Cu sufletul atârn, atârn de două lumi ce se opun
și vorbe-aud în jur, sunt întrebări ce mie mi se pun.
„Ce ai făcut cu viață ta,
cu cei care-au crezut în tine?”
„Ce altora ai dat din ea,
ca să le fie lor, puțin, poate, mai bine?”...
Sunt vorbe aspre ce nu-mi scapă,
dar nu le aflu-n minte,
sunt vorbe ce le simt cum sapă,
dar inima nu simte...
„Nu-ți dăm destul?... La ce-ți mai trebuie și harul?”
„Nu te speti!... La noi, aici, e de pomană darul!”...
Sunt alte vorbe ce se spun,
cu voci ce le aud din spate!
Sunt vorbe ce le simt acum,
iar inima se zbate.
Mă uit în sus, lumina mă uimește;
în jos mă uit, în negură privirea se topește.
De sus... cad lacrimi ce mă udă...
de jos... se-aud înjurături ce mă-nfioară, și pielea îmi asudă.
Și mâini de sus se-apleacă, sunt mâini ce vor să mă ridice.
Și mâini se-ntind de jos, sunt mâini ce-ar vrea să mă apuce.
Și mâini de sus să prind aș vrea, dar n-am cu ce s-apuc,
picioarele-mi prea lungi atârnă,
iar mâini, ce trag de ele-n jos, mă duc.
Aș vrea să urc, un pas măcar, dar sufletul mi-e greu,
de el atârnă saci cu plumb... ce-njos mă trag mereu.
O ultimă speranță văd, o mână care plânge.
Mă întind, mă-ntind spre ea, să mă agăț,
dar brațul mi-e inert, și scurt; să o apuc, n-ajunge!
De ce nu pot, oare s-o prind, să urc spre zarea de lumină?
De ce oare spre jos eu tind, spre hăul negru în ruină?
De ce car saci, atât de grei, și cin' să mi-i fi pus în spate?
De ce nu pot să scap de ei, și calea mi se-abate?
Și șansa ultimă-am pierdut, nimic nu mă mai ține!
Mă prăbușesc! Mă duc, mă duc!
Simt groaza cum pătrunde-n mine!...
Dar, mă trezesc din somnul greu
cu teama ce dispare
și-n gânduri, ce se limpezesc,
stă drept, răspunsul la-ntrebare...
„Coșmarul altora-ai văzut, în viața dintre vise,
dar spatele lor le-ai întors, în loc, o mână să le-ntinzi
ca ei, cu ajutor, să se ridice!”
Publicat de: octav semarian la data de: 12-07-2017, 1:04 pm
Cuvinte cheie:
Hm!
COȘMAR - 
Adauga la favorite
Trimite pe YM
Citatul Zilei
