Īntr-o postare anterioară īncercam să arăt cam care ar fi diferența dintre conștiență și conștiință. Hm... făceam trimitere, la un moment dat, chiar la definițiile lor din DEX! Mare eroare! Avānd īn vedere că, īn textele dactilografiate pe anumite pagini, mi se evidenția o deficiență legată de ortografierea cuvāntului conștiență, am avut curiozitatea de a verifica corectitudinea lui īn DEX. Recunosc că am fost uimit de ceea ce am găsit acolo sau mai bine spus de ceea ce nu am găsit. Știam că noțiunea īn cauză, cea de conștiență, adică, a fost introdusă cānd au īnceput traducerile, din germană sau franceză īn limba romānă, a lucrărilor lui Rudolf Steiner tocmai pentru a se evita o analogie īntre īnțelesurile celor două noțiuni conștiență și conștiință ca starea de a fi conștient. Sau īntre a fi conștient și a avea cunoștință. Doar că, acest lucru a fost făcut la nivelul Societății de Antroposofie. Totuși, după mai bine de douăzeci de ani, mă așteptam să se fi īndreptat lucrurile.
Spuneam despre conștiență că este o stare de luciditate lipsită de alte atribute. Īnsăși conștiența de sine nu este decāt o construcție obținută, prin procesul de cunoaștere, īn planul ei, īn planul acestei lucidități, iar conștiința este la rāndul ei o trăire interioară, un atribut al acestei conștiențe de sine. Conștiința nu este decāt reperul moral al personalității, adică al eului personal care este pus īn evidență de conștiența de sine. Ca orice altă trăire sufletească, ca orice altă percepție parvenită din lumea exterioară, conștiința nu este decāt efectul, manifestare unor entități, superioare nouă, īn planul fizic. Așa cum elementele foc, aer, apă, pămānt sau altfel spus, căldură, gaz, lichid, solid sau culoarea, mirosul etc., percepute de noi prin simțurile care ne leagă de lumea exterioară nu sunt decāt manifestări extreme ale unor ființe spirituale, tot așa, trăirile noastre interioare, precum sentimentele, conștiința, voință, gāndirea etc., nu sunt, la rāndul lor, decāt efecte īn plan conștienței ale unor entități. O să-mi spui că ma contrazic! O să-mi spui că prin alte postări afirmam că omul se individualizează prin voință și sentimentele pe care le nutrește, iar acum auzi, tot de la mine că, de fapt, ele nu ar fi decāt un soi de percepții interioare ale unor astfel de manifestări care aparțin altor entități și nicidecum nouă! Și totuși, ambele afirmații sunt valabile și asta pentru că, efectul acestor entități asupra noastră nu se produce decāt dacă īn noi se mișcă ceva care să determine acest efect. Deci, noi suntem cei care, prin atitudine, facem ca aceste efecte să ne afecteze.
Prin construcția lui, omul este posesorul unui corp material, eteric și astral, fiecare din ele viețuind īn lumea de care ține, dar cu rezonanță īn lumea materiala, acolo unde se manifestă conștiența noastră de sine. Corpul astral este purtătorul caracterului uman, īn el manifestāndu-se, īn formă concretă, o mare parte din trăirile considerate de om inofensive vizavi cu lumea īnconjurătoare. De multe ori spunem că... a fost doar un gānd sau doar un sentiment căruia nu i-am dat consistență, nu i-am dat viață prin faptă. Omul nu știe īnsă că lumile eterică și astrală sunt două lumi mult mai reale decāt cea fizică, īn sensul că, suportul lumii fizice se află īn ele și nu invers. Ceea ce are aparență perceptibilă pentru simțurile noastre nu este decāt efectul unor cauze aflate īn aceste lumi sau īn altele și mai elevate. Dar, se īntāmplă și despre asta discutăm acum, ca aceste cauze să fie la rāndul lor, determinate la manifestare, īn lumea fizică, de alte cauze produse de om.
Vreau să spun că, prin trăirile lui, omul dă naștere, īn corpul eteric și īn cel astral, unor forme eterice respectiv astrale corespunzătoare acestor trăiri care vor face parte din ființa lui pānă la dispariția lor, iar aceste forme, īn perioada dintre nașterea lor și dizolvarea lor, devin locuri de manifestare pentru entitățile de care vorbeam mai sus. Această manifestare nu este aleatorie. Așa cum aerul pătrunde orice spațiu gol din lumea noastră, tot așa, aceste forme, funcție de natura lor, sunt pătrunse de unele sau altele din entitățile superioare. Abia īn urma acestui proces de penetrare omul percepe acțiunea entității respective drept conștiință, emoție, frică, ură etc. Dacă nu s-ar produce acest fenomen, toată panoplia sensibilității sau insensibilității noastre ar fi un blanc. Da, am zis blanc nu banc!
De aici se poate īnțelege și mai bine de ce conștiența de sine este altceva decāt conștiența și de ce conștiența este altceva decāt conștiința. Diferența dintre conștiență și conștiența de sine mai poate fi exemplificată ca fiind diferența dintre adevăratul Eu, cel spiritual și eul sufletesc, iar diferența dintre conștiență și conștiință, ca find diferența și mai mare dintre Eul spiritual și un simplu atribut al eului sufletesc.
Īn postarea la care făceam referință la īnceput, vorbeam despre modul concret īn care conștiința a apărut, īn șiragul trăirilor personale ale omului, ca voce a conștiinței și ce a fost ea īnainte de a se manifesta acolo, īn interioritatea noastră.
Cred că ar mai fi loc și pentru alte detalii... Să vedem! Doamne, ajută!
Publicat de: octav octav la data de: 16-05-2017, 7:48 pm
Cuvinte cheie:
Hm!