Mi-am lasat picioarele in fata,m-am impins puternic in spate,mi-am strans ochii,iar apoi...m-am desprins de la pamant.
In plimbarea mea scurta,de la un punct in fata la un altul in spate si invers,toate clipele de veselie si-au facut aparitia in mintea mea obosita,inclusiv momentul in care,mica fiind,mi-am facut cicatricea din mijlocul fruntii.Imi amintesc sangele cald ce a rabufnit imediat dupa impactul cu solul,cat si lacrimile si urletele de durere ce le-am scos... Acum rad...si ma las in voia vantului,aplecandu-ma mai tare pe spate,cu ochii inca inchisi...si ascult.Ascult claxoane,zgomote colorate,pasi marunti si repezi,certuri si oferte atragatoare de pepene verde...iar pe fundal,scartaitul delirant al lanturilor. Si atunci,o voce imi spulbera conexiunea cu copilul din mine strigandu-mi numele.
Imi deschid ochii,oprind leaganul frenetic si odata cu oprirea lui sclipirea de imaturitate, pe care inca o mai pastram, s-a diminuat considerabil.
Fara sa ma mai uit in spate,mi-am luat geanta in graba si am plecat regretand.
Insa...copilaria e inca in mine,nu a disparut definitiv.O simt atunci cand rad cu pofta,cand fug nebuneste dupa baloane de sapun,cand sar in spatele lui si il indemn la fuga,cand desenez si cant,cand ma trezesc tarziu dupa alarme resetate de vreo 5 ori...Sunt un copil,sunt un om mare....
http://lostangelslife.blogspot.com/2009/07/copilarie-pe-un-leagan.html

Tweet

Publicat de: Ghita Alexandra la data de: 29-08-2009, 3:10 pm
Cuvinte cheie: copilarie | leagan

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii