“Ceea ce faci pentru tine moare odată cu tine,
iar ceea ce faci pentru alţii rămâne veşnic”
Oricât am încerca să căutăm o explicaţie logică referitoare la ceea ce se întâmplă cu ţara aceasta, cred că este în zadar.
Adesea trăiesc cu impresea că în România sunt două categorii de oameni şi anume; cei mulţi care au intrat întro stare de letargie, fiind vlăguiţi de atâtea greve şi venituri mici, trăind după o zi pe alta-aceasta în cel mai fericit caz-, luptând ca un trup muribund în timp ce-şi dă duhul pentru bucata de pâine, şi pentru păstrarea minimului de decenţă, prin refuzul legalizării prostituţiei şi a consumului de droguri ori prin cererea drepturilor cuvenite după o viaţă lucrată şi ceilalţi care sunt mai puţini, care stau în corn de fildeş, îmbrăcaţi toată ziua în porfiră şi vison, prefăcându-se că mai conduc ţara aceasta dar practic ei îşi împart teritorile lor de afaceri, luptând parcă haotic, să ajungă în Topul celor 300 de „ghiftuiţi”
Aceşti ghiftuiţi care se numesc adesea senatori sau deputaţi au întrecut limita oricărui bun simţ, umflându-şi buzunarele şi conturile elveţiene de pe spatele celor mici, primind la propriu fiecare proporţiile unui putregai ce aşteaptă să pleznească de atâta urâciune ce e în el însă pe dinafară e poleit cu aur.
Nu peste mult timp vom asista la cele mai penibile şi mişeleşti campanii electorale unde se va putea observa de la distanţă răutatea omului secularizat, a omului desacralizat şi depravat, din punct de vedere moral.
O întrebare retorică ar fi pe cine alegem, aceeleaşi personaje, aceeaşi poveste, aceleaşi decoruri şi nu cred că cineva din cei ce vor fi aleşi va putea schimba ceva sau mai poate alunga pucioasa şi urâciunea stafidiţilor din jurul lor pentru că s-au înfipt toţi aşa de bine ca şi căpuşa în piele sau ca ciuma pe corp.
Românii trec printr-o criză însă cred că mai de grabă este vorba de o criză spirituală care nu are scăpare nici în Fondul Monetar Internaţional nici în toţii banii din lumea aceasta, ei trebuie să se întoarcă odată pentru totdeauna cu faţă către Dumnezeu, schimbându-şi viaţa depravată şi decăzută în care se complac, ca întro mocirlă a păcatelor.
Acum ceea ce se mai poate schimba este sufletul omului şi gândirea lui în bine, schimbându-se prin bunătatea fiecăruia din noi, prin iubirea adevărului pentru că odată cu moartea bunătăţii şi a iubirii din noi va murii întreaga lume. Deci ce-i de făcut?
Paul Krizner
citeste mai multe pe www.universulspiritual.maxfm.ro

Publicat de: Krizner Paul la data de: 09-10-2009, 7:01 pm
Cuvinte cheie: frumesete | creatie | fericire | Dumnezeu