Am alergat, șerpuind, prin consecvența vieții,
căutându-te, scrutând orizonturi,
pe malul albastru, unde ai promis că aștepți
să se facă ziuă.
Doar leșuri de pescăruși am descoperit.
morți de inaniție.
Pe vremuri se hrăneau cu dragostea noastră.
E întuneric aici...
Odinioară
soarele strălucea în această perioadă a anului.
Lumina ochilor mei caută cu disperare o stea.
Nu știu cine și când
a adus atâția bolovani
pe plaja, cândva netedă și jucăușă.
În golful unde cântau cuvinte ce slăveau iubirea
s-au strâns ciorile
ca pentru un ospăț sănătos.
Nu se mai aude nici o clapă de pian.
E mai întuneric decât în cea mai neagră noapte.
Valuri furioase... sting și ele flăcări
ale unui foc de tabără, uitat aprins.
Anotimpul acesta nu-mi este cunoscut.
Alerg despletită, cu tălpile goale
căutând imortele.
Măcar o culoare să pot recunoaște...
din curcubeul ce stătea mărturie iubirii.
Dar...
e vânăt totul.
De parcă totul ar fi murit de multă vreme
și omenirea a uitat să-ngroape șoapte, la marginea pământului.
Ai văzut vreodată cum mor libelulele?
Au aripile acelea transparente și firave.
Mor, cu ele deschise către ceruri.
De parcă se așteaptă să zboare și-n altă galaxie.
Unde să te mai caut?
Atâtea lumini stinse...
Spre larguri de mare pornit-ai, neștiind că s-a anunțat furtună.
Întoarce-te la mal, iubirea mea!
Vino să luminezi țărmul acesta, binecuvântat.
Doar așa vor învia pescărușii.
Iar cârdul de ciori va poposi la alt parastas.


N. D.

Publicat de: Nina Dinu la data de: 03-02-2011, 9:35 am
Cuvinte cheie: zbor | țarm | mare