Home     Librarie Online     Citate Celebre     Autori Celebri     Proverbe     Cenaclu     Adauga Text Cauta Citate


     CE DACĂ, SIMO? - back



Fara Poza

CE DACĂ, SIMO?
(excurs virtual)


PERSONAJE:

CLIENTUL
SIMO
ANE-MARIE
CHICHI
LAERTE



Scena 1

Un café-net-bar. Monitoare, mese cu scaune, tejghea, raft cu băuturi. Clientul, echipat cu video-cască şi tactilo-mănuşă, surfează în neştire. Simo îndărătul tejghelei.

CLIENTUL (chicoteşte): Uau, mamă, ce am aici... Stai-stai, nici chiar aşa, mă gagico! (icneşte): Ei, fir-ar, asta mă întoarce cum are chef... Ia să vedem ce te faci acum... Uau! Are geniu fetiţa, îmi dă clase! Mor! (râ-de excitat)
SIMO: Măi-măi, s-a înfierbântat cocoşelul.
CLIENTUL (absorbit): Aaa, sorry, puicuţo, mă obligi să iau lasoul. De-acum a mea eşti, nu-mi scapi tu. (dar în-cremeneşte): Dumnezeule, înnebunesc, ce piele... O nimfă, nu alta!
SIMO: Ca să vezi ce pămpălăi bărbaţii ăştia.
CLIENTUL: Ooo, nu, nu acum, la dracu'! (pauză) Măi fato, abia mă excitasem... Mă rog, o.k., să zicem… Dar aici, unde-mi convine mie! E-n regulă, te aştept, pa.

Clientul se ridică, îşi scoate casca şi tactilo-mănuşa. Merge la bar.

SIMO (ştergând pahare): Ia zi... Acum cine mai era?
CLIENTUL: Să mor, Simo, o să râzi de mine, dar îţi jur, l am apucat de picior pe Zeus. Da-da-da, cum ai auzit! Mai bine aş tăcea, dar nu pot, la dracu, îmi cântă sufletul, mă dă afară! Ah, Doamne, am ştiut de la început că-i EA.
SIMO: Nu zău?! Ooo, atunci zi-mi-o iute, că-i grozav!
CLIENTUL: Ai răbdare, nu mă lua repede... (apoi, patetic): Închipuie-ţi, dragă Simo… ne-am sărit unul altuia în braţe, m-a târât după ea într-un Eden-Eden, unul ca lumea, nu făcătură de diletant, ci marfă a-ntâia, made in Hollywood! Iarba se lăsa sub noi convingător… foşnea blând, c-ai fi jurat c-o udase roua dimineţii, pomii ne mângâiau trupul cu frun-zele lor, izvoarele făceau bulbuci printre bolovani nou-nouţi...
SIMO: Mirific! Mă înfior… Şi?... Mai zi!
CLIENTUL: Ei, şi-şi… ce, nu-ţi ajunge? În doi timpi ne-am şi dezechipat cu mouse-ul — îţi închipui cum! —, ceva haios, ca-n scrimă. Rămăsesem goi-goluţi, ne sorbeam din priviri... vibram, ce naiba... Eu toc-mai îi strecurasem palma între pulpe şi... (izbeşte furios tejgheaua): ... şi fâs! Vrăjitoarea — ioc. O şter-sese, cutra!
SIMO: Vai, sărăcuţul de el! Jenant, chiar.
CLIENTUL: Cică avea de rezolvat nu-ştiu-ce pe nu-ştiu-unde, zi şi tu! (pauză) Dar fii pe pace, nu-i port pică, poate-i mai bine aşa. Cum ar veni asta, să demarez în trombă, cu surle şi trâmbiţe, ca apoi, abia ajuns la mal, să-mi văd flota scufundată? Nu, mersi, nu ţine. (pauză) O cheamă Chichi. O fi ea un pic cam scoabă, dar în rest e o.k. — mătăsoasă, caldă, ume-rii mici, nurlii, de copilă...
SIMO: Aa, lăudabile sentimente! De unde era tipa?
CLIENTUL: Ei, de unde... de pe-aci, din oraş. Dar ce, mă vezi umblând după potcoave? Ne vedem la şase fix, aici, la tine.
SIMO: Zău, chiar azi? N-ai idee cât mă bucur pentru tine!
CLIENTUL: Ţi-am zis eu, nu se ştie niciodată! Încă de-alaltăieri totul îmi şoptea că voi fi altul azi. Crede-mă, numai EA mi-ar fi putut-o face, jur cu ochii-nchişi. Mă devastează de pe acum, o simt deja în tot trupul! (pauză) Hai, dă mi, te rog, un gin mare cu apă tonică.

Simo îl serveşte. Clientul ia paharele şi se întoarce la PC.

CLIENTUL (fredonând): „O, baby, baby... just a child, a crazy girl...” (ceva îl surprinde): Hopa! Interesant… Nu, nu-i de lepădat.. promite... Ce naiba, o gazelă rătăcită? Mmm, n-aş prea crede... (pauză) Ba chiar invers, că prea îşi flutură funduleţul... (chicoteşte): U-uu! Sunt aici, haioasă amazoană, nu dincolo! Ho-hoho, ştiam eu, penisurile verzi cam şochează, nu zic nu... Ce, viteazo, nu-i prea simpatic crocodilul meu?
SIMO (răbufneşte): Ştoarfa! Păi după ce-mi umblă ea…!
CLIENTUL: Aha, niţică strategie?... Adică să te fugăresc, cred. Se face, se face, dacă te supraexcită... (apoi, şarjează): Aoleu, alertă de gradul unu, ambuscadă ca la carte! Săriţi, fraţilor, mă devoră femeia-pirhana! (râde ca gâdilat cu pana)
SIMO (agasată): Ceva mai încet, clientule, că nu suport agitaţia. Fii rezonabil şi tu, altfel te deconectez!
CLIENTUL (la fel de absorbit): O, da, aşa merge, înceti-şor... merge la sigur... Mă scufund, plutesc… e cald, numai bine să-ţi mângâi meduzele... (gâfâie): O, da, da, aşa mi-e perfect, divino...!
SIMO: Ce dracu', ăsta-i nebun?! Doar n-are de gând...
CLIENTUL: Oo, nu, nu-mi întoarce spatele, scumpă Ane-Marie! Ţi-ai găsit momentul... Care dracu' îndato-riri? Şi taman acum? Aşteaptă şi tu, ce Dumnezeu, o secundă...
SIMO: Normal, măcar ea să aibă capul pe umeri.
CLIENTUL (se ridică trântind tactilo-mânuşa): Mânca-v-ar iadul de gloabe!

Merge la bar şi încalecă îmbufnat un scaun.

SIMO: Hai, zii, care-i necazul... (tăcere) Îmi spui?
CLIENTUL (iritat): Schimbă!
SIMO (amuzată): Şi asta ţi-a făcut-o?
CLIENTUL: Un rahat! Mă bântuie femeia, Simo, ăsta-i blestemul meu. Şi acelaşi gen de femeie! Un supli-ciu! E piatra mea de moară, n-am încotro. Uite şi cretina de Ane-Marie... Cică se dă în vânt după pu-ţin dezmăţ, dar tot ea fuge ca de tămâie când îi aduce omul ceva autentic, nemânjit. Ce mai, lemn-tănase! Oricum, straşnică muieruşcă, ia totul dintr-o lovitură. Ehe, ştie prea bine c-o să mă aibă, că n-o voi împiedica.
SIMO: Ei lasă, lasă, pe mine nu mă duci. O vrei tu, se simte... Dar atunci... cu Chichi cum rămâne?
CLIENTUL: Care? A, Chichi... Aia-i altă mâncare.
SIMO: Zi-i mâncare, zi-i cum vrei, dar cu ea te întâlneşti azi.
CLIENTUL: Ei, cum să uit… De fapt, mă văd cu amândo-uă.
SIMO: Chiar că n-ai ce face. Serios?! Nu-mi spune că tot aici!…
CLIENTUL: Şi ce dacă, Simo? Eram şi eu curios.
SIMO: O să vezi, vei fi feliat, sfârtecat, tocat.
CLIENTUL: De ce? Vreau doar să le văd. Iau ce-mi convi-ne, atât.
SIMO: Ai cuvântul meu, ajungi surcele. Păi gândeşte-te, oare n-ar avea dreptate şi ele? (pauză) Ce zici, încă un rând?
CLIENTUL: Adevărul e că prea uşor n-o să-mi fie. (se caută prin buzunare): E-n regulă, dă-mi încă unul, şi tot cu apă tonică. (apoi, conspirativ): Numai că, please, în alte pahare!

Femeia tace. Se apleacă, umblă sub tejghea, scoate un pahar, i-l arată, apoi îl umple cu băutură. Clientul ia paharele şi se întoarce la tastatură. Muzica localului.

SIMO: Un falit, ca toţi clienţii mei... Şi ce-aş vrea? Un ameţit, un ratat! Acasă la el, precis dezastru... Şo-sete gata „apretate”, zvârlite pe sub pat, baia trăs-nind a hoit de pisică, florile uscate în ghivece, pra-ful de-o palmă pe mobilă, gândacii pârâindu-ţi sub talpă, molii înfipte în mochetă şi draperii, ca miriş-tea...
CLIENTUL (chiuie): Iahuu, uite că se pricepe gagica! M-a adulmecat ca ogarul, de la distanţă. Ce mai, nu-i începătoare piţipoanca...
SIMO (agasată): Mă calci pe nervi, amice...! (se resemnea-ză): Parcă am cu cine... Noroc că e simpatic.
CLIENTUL: Pune odată mâna, gagico, ce te codeşti?! Aici, hai, nu mă fierbe ca pe-un crenvurşt!
SIMO: Amărâtul! În ce cloacă se tăvăleşte... Târfe anima-te, târfe cu ţinta pe orificii, vampe de frecat cu mouse-ul! Dacă setezi ce trebuie — gata, gagici la discreţie. Ai tot ce-ţi trece prin cap: piele şi os, obeze, scunde, păluge ori clăpăuge, blonde, brune, roşcate, asiatice cu şolduri înguste sau late, punkiste, mooniste, daoiste... Păi da, saitiştii se îm-bogăţesc pe seama idioţeniei ăstora, ei speculează tot ce mişcă. Cârligul ţi-l pun la îndemână, sub nas! Dezmăţate la orice oră, după chef, iar tu te destră-bălezi cât îţi permite dispozitivul şi contul... Şi pe lângă asta, avantaje cu ghiotura: nu tu sida, nu tu sifi, nu tu amprente... Parcă-i mare scofală să te dai Prima Doamnă! Tot aşa bine poţi fi Cleopatra, Ma-dame de Pompadour, şefa de harem a lui Bin Laden sau oricare-ţi convine. Cum dracu’ de nu pricepe atâta lucru? Numai un retardat se mai convinge prin pusul degetului. (apoi cu lehamite): „Marea, epocala lui dragoste”! Ce să mai zic... Tot vorba lui: gloabe-le globalizării!

Scena 2

CLIENTUL (avântat): Simo, scumpă Simo, ACUM CHIAR MI-A BĂTUT CEASUL!
SIMO: Nu zău? Mai scuteşte-mă, n-am timp de tine.
CLIENTUL: Nu, Simo, n-ai să-mi întorci spatele. Ştiu ce vorbesc. Este EA, ţi-o jur, nu mă mai înşel! E dife-renţa dintre monument şi kitsch! Şi cât de orb am fost până azi, mi-e ruşine.
SIMO: Adică… alta, zici? Te-a convins? O.k., admit, o fi EA, dacă ţie-ţi pare...
CLIENTUL: N-o să mă crezi, dar pe cuvânt, mi-a zis pe nume!
SIMO: Tu vorbeşti serios, văd... (zâmbeşte): Păi unde eraţi voi, nu pe net? Acolo până şi eu, afona, ţi-aş putea afla numărul la chiloţi.
CLIENTUL: Ei, rahat! Doar nu-ţi închipui c-aş intra eu online fără cagulă. Ce dracu’, Simo, de parcă n-ai şti… Chestia e că nu mi-a zis „Bigger”, ci m-a luat pe numele mic.
SIMO: Tot naiv! Prezervativele astea digitale ţi le sparge şi-un mucos.
CLIENTUL (trântind paharul pe tejghea): Termin-o odată, ce ai?! Aha, tu de fapt nici n-ai chef să mă-nţelegi. Bravo, aşa-mi trebuie dacă îmi descarc sufletul unei complexate!
SIMO (şocată): Ce, ce-ai spus…?!
CLIENTUL: Da, de la obraz ţi-o zic: o curvă bătrână care-a tras pe dreapta, na! Nu, baby, nu-ţi face iluzii, este ceva ce pute de la o poştă. Te roade ciuda că nu mai dă nimeni vreun ban pe carcasa ta afumată. Crud adevăr, dar altul n-ai. Nu ţi-a rămas decât să-ţi jecmăneşti clienţii ţinându-le cică de urât. Haida-de… (pauză) Zău dacă ştiu ce m-a apucat, că altul mai deştept nu şi-ar pierde timpul cu una ca tine.
SIMO (distrusă): Doamne, ce proastă sunt!… Mizerabi-lul…
CLIENTUL: Vai, Simo, le pui şi tu la inimă… Ştii ce? Vezi ţi întâi de interes şi profită cât mai poţi.
SIMO (cu capul în mâini): Ah, canalia…
CLIENTUL: Oho! Mă şi mir că nu-mi arunci cu ceva în cap. Chiar aşa, de ce n-o faci? Că pahare şi sticle ai berechet. Şi nu-ţi face probleme, azi sunt dispus să suport orice, oricât şi din partea oricui. Doar am găsit-o, Simo, că de rest mi se-ndoaie. (face o pi-ruetă): Pe bune, nu auzi? Am găsit-o!
SIMO: Eşti jalnic, gagiule. Hai, cară-te.
CLIENTUL: Din păcate nu pot, am întâlnire. Iar consuma-ţia… Ar trebui onorată, parcă. Ce zici?
SIMO (ţipă): Mă f... în banii tăi. Cară-te!
CLIENTUL: Chiar aşa, profesionisto? Atunci mai întâi omoară-mă, că de plecat tot n-o să plec.
SIMO: Asta o să şi fac, lepădătură! (aruncă o sticlă în direc-ţia Clientului): Afară cu tine! (aruncă alta): Fii bleste-mat, canalie! Pramatie! Vagabondule!

Barmaniţa aruncă cu ce-i cade în mână. Sticle, pahare sparte.

CLIENTUL (ferindu-se): Oh, da, aşa, eterna-mi recunoş-tinţă, scumpă Simo! Desigur, nu poţi pricepe, căci doar n-o faci intenţionat, dar tu-mi pui acum sub picioare un covoraş fermecat: viitorul meu. Da, tu îmi dai aripi! Graţie ţie şi numai ţie, destinul meu tocmai a dat colţul străzii. Priveşte-l: BANG!

Uşa intrării se deschide, făcând loc unei siluete feminine.

CHICHI (aplaudă): Fantastic! Marfă! Asta da originalitate!

Scena 3

Tirul încetează. Cei doi îşi îndreaptă atenţia spre persoa-na nou venită.

CHICHI: Vai, n-am vrut, continuaţi vă rog, nu mă luaţi în seamă.

Clientul încalecă taburetul de lângă tejghea. Nou-venita alege o masă.

SIMO (cu solicitudine): Nu veţi regreta că ne-aţi ales. Aşa-dar cu ce vă putem servi?
CHICHI: Deocamdată un nectar... Ba nu, o cafea. Tare şi fierbinte! Mai încolo văd eu… depinde. Ăă… (caută cu privirea): Ceas nu aveţi pe-aici?
SIMO: Vai, cum nu… (îşi consultă ceasul-brăţară): Şase fără douăzeci.
CHICHI: Mersi. (apoi, sieşi): Măi, tipa mă irită! Să mor da-că n aş zgâria-o puţin. Sper c-o să rezist cinşpe minute…
SIMO (măturând cioburi): Aiurita asta precis pe el îl aş-teaptă. Ce să fac, să-i spun câteva? Mai bine o las moartă, nu-i treaba mea.

Scena 4

În local răsună „La Belle Dame Sans Regrets”. Intră in-tempestiv o femeie cu cască de motociclist, geacă ţintuită şi mănuşi până la cot. Se trânteşte la o masă.

ANE-MARIE (strigă): Mie, o „guiness”!
SIMO (din zbor): Notat, doamnă. Altceva?
ANE-MARIE: Atât. Ba nu, adu şi-o vodcă mică. Şi-ncă ceva… Aştept un tip în jur de 1,80. N-ai scanat vre-unul învârtindu-se pe-aici?
SIMO: Ştiu eu… Or fi fost.
ANE-MARIE: Mă rog. În tot cazul, împuşcă-mă când apa-re tipul. (flutură o bancnotă): Ce zici?
SIMO: Nici o problema, poţi să-ţi bei în linişte „dinami-ta”.



Scena 5

Prin uşa întredeschisă îintră alt personaj. O mantie lejeră, fustiţă şi picioare în culori provocatoare. Coapse lungi, strălu-citoare, terminte prin botine cu toc înalt.

LAERTE: Hello la toată lumea! (face turul barului): Îmi pla-ce la voi, chiar foarte mult! Aici mă simt mai puţin agresată ca-n centru. Da, e tare fain, îţi creează in-timitate. Mai ales în nebunia oraşului! Mă mir cum de mi-aţi scăpat până acum. Zău! De unde-aţi mai răsărit?
SIMO: Bine, lasă fanfara. Ce comanzi?
CHICHI: Dar e scandalos să tratezi clienţii aşa!
LAERTE: Frumos din partea ta, dar las-o-n plata Dom-nului, sunt obişnuită.
CHICHI: Ba nu, asta-i mârlănie. O s-o reclam!
ANE-MARIE (amuzată): Cui s-o reclami? Ha! De-am avea cu toţii nazuri de justiţiar…
SIMO: Sictir, gagicilor, mi se rupe de măcăneala voastră! (strigă cu năduf la Client): Mişcă-ţi curul, gagiule, ţi-au venit pretendentele!
CHICHI: Ahh, îi scot ochii!

Celelalte două îi stăvilesc elanul punitiv.

CLIENTUL (cu casca şi mănuşa puse): Cee? Ai zis ceva, Simo?
SIMO: Fă-te-ncoace, genialule, că tu ai inventat tipele astea.

Scena 6

Clientul se scoală şi se apropie.

CLIENTUL (încurcat): Ăăă…. S-a făcut deja şase?… (îşi consultă ceasul): Credeam că nu-i decât… (amuţeşte descoperindu-le pe cele trei): Cu mine aveţi…? Ne cu-noaştem?…

ANE-MARIE: Da, dragă „Bigger”, văd că ai cam încurcat borcanele.
CHICHI: Uau, ştiţi ce-a făcut ăsta? Fraierul a băgat reply all în loc de reply!
CLIENTUL: Dracu ştie, poate chiar aşa am făcut… Ei şi ce! Apropo, dumneata am impresia că eşti… Ane-Marie, nu?
ANE-MARIE: Mă impresionezi, scumpe Bigger, nota zece! (se apropie insinuantă): Măi, măi, ia să-ţi vedem şi celelalte talente.
CHICHI (se repede): Şi eu vreau să-l văd! Sunt CHICHI, dragă Bigger... Chichi! Aia capturată cu lasoul şi… (râde copilăreşte): ... fiorosul tău „crocodil”.
CLIENTUL (ca ameţit): Adevărat? Eşti chiar tu, Chichi?
LAERTE: Ascultaţi, fetelor, dacă am picat toate deodată, atunci măcar să-l împărţim frăţeşte. (îi pipăie Clien-tului bicepşii): Ei da, se simte, are fibră băieţelul! Poate-ţi aduci aminte, Bigger, cine sunt eu… Ei? Laerte, cea cu spuma de ras…
CLIENTUL: Zău? A, da, cu tine am fost ieri… Într-adevăr, erai nostimă cu atâta spumă pe tine. Pe umeri, pe sâni, pe pântec, pe fese. Era grozav, semănai c-o savarină.
LAERTE: Mie-mi spui? M-ai înfulecat nemestecată ― un adevărat macho! Muream de râs. Mă lingeai centi-metru cu centimetru, erai adorabil, ha, ha, ha! Tu chiar credeai că-i frişcă.
CHICHI: Ce prostie! Crema de ras e amară şi-ţi beşică limba.
ANE-MARIE (pipăindu-l în continuare): Ce tâmpenii emiteţi voi acolo! Pe el nu spuma l interesa la ora aia… Aşa-i că nu, scumpule?
CHICHI (timidă, Clientului): Dacă te rog… N-aş putea pune şi eu degetul?
CLIENTUL: Poţi, cum să nu, poţi. Acum sunt cel real, convinge-te.
CHICHI (atingându-l): Uau! (repetă gestul): Uau!
LAERTE: Mofturi! Fii deşteaptă, dragă, şi profită ca lu-mea. Uite la mine… (se apucă să-i maseze Clientului spatele cu mişcări lente, avansând treptat spre fese): Oh, Bigger, Bigger, cât de puternic, cât de sălbatic îmi pari…
CLIENTUL: Nu-i rău deloc, te pricepi, dar propun s-o lă-săm pentru mai încolo, în cadru intim.
ANE-MARIE (lui Laerte): Are totuşi dreptate, nu se făcea să tăbărâm cu toate pe el. Ca primă venită, onest ar fi să mi-l lăsaţi un timp numai mie.
CHICHI: Asta spune-o lu’ mutu’! Şi ce, eu nu contez? (apoi lui Simo): Pe bune, barmaniţo, hai fii dreaptă şi zii: care-a fost prima aici, nu eu?
SIMO: Nu mă bag. Rezolvaţi-vă singure. Eu am treabă.
LAERTE: Zi-le că prima pusă pe drumuri am fost eu, ce mama dracului! (apoi Clientului): Hai, nu te mai fan-dosi şi tu, spune-le cum ne-a fost înţelegerea.
CLIENTUL (ieşindu-şi din fire): Vă trimit undeva pe toate trei! Eu nu aparţin nici uneia, să vă fie clar, auziţi?! Şi acum, că v-am văzut mutrele, nici nu mă mai in-teresaţi.
ANE-MARIE: În cazul ăsta, iartă-mă, tinerelule, dar eşti bădăran!
CHICHI: Cum adică, Bigger, după toate câte s-au petre-cut între noi?…
LAERTE: O soluţie inspirată. Te felicit, trigamule!
CLIENTUL: Ce-am avut de spus, am spus. Simo, trece-mi nota în cont. Pa!
SIMO (oţărâtă): Ca ce chestie mă laşi cu astea pe cap?

Clientul părăseşte barul cu mâinile în buzunare.


Scena 7

În local răsună distorsionat acelaşi „La Belle Dame Sans Regrets”.

SIMO: Măi, fetelor, mai serviţi ceva? Ei, dacă nu, atunci valea! Haide, zborul!
CHICHI: Cred că visez! Ce, mizerabila asta ne ia drept femei de stradă?...
ANE-MARIE: Chiar c-ai depăşit limitele, tipo! (se apropie ameninţătoare de bar): Nu ţi-ar strica o mică lecţie, ca să ştii cu cine ai de-a face…
CHICHI (i se alătură): Chiar c-ar merita să-i scoatem pu-ţin ochişorii!
SIMO (ridicând receptorul telefonului): Atât vă mai spun: ştergeţi-o sau chem paza.
ANE-MARIE (apucându-i încheietura): În locul tău eu n-aş face-o…
CHICHI (înfierbântată): Ce mai stai? Dă-i peste bot în-gâmfatei, stâlceşte-i mutra! (trânteşte jos peruca blondă, îşi pune mănuşi fără degete şi cagulă, scoţând repede un lanţ de luptă): Până aici ţi-a fost jocul, boarfo! (încearcă s-o dea la o parte pe Ane-Marie): Te rooog, lasă-mă c-o fac eu.
SIMO (apucă gâtul unei sticle): Dacă-i aşa, mă pot apăra şi singură, ce vă-nchipuiţi voi!?
ANE-MARIE (descumpănită, priveşte noua înfăţişare a fetei): Stai, măi, aşa… Cum dracu’ ai apărut şi tu aici?! (îi smulge lui Chichi cagula): Aha, farduri de vampă… Nu mi pot crede ochilor!
CHICHI (fâstâcită): Hei, ce te-a apucat… Ne ştim de un-deva?
ANE-MARIE (cade istovită pe primul scaun): Mă crucesc, al-tceva nu pot face… La orice m-aş fi gândit, dar ce-mi faci tu acum, aici, crede-mă, Chichi, întrece ori-ce imaginaţie.

După care, deprimată, Ane-Marie îşi scoate casca de mociclist şi mănuşile cu ţinte metalice. Urmărind-o ca pe-un spectru, Chichi se trage îndărăt. Nu mai puţin tulburată, Laerte se întoarce cu spatele.

ANE-MARIE: Da, într-adevăr, prima vinovată sunt eu. Ar fi trebuit demult s-o termin cu escapadele… Cine dracu mai pricepe de ce m-oi fi amăgind cu apetitul meu sexual, nu ştiu… Ba ştiu, şi încă foarte bine ştiu! M-am răs-copt, adio feromoni, ăsta e adevă-rul, numai că mi-e greu, foarte greu să-l înghit… (observă „fuga” lui Chichi): Ce-i, fato, te dezgust, nu-i aşa? Nu te aşteptai să mă-ntâlneşti în astfel de lo-curi. Hm… (schiţează un zâmbet): …darămite eu! (pauză) Dar ia spune, aşa-i că pot fi şi dură dacă vreau?
CHICHI: Oho, da, peste aşteptări, mami.
ANE-MARIE: „Da, mami”… Ca să vezi, încă îţi mai sunt mamă. (apoi, agresiv, asistenţei): Ah, voi, sărmani voyeuri, cum vă mai menajaţi voi rufăria sentimen-tală! Nici unul nu s-ar da în lături să mi-o scuipe verde-n obraz, nici unul nu s-ar lega la cap c-o le-bădă ce-şi cântă prohodul. Nici unul, bănuiesc. Ba chiar, una peste alta, propriul meu copil — adică tu, Chichişor —, îmi confiscă până şi relicvele tinereţii, îmi poartă bluzele, fustele, pantofii, perucile şi far-durile, gândind că: „ei, la ce-i mai folosesc ele bie-tei mămici?”… (o ţintuieşte pe Chichi): Nu, drăguţo, nu te condamn, nici n-ai putea gândi altfel. Şi tre-buie să recunosc, ai pornit-o în trombă, mai de-vreme ca mine… Te descurci binişor, se vede. Ce, că nu ţi-ar strica nişte silicoane? A, păi dacă-s scumpe nu-i nimic grav, draga mea; sutienele pot fi umplute şi cu batiste. Cum adică arăţi a copilă? Ma-re scofală, cu rujul şi fardurile mămicii obţii efecte nemaipomenite.
CHICHI: Zău, mamă, într-un fel tot trebuia să învăţ me-seria de femeie... Cu tine oricum n-aveam şanse. Ce vrei, mă dau şi eu mare pe net, măcar acolo.
SIMO: Cum să nu, chiar şi aici, pe viu!
ANE-MARIE: Te rog, nu te băga. Sunt probleme particu-lare.
SIMO: Aha. E-n regulă.
LAERTE (sarcastică): Simplu ca-n toate familiile onorabile! (lui Simo, făcând cu ochiul): La fel de onorabile ca şi mine când spun: „fii bună, înc-o votcă!”.
CHICHI (postată în faţa lui Laerte): Ascultă, „madam-muscă-n-ciorbă”, nici mama, nici eu nu discutăm cu cele de teapa ta, aşa să şti!
ANE-MARIE: Bine punctat, draga mea.
LAERTE: Dar pe net parcă ai jucat altă carte, şi încă ne-bănuit de convingător…
SIMO (chicotind): Punct ochit, punct lovit!
CHICHI: Şi ce dacă… Treaba noastră!
ANE-MARIE: Nu dăm socoteală nimănui. (începe echipa-rea: perucă, geacă, mănuşi, cască): Pregăteşte-te şi tu, Chichi, plecăm. Nu-i bai, să ne fie de învăţătură şi să nu mai acceptăm întâlniri prin locuri dosnice.
CHICHI: Da, mami, mă pregătesc. (se aranjează ca la înce-put): Şi ticălosul ăla de Bigger, lasă că tot îl prind eu…
SIMO: Aiurea, fato, tu nu-l cunoşti. Mai uşor câştigi Ro-land-Garosse-ul decât să-l educi pe el.
ANE-MARIE: Eşti gata? (lui Simo): Ţi-am lăsat banii pe masă. (apoi către Laerte, care stă cu spatele): Cu neis-prăvitul de Bigger să se spele pe cap cine-o vrea. Să-l moştenească sănătoasă, ducă-se! (râde, luând-o de mână pe Chichi): Hai, puişor, acasă! Ora de edu-caţie sexuală-i gata pe azi.
CHICHI: Merg, dar stai un pic, mai am ceva… (îi expedia-ză lui Laerte un picior în fese): Asta ca să simtă şi ea părerea noastră despre târfe de doi bani.
LAERTE (furioasă): Eu, târfă?!! (se repede la fată şi o înşfacă de ureche): Mai degrabă vei ajunge chiar tu, dacă te mai întâlneşti cu perverşii net-ului prin baruri de genul ăsta!
CHICHI: Mamăăă!
ANE-MARIE: Hei, hei, curva dracului! Las-o-n pace pe fi-ică mea!
LAERTE: N-ai văzut? M-a lovit cu piciorul. Şi să nu mă faci pe mine curvă, auzi?! Numai tu i-ai băgat-o şi asteia mici în cap.
CHICHI: Nu zău! Atunci ce naiba eşti tu?
LAERTE: Binee, uite ce sunt… (Laerte o trage mai tare de ureche)
CHICHI: Mamăăă!
ANE-MARIE: Te omor!! Las-o imediat, lepădătură!

Autoritară, Simo se bagă între ele.

SIMO: Nu, nu aici! Poftiţi afară. Vă bateţi acolo cât aveţi chef, dar nu la mine-n local!

Scena 8

LAERTE: Parcă am cu cine? Ar însemna să-mi fac rău singură… Şi pentru ce? Am pus-o la punct pe fiara asta mică, nimic mai mult. (dă cu mâna a pagubă şi se duce la masa ei): Ca să vezi ce înseamnă „familie onorabilă”!…
ANE-MARIE (descumpănită): Cum-necum, draga mea, în-să e ceva în ce spune… La o adică i-aş da dreptate. Poate îi dau… Mai bine hai acasă, Chichi
SIMO: Era şi timpul.
CHICHI: Uite aşa, nu vin. Tu m-ai spionat, mamă! Precis îmi umbli prin chat-uri, şi nu e deloc fair ce faci. Aaa, de fapt asta şi urmăreai: să-mi strici întâlnirea cu Bigger!
SIMO: Nu, că-i prea de tot…
LAERTE: Ei, te-ai convins, Ane-Marie? Uite pe cine ai crescut: îţi calcă pe urme!
ANE-MARIE: E fiică-mea, ce vrei tu!?
LAERTE: Recunoaşte, ai crescut-o ca pe-o bălărie. Tare prost.
CHICHI: Auzi cine vorbeşte!… (sfidând-o pe Laerte): O curvă! Marfă expirată!
ANE-MARIE: Hei, gata, am terminat! Ne retragem, Chi-chi.
SIMO (mai mult sieşi): Hai, caramba, că-mi ajunge pe azi…!

Scena 9

Imaginea barului dinspre autostradă. Clientul se plimbă de-a lungul trotuarului, apoi se aşează pe bordură. Trec ma-şini vuind. Ane-Marie şi Chichi ies şi pleacă fără a-l observa.
Iese şi Simo, bănuitoare. Îl descoperă pe Client.

SIMO: Ce dracu cauţi, omule, acolo… N-ai plecat?
CLIENTUL: După cum vezi.
SIMO: Ruşine! Ai spălat putina şi mi-ai pasat mie nebu-nele. Mă mir cum de nu mi-au spart vitrina, că le şi vedeam făcând-o.
CLIENTUL: N-am rezistat. Iartă-mă, Simo.
SIMO: Totdeauna cedezi primul?
CLIENTUL: Da, aşa e, nu ţin la frecătură. Ai de-a face cu un looser, încă n-ai observat?
SIMO: Exact, un amărât! Ca atâţia alţii, fugi cât poţi de tine.
CLIENTUL: A, nici poveste, Simo. Mai degrabă mă duc singur cu preşul. Crede-mă, clachez în faţa răspun-derii. Ăsta mi-e handicapul, ce să fac… Pe mine mă termină, mă intoxică gândul la ce urmează mâine, poimâine, la ce-o să mănânc, cui mai datorez bani… Zi-i cum vrei, dar n-am chef să fiu sacul de nisip de care se împiedică lumea.
SIMO: O, mai lasă-mă, ştiu textul: „mai bine mort decât în comă!”
CLIENTUL: Poate.
SIMO: Pe dracu „poate”! Te-am mirosit eu. Ţie-ţi crapă buza după drog. Păi sigur, te-ai vrea neapărat în-ger, total insensibil, plutind deasupra lumii.
CLIENTUL: Şi ce dacă, te-ar deranja?… Doar mă întor-ceam din Purgatoriu! „Ooo, dar mi-a făcut mare plăcere!”, „N-o să vă uit aşa uşor”, „O ilustrată? Vai, desigur, cu mare…”
SIMO: Las-o frântă, frăţioare „Bigger”. Mai bine te-ai gândi bine dacă n-ai uitat pisica-n baie. Acum pe bune, ţii vreuna pe acasă?
CLIENTUL: Ei, pisici… Şi-ţi foloseşte dacă-ţi zic?
SIMO (în dificultate): Să zicem.. În fine… Până una-alta, vezi că eşti aşteptat în sală.
CLIENTUL (ridicând capul): Ce… Alta?
SIMO: A, nu, calmează-te, e tot aia „policromă”. Numai că, te avertizez, bag mâna-n foc că-i vreun traves-tit…!

Pe uşa localului se strecoară Laerte.

CLIENTUL: Tu mă omori! Laerte… homo?! Măi să fiu, îmi dă frisoane.
LAERTE (timbru masculin): Mai repede m-aş împuşca eu. Ce dracu, omule, te ştiam intrat în joc, parcă… Ai folosit protocolul secret, simbolurile, mi-ai făcut avansuri ca la carte şi… iată-mă-s. (dă cu mâna a le-hamite): Dar câte nu-s posibile într-o lume făţarni-că! (pauză) Ştiţi ceva? Haideţi amândoi înăuntru, c-aş avea o vorbă pentru voi… (intră „el” primul)

Clientul şi Simo, nedumeriţi, intră şi ei în local.

Scena 10

„La belle dame sans regrets” se întrerupe de două-trei ori, momente când Sting râde deşănţat.

LAERTE: Da, da, bine faci, eliberează-te. (îşi aruncă boti-nele-cui): Lua-v-ar dracu şi pe voi, că m-aţi torturat destul pe azi! (încalecă un taburet, îşi scoate peruca, trântind-o pe tejghea): Hai repede, iubito, un scotch dublu!
SIMO (privindu-l ca pe-o calamitate): Nu zău… Ştii ceva, Laerte? Oricât te-ai căzni tu să-mi pari altul, eu tot o ciocănitoare trucată voi avea în faţă. (îi toarnă bău-tura)
CLIENTUL: Nu zău, pe bune, amice, tu chiar aveai de gând să-mi schimbi „orientarea”? Chiar atât de nă-tărău… îţi par?
LAERTE: Se mai înşeală omul, ce vrei... (pauză) Poate-ţi Sună a gogoriţă, dar nici eu n-am ajuns prea de-parte. O prima tentativă, deocamdată… Ca şi acum, ca într-o serie de multe alte treburi, mie nu-mi mai ieşea nimic. Dar absolut nimic! Iar ideea asta mă obseda de-a dreptul! Înfiorător cum mă plictisea tot ce făceam odată ajuns acasă: acelaşi rol insipid de părinte iubitor, aceleaşi îndatoriri de cap de familie model, aceleaşi bancuri picante şoptite la culcare neveste-mi… (pauză) Şi naiba ştie, totul părea ca şi rezolvat în virtualul net-ului. Cine s-ar fi gândit la încâlceala de-astă seară…!
CLIENTUL: A, mersi, m-ai găsit pe mine să-ţi schimb cursul vieţii. Sunt mişcat!
SIMO: N-ai ce face, clientule, eşti bărbat şic! Tentezi, is-piteşti! (râde)
CLIENTUL: Hopa! Simt acul geloziei, Simo.
SIMO: Pe dracu.
LAERTE: Aşa şi e, de ce aş minţi… m-ai atras. De fapt, cine altceva să-mi fi inflamat mie erotismul?... Păi mă aflu unde mă aflu!
CLIENTUL: Auzi, „erotism”! Ascultă, Mr. Webgay, pentru mine erai o pipiţă ieşită la agăţat, atât — subliniez asta. Rolul în travesti, drept să fiu, te prindea de minune, aşa că m-am înfierbântat şi eu, ca bărbă-tuşul... E ceva nefiresc aici? De sedus, însă, iartă-mă, nu mai poate fi vorba, din moment ce...
LAERTE: Oh, Bigger, dar am fost sinceră!
CLIENTUL: Adică „sincer”.
LAERTE: Mofturi. Ce contează e că ne potrivim în multe, măi băiete! Adu-ţi aminte, ne displac ceremoniile, amândoi fugim de ipocrizia convenţiei, detestăm bufetul-express, suptul dinţilor, scobitorile, hin-gherii…
SIMO: Măi-măi, dar departe ajunseseră micuţii cu gân-guritul! Mă întreb şi eu, aşa, din afară…
CLIENTUL (i-o taie): Fă-o moartă, Simo, nu e cazul. (iar lui Laerte): Eşti nemaipomenit, dom’le! Pricepe şi tu că-s doar nişte opţiuni generale, vagi, ca pentru par-curi de distracţie! Că ne-am făcut puţin de cap, crezându-ne „cuplul providenţial”? Apă de canal, din moment ce nu mi-ai spus ce orientare aveai.
LAERTE: Ei… răbdare, iubitule. Ce-ţi rezervă viitorul, as-ta n-o vei ghici vreodată …!
SIMO: Să mor, nu alta! „Iubitule”!…
LAERTE (o înfruntă pe Simo): Ce, pentru că vin cu altă ofertă? Normal să nu-ţi pice bine — deh, posesi-vitatea femeii! Eu, neînsemnatul de mine, m-aş în-cumeta să-i ofer, de pildă… puţină siguranţă, puţi-nă intimitate, comoditate şi, în primul rând, lipsa de riscuri. Unde mai pui că am şi suficientă experienţă în întemeierea căminului funcţional, bazat pe înţe-legere...
CLIENTUL (răvăşit): Ajunge, că pleznesc! M-am văzut şi scos la licitaţie…! Doamne, în ce budă mă bălăcesc, nu mai suport… Trezeşte-mă, te implor!…
SIMO (se apropie de el): Nu, clientule, lasă… Mă doare că eu te am vârât în tevatura asta.
CLIENTUL: Tu…? Aşi, n-aveai motiv.
LAERTE: Oricât aţi suci-o, prieteni, vinovatu-s tot eu! Un mic sfat: staţi frumos deoparte. Mi-o asum în între-gime.
CLIENTUL: Mamă, ăsta-i dus! Ce, Sancho, crezi că ne îmbeţi cu apă distilată? Şi, la o adică, parcă EU ţi-am dat întâlnire aici...
SIMO (lui Laerte, apăsat): În tot cazul, nu pentru ce-ţi în-chipuiai tu!
LAERTE: Într-adevăr, amuzant... Vinovăţia-i prin urmare discutabilă! Bun… Voi aveţi conştiinţă. Ei bine, eu nu. De când mă ştiu m-am amăgit că de jur-împrejur toate-s exact cum mi le imaginez eu. (pa-uză) Hai s-o duc până la capăt… Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar până la urmă mi-am alcătuit una dintre cele mai onorabile familii din oraş. Mă rog, aveţi dreptate — o familie de ochii lumii. Pare ine-chitabil — ce, s-ar fi cuvenit poate unuia meritu-os… Dar spuneţi-mi, e-o vină chiar atât de absurdă să-mi fie groază de părerea ălor mei, a lumii căreia i-am învăţat de mic tabu-urile? Şi la urma urmei n-am ce-mi reproşa: mă comport de regulă cuviinci-os, în spiritul moralei creştine. (pauză) Ah, Doamne, de ce oare n-am avut eu un fiu?… Aş fi avut, desi-gur, cu cine urca pe munte, merge la un rugby, la prins broaşte… Ce mai, alt orizont! Şi de ce nu, poate aşa nu m-aş fi retras în mine…
SIMO: E clar, tu ai o fiică, ţi-o citesc pe faţă. Putem să ştim şi noi cât e de măricică?

Scena 11

Uşa intrării este deschisă violent şi apare Chichi. Auto-mat, Laerte se întoarce cu spatele.

SIMO (ca arsă): Nu, puştoaico, să-ţi iasă din cap, aici nu-mi vii cu scandal! Dacă nu te-a scărmănat maică-ta când trebuia, eu n-am de gând să-ţi suport…
CHICHI (triumfătoare): Deci e cum v-am zis: Bigger-Mare-Brânză s a întors la locul crimei!
SIMO: Fii atentă cum vorbeşti!
CLIENTUL: Crede-mă, bebeluşo, nu ţi-ar strica vreo doi ani pe tuşă. E riscant să te arunci în treburi d-astea cu capul înainte.
CHICHI: Texte. Un ramolit! Ce dracu oi fi găsit eu la ba-balâcul de tine?… Sau ce, te pomeneşti c-am dat de-o babă din-alea care tricotează la telefon cio-rapi pentru nepoţei. Dacă tot te interesează, află că-n clasa mea au mai rămas două virgine: Saly şi cu mine. Ei da, mor de ruşine! Păi ce-ţi pasă ţie…
SIMO: Ei, nici aşa. Cel dezamăgit a fost el în primul rând! Nu-ntrebi de ce? Fiindcă se aştepta la mult mai mult dinspre tine, drăguţo. Oho, ceva serios!… Îmi vorbea chiar de iubirea lui cea mare, dacă ai chef să auzi…
CLIENTUL: Nu da buzna peste mine, Simo, să ştii că mă supăr!
CHICHI: Rahat! Unuia ca Bigger îi ordonă boaşele lui de taur înfierbântat, altfel n-ar mai fi el. Ecuaţia e si-nistru de simplă: îşi împroşcă feromonii drept la ţintă, ca sconcsul, apoi scoate „mandolina” şi… ga-ta, te-a avut. Ce-mi spui mie, el colecţionează câte scalpuri sângerânde îi vor muşchii!
CLIENTUL: Asta precis ţi-a şoptit-o mămica.
CHICHI: Pe dracu…
SIMO (ironică): Vai, nici pomeneală, o simplă coincidenţă! Ca să vezi ce soartă: amândouă, şi deodată — dar absolut din întâmplare —, au râvnit acelaşi strugure acru! (râde zeflemitor)
CLIENTUL (râde şi el): Acru ca-castravetele verde! Un cro-codil verde şi acru ca-cas-tra-vetele!
CHICHI: Nu, v-o interzic! N-o amestecaţi pe mama, nu-i de nasul vostru!
SIMO: Pe cine, pe resuscitata aia cocoţată pe-o mătură Harley-Davidson?!
CHICHI: Poftim?… Îmi jigneşti mama?? Ţi-o voi plăti!
CLIENTUL (făcându-i cu ochiul lui Simo): Chiar! O treabă care cere neîntârziat revanşa. Aşteaptă numai un pic… (pare a căuta ceva anume): Aveam undeva pe aici o armă de şapte milimetri… (deschide un sertar al barului): A, da… Ţine!

Clientul îi întinde lui Chichi un beretta-brichetă, „retrăgându-se” apoi cu degetele în urechi.

CHICHI (învârtind „arma” în mâini): O, dar e grozav… Păi era şi cazul, îmi lipsea o armă…
CLIENTUL: Ce mai aştepţi? Armează şi trage.
CHICHI: Ăăă… nu mă pricep.
CLIENTUL (acid): Aha, conştiinţa.
SIMO: Ei, pe dracu. Şi-un ţânc s-ar descurca. Zi, gagico, că ţi-e frică!
CHICHI: Mie? Da’ de unde… ce frică… (ridică braţul şi ocheşte)
CLIENTUL: Aşa… Bravo! Felicitări! Acum ridică piedica... (aşteaptă): Hai odată, că-mi pierd răbdarea.
SIMO: Până ce se hotărăşte, eu am puţină treabă. (îşi face de lucru la bar)
CLIENTUL (lui Laerte): N-ai o ţigară? (acesta îi oferă) Şi… foc?
LAERTE: Scuze. Eu nu fumez.
CLIENTUL: Cu ce tertipuri umblaţi voi ăştia! O.k., mă descurc… (ia din mâna lui Chichi arma-brichetă, îşi aprinde ţigara, apoi i-o înapoiază): Mersi, puişor. Aaa, degeaba transpiri tu. Fii atentă, dacă nu apeşi repe-jor pe trăgaci, rămâne maică-ta nerăzbunată!

Enervată la culme, Chichi aruncă falsul pistol.

CHICHI: O turmă perversă, asta sunteţi! Nişte greţoşi! Mi-e silă, nu mai suport… (se lasă în genunchi şi plânge)
SIMO: Ete ce sensibiloasă!
CLIENTUL: Pierdere de vreme, fato, nu mai ţine vraja.
LAERTE (apropiindu-se de Chichi): Nu, nu, voi n-o cunoaş-teţi. Pe ea chiar o doare! Dar ce să ceri unor mito-cani… Oh, Chichişor, cum de-am permis să te săl-băticeşti în halul ăsta…
CHICHI (ridicând capul): Ce-ţi pasă!?… Cine dracu mai eşti… (îl recunoaşte): O, asta nu, nu se poate!! Ce se întâmplă, Doamne, cu mine azi?!…
LAERTE: Să plecăm mai întâi de aici. Îţi explic acasă.
CHICHI (plângând în hohote): Da? Că mă urmăreai şi tu?
SIMO: O, ba bine că nu, precis te urmărea… (râde)
LAERTE: Nu-i vezi? Ăştia ne bălăcăresc. Hai, ridică-te, să mergem. (îşi pune grăbit peruca şi se îndreaptă spre in-trare): Vii?
CHICHI: Nuuu! Tu eşti o curvă bătrână, nu tati al meu! (sare, smulgându-i peruca de pe cap): Fără greţoşeniile astea! (îi azvârle poşeta, îi sfâşie mantia, colanţii, fusta): Aşa, fii mai întâi bărbat, tati! Şi spală-ţi odată mutra asta până nu vărs. Fără farduri, ruj, putoare de vampă ieftină, înţelegi, tati?! Repede, un prosop ud…! (dispare în culise)

Laerte, imobil, nu se împotriveşte când apare CHICHI cu un prosop în mână şi îi şterge faţa de farduri. Rezultă un băr-bat între două vârste, numai în chiloţi şi maiou.

Scena 12

Apare Ane-Marie îmbrăcată într-un taior de tweed — ţi-nuta decentă a unei femei de vârstă incertă. Aduce cu ea o pungă mare de plastic.

ANE-MARIE: Mergem acasă!
Ane-Marie scoate din pungă un costum sobru şi o pere-che de pantofi scumpi, cu scârţ, pe care le întinde lui Laerte.

ANE-MARIE: Pune-ţi-le repede, fiindcă la opt suntem aşteptaţi la Stoeneşti. E obligaţia ta, nu-i de glumit cu unul ca el! (el o ascultă, îmbrăcându-se în grabă)
CLIENTUL: Să mă ia dracu’, Simo, dar ăştia se ştiau chiar bine de tot!
SIMO: Halal familie! Nişte degeneraţi. Zău, dar nu pricep cu ce le-oi fi căşunat tu de-au tăbărât cu toţii pe ti-ne?
CHICHI (izbucnind): Mamă! Dar mie nu-mi spuneţi nicio-dată nimic! Ce-s eu, animalul vostru de companie?!
LAERTE (celor doi): Staţi liniştiţi, o să vă trimit un cec bu-nicel. Toată lumea va fi mulţumită. (îşi aranjează pu-ţinul păr în oglinjoara ţinută de soţie): Uf, ciudată-i viaţa asta, un adevărat ospiciu, draga mea.
SIMO: Eu n-am nevoie. Mie achită-mi consumaţia — un scotch dublu. Atât.
CLIENTUL: Şi pentru ce?
LAERTE: N-aţi înţeles. Eu vorbeam de-o sumă rezonabi-lă…
ANE-MARIE: Zi-le cât. Cu ăştia nu merge altfel.
LAERTE: Păi, să zicem… câte cinci sute.
ANE-MARIE: Nu te zgârci, Bill, aici e vorba de carieră!…
LAERTE: Ei, da, desigur… o mie fiecăruia. (îşi priveşte fii-ca): Vezi, Chichişor, dacă nu m-ai fi dat de gol…!
CHICHI (scâncind): Şi de unde să fi… Trebuia să mi-o spui!
SIMO: Eu zic să vă luaţi repede tălpăşiţa, până nu-mi ies din ţâţâni. Ne lipsim de „ispitele” voastre. Cumpă-raţi pe cine aveţi chef, vă priveşte, dar nu pe noi!
CLIENTUL: Stai aşa… În capul meu s-au spart azi cam toate, ştiai asta? Păi, evident, nu mi-ar strica de-loc…
SIMO: Am zis nu! (apoi rugător): Lasă-mă pe mine, ştiu ce fac!
ANE-MARIE: Atunci ce mai aşteptăm, Bill? Dă-i naibii şi hai s-o întindem, că imediat se face opt.
CHICHI: Şi cu mine cum rămâne?
ANE-MARIE: Vii cu noi la Stoeneşti, nici nu se discută!
CHICHI: Între babalâcii ăia?…
ANE-MARIE (trăgând-o de mână): Păi vin şi verii lor, proasto. Ăia din sud sunt ţepeni, nu ca alţii, ascul-tă-mă pe mine! În tot cazul, mai consistenţi ca fan-toşele de pe net. Şi n-avea tu grijă, te şcolesc ei, te învaţă tot ce te interesează… (îi strigă lui Laerte): Ha-ide, mişcă-ţi odată şuncile, Bill!

Cei trei ies.
Scena 13

Zgomotul autostrăzii ― faţada localului. Prin uşa de ac-ces apar cele trei personaje. Laerte scoate o ţigară, Chichi la fel. Le aprind la aceeaşi brichetă.

ANE-MARIE (privind circumspectă în jur): Ce spuneţi, cole-ga?… O dădeam în bară dacă ne mai ciondăneam cu capsomanii ăştia! În fine, treaba a ieşit cum a ieşit. Eu aş zice chiar mulţumitor.
LAERTE: Da de unde. A ieşit la fix! De convins i-am con-vins, ce vrei mai mult? Şi cu asta basta, taie-i de pe listă. S-or descurca de-acum şi singuri, că doar Global Big Brother nu-i dădaca universală! Un caz de inadaptare, nimic mai mult. Am venit la faţa lo-cului, am intervenit de urgenţă, dar le ajunge, au şi alţii nevoie de ajutor. Zi mai repede, cine urmează?
CHICHI: Numai să fie undeva pe-aproape, că eu una de-abia mă ţin pe picioare. Pic de somn!
ANE-MARIE (consultând o notiţă): Mă tem că-i vorba de un motel la vreo douăzeci de kilometri.
CHICHI: O, nu… Mai bine o lăsăm pe mâine!
LAERTE: Domnişoară! Sper că-ţi aminteşti angajamentul pe care ai jurat să-l respecţi. El prevede clar: obiec-tivele nu admit tărăgănarea execuţiei.

Chichi nu răspunde.

ANE-MARIE: Nu fii tristă, colega, o să te obişnuieşti tu până la urmă. La început şi eu eram cât pe ce să abandonez.
CHICHI: Da, tot ce se poate… Atâta doar că mă văd tot mai în afara voastră. Culmea e că până mai ieri mă distram de minune, totul aducea pentru mine a „Speedman şi răii”… Însă uite, tot băgându-ne na-sul în suferinţele altora, chestia asta începe să mă agaseze, făcându-mă cumplit de vinovată. Mi-e silă de mine, dacă vreţi să ştiţi! O străină mâncându-şi sandvişul de acasă într-o gară anostă, infectă, cu toalete nespălate, mai nou asta mă simt … Cel pu-ţin voi doi vă cunoşteaţi dinainte.
LAERTE: Categoric, nu. Oricare din noi se simte la înce-put izolat. Şi, de ce n-am recunoaşte-o, structura Global Big Brother ne-a oferit de fapt mirajul abso-lutului, puterea informaţiei globale, romantismul justiţiarului din umbră. Ce, nu-i adevărat? Dar, scumpă domnişoară, hai nu te preface: chiar nu-ţi dă fiori să te ştii de neoprit, să-ţi poţi furişa ochi-şorii pretutindeni, mai ceva ca prin sticlă?… Cum adică, nu te înalţă în faţa propriei vanităţi să poţi anihila din faşă pericole, dezechilibre iminente? Nu-mi spui tu mie — femeia tot femeie!
CHICHI: La început, da, posibil să fi…
ANE-MARIE (împăturind lista): Gata, vorbă lungă! O luăm sau nu din loc?
LAERTE: Aşa te vreau, locotenente. Încolonarea! Musai s-o terminăm până la zece, că mai am şi acasă nişte treburi de rezolvat.
CHICHI (oscilând): Păi şi eu m-aş duce acasă... Ce, nu vă descurcaţi o seară fără mine?

Ane-Marie şi Laerte se consultă muţeşte.

LAERTE (grav): Te avertizez, soldat, ne aflăm pe linia frontului!… Nimeni şi nimic nu ţi se iartă aici.
CHICHI (ironică): Evident, peste tot terorişti, anarhişti, sabotori, piromani…
LAERTE: Corect, soldat, căci asta suntem noi concomi-tent: trupe anti-tero şi pompieri, genişti şi con-structori, trupă comando şi brancardieri, mercenari şi preoţi… Cum adică, iarăşi terorişti? Înseamnă că n-ai înţeles nimic. „Sub foc continuu”, asta ne este Legea, soldat! Iar dacă n-ai terorişti prin preajmă, ţi-i fabrici singur!
CHICHI: Trebuia să-mi fi explicat…
ANE-MARIE: Vai, fetiţo, e prea târziu, nu-ţi face rău cu mâna ta…! (se întoarce spre Laerte): N-ar exista oare vreo portiţă pentru ea? E prea crudă, totuşi!
LAERTE: Ştie deja prea multe.
ANE-MARIE (alertată): Ce ne facem, atunci? Nici nu mă gândesc… Oh, Doamne, măcar de n-aş fi instruit-o eu…
CHICHI (în silă): E-n regulă, merg. Sunt a voastră…

La semn, cei trei o pornesc. După trei paşi Laerte ridică mâna, oprindu-i.

LAERTE: Staţi, staţi! Uf, pe toţi dracii, unde mi-era ca-pul… (lui Chichi): Ascultă, dragă domnişoară, cum tot ne dai nouă lecţii în materie de conştiinţă, cred că tu ai fi, deci, cea mai potrivită pentru a pune ca-păt socotelilor cu obiectivul de adineauri… Oare-cum o sarcină uşoară, dar să ne înţelegem bine: vreau execuţie de înalt profesionism!
CHICHI (în poziţie de drepţi): Am înţeles. Ce am de făcut?
LAERTE: Având de-a face cu un caz de psihologie devi-antă, pe noi azi ne interesează doar efectele. Dacă am gândi altfel, vă daţi seama, efortul echipei s-ar dovedi apă de ploaie… (îşi înclină fruntea): Iată ce vom face: ca să eliminăm orice dubiu în ce priveşte efectele dorite, vom folosi metoda directă. Petarda declanşatoare! V-o amintiţi, sper. Într-un cuvânt, şi metaforic vorbind… (surâde maliţios spre Chichi): …ţie, domnişoară, ţie-ţi va reveni acum cinstea să pui în operă această deranjantă… „vişină pe tort”!

Scena 14

Interiorul barului. Climatul şi poziţia personajelor din prima scenă.

CLIENTUL (abandonând tactilo-mânuşa şi casca): Că bine ziceai, bătrâne Bob: „vânare de vânt”! Păi ce, parcă mi-ar simţi careva lipsa… Un rahat! Numai un nătă-rău n-ar ghici că-s o cacealma rău-mirositoare. Şi cum dracu’ să mai interesez pe cineva, când, doar zgâindu-mă în oglindă, nu văd altceva decât amba-laj, pagubă, ochi beliţi de nesomn…
SIMO: Te-ai dilit, băiete. Şi ce folos că-ţi reproşezi toate astea?
CLIENTUL: Ce folos!? Cum să nu, ca să fiu odată în stare să mă fac pulbere şi să pot sucomba liniştit într-o baltă de vomă! Aşa cum auzi: ca să-mi dau ultimul ban pe doi metri amărâţi de funie… Şi nu-mi pasă că te holbezi ca proasta la mine. (pauză) Nu pricepi? Ca să am DE CE s-o iau de la capăt… Tu n-auzi, Simo? Ca s-o iau de la ZERO!
SIMO (rece): Atât?
CLIENTUL: Ei, şi tu… ar mai fi destule… (mormăie ceva nedesluşit): Rachiu nu ai?
SIMO: Hm, poşircă de-aia… Confunzi localul, stimate domn! Noi ne respectăm clienţii.
CLIENTUL: Atunci… ceva mai ieftin.
SIMO: Votcă. Altceva n-am.
CLIENTUL: Bine, dacă zici… Dă-mi o cinzeacă.
SIMO (ton glumeţ): Măi Clientule, observ că tu habar n-ai care-ţi sunt drepturile. Păi, hai să ne aducem amin-te… De când oare ne calci tu pragul? Eu aş zice că ne frecventezi de peste doi ani. Aşa e? Şi încă asi-duu, zi de zi, seară de seară, de mă mir şi eu cum de-ţi faci timp pentru restul obligaţiilor. Ai şi tu mai mult ca sigur undeva un apartament, poate garso-nieră, iar acolo probabil te aşteaptă o pisică porto-calie, nişte flori de udat, două-trei farfurii la spălat prin chiuvetă…
CLIENTUL: Zău, Simo, azi nu-mi arde de poante.
SIMO: Nici dac-ai lua premiul casei pentru fidelitate?
CLIENTUL: Ei, te cunosc eu, Simo… Zi, unde baţi?
SIMO: Ba nu bat deloc. E cumplit de simplu: casa îţi face cinste astăzi o sută de dry-gin cu apă tonică. Ai ce-va împotrivă? Ei, în caz că te simţi jignit…
CLIENTUL: A, de-asta-mi erai, Simo! Mă rog, hai, ono-rează-mă.
SIMO: Vezi? Aşa îmi placi…

Mulţumită, Simo toarnă în pahare.

CLIENTUL: Şi tu mie, Simo. Acum mai mult ca niciodată!
SIMO („convinsă”): Oho, te cred!

Pufnesc amândoi în râs.

CLIENTUL: Ştii, m-am întrebat de multe ori de ce te văd eu altfel... Adevărul e că multora le eşti incomodă, Simo … Cu rigorile tale de fată bătrână le pari puţin într-o dungă, chiar de-a dreptul sărită. Şi cu toate astea, numai aici, în barul ăsta al tău, mă simt eu cel mai bine. Şi oare de ce? Care-i şpilul? (pauză) Păi, cu tipe de felul tău nu poţi rămâne indiferent, asta-i concluzia. Ori le simpatizezi, ori îţi iei tălpă-şiţa.
SIMO: Da, o pacoste de gagică, asta vrei să spui.
CLIENTUL: Da de unde! E aici ceva care ar măguli orice femeie.
SIMO: Nu te ambala, băiete. Încă n-ai trăit în pielea mea. Şi nici n-o doresc cuiva! (pauză) Ia stai puţin… Ce te-a apucat să-mi vorbeşti mie de indiferenţa sau simpatia nu-ştiu-cui? Simt că mă iei prin învăluire... (se „prinde”): Măi să fiu, măi clientule, nu cumva tocmai îţi lansai feromonii?! Te pomeneşti că-ţi vine acum şi ţie să mi-o tragi…! Sau nu?
CLIENTUL: Cum aşa, Simo, mă vezi pe mine-n stare…?
SIMO: Ba bine că nu. Sper că-ţi imaginezi, am avut de-a face cu destui mieluşei de soiul tău. Timizi mai cu toţii, îmi garantau la început intenţiile lor onorabile, de perspectivă, ca până la urmă să-i prind pe toţi, dar absolut pe toţi — şi nu văd de ce n-ar funcţiona şi la tine, amice —, înghesuindu-mă cu râtul lor puturos şi bălos… Nişte porci! Haida-de, nu-mi fa-ce pe abstinentul. Dintotdeauna aţi fost nişte libidi-noşi puţind a cocină!
CLIENTUL: În mare, da, poate, nu te contrazic. Dar hai, spune mi cinstit: cum naiba, taman aici, în „troaca porcilor”, ţi-ai găsit tu să lucrezi?
SIMO: La altceva nu mă pricep.
CLIENTUL: Totuşi te plângi!
SIMO: Ei şi? Mă mai plâng şi eu… A, fii liniştit, mi-o permit numai ocazional, mai mult cu fraieri ca ti-ne… (apoi vinovată): Uf, vorbesc aiurea, iartă-mă!
CLIENTUL: De ce? Poate asta şi sunt.
SIMO: Vai, te rog, n-o spune pe tonul ăsta! Eu, ţi-o jur, mă gândeam în primul rând la…

Pe neaşteptate scena e zguduită de spargerea violentă a unor geamuri de mari dimensiuni. Clientul şi Simo se reped să vadă ce s-a întâmplat.

SIMO: Ah, nu!! Dumnezeule, vitrina…Cine mama dracului mi-a putut face una ca asta?!
CLIENTUL (din culise): Au dat c-un bolovan învelit în ziar, perverşii! (reapare): Măiculiţă, nu ţi-l prind eu pe ăla…!
SIMO (ton sec): Nu merită. La ce bun? Barul e oricum asi-gurat, aşa că mâine pe la prânz o să am un cristal şi mai pe cinste decât cel spart. Şi unde-i baiul?…
CLIENTUL (lăsându-se greu pe scaun): Nu, nu, simt totuşi ceva indigerabil aici… Că prea îmi miroase a soco-teală… (pauză) Ce zici, Simo, n-o fi cumva tot mâna smuciţilor de adineauri?…
SIMO: Într-adevăr, mă întrebam şi eu… E chiar foarte posibil să fie aşa. Aoleu, parc-am şi auzit ceva de ăştia: n-or fi ei Posedaţii Net-ului? Precis ei! Nişte pramatii cufundate în rele până-n gât, în malefic, în horror! Păi ce contează că se mânjesc doar cu ket-chup, cu iaurt picurat unde le place…
CLIENTUL: Măi, atunci e de rău! Ai perfectă dreptate, mă şi mir cum de nu mi-a picat fisa, doar aveau la ei haine pregătite dinainte.
SIMO: Ce-ţi spuneam, periculos de inteligenţi! Păi ce-ţi închipui, dacă întâmplător i-ai întâlni, în amiază-mare, pe stradă ori în vreun birou, şi-ar mai aduce oare aminte? O laie! Salutare, taică, altă viaţă!
CLIENTUL: E şi normal… persoane respectabile, funcţii pe măsură, mai mult ca sigur în administraţia pu-blică.
SIMO: Chiar, măi! Atunci e horror! (se agită): Nu cumva s-o ştergi, auzi? Rămâi aici, te rog, lângă mine!
CLIENTUL: Aha, cu alte cuvinte… nu mai sunt porc.
SIMO: Nu. Nici n-aveai stofă. În schimb, fii atent: tu de-acum înainte vei fi unul de-al casei!… Mă asculţi, băieţel? Nota o achiţi doar când ai bani la tine, îţi verşi şi-ţi răcoreşti sufletul loialei tale barmaniţe… dacă ai chef, bineînţeles. Avantaje clare, n-am dreptate?
CLIENTUL: Nu mă-nnebuni, Simo! Să mă consider, aşa-dar, de azi înainte, un apropiat al tău?
SIMO: Şşş! Evident. Tu vei fi excepţia. Dar să fim înţeleşi, tu o să mă aperi de terorişti, de derbedei, de toţi perverşii. Şi nu numai atât; va trebui să-mi tolerezi capriciile, umorile, poate chiar gelozia, la nevoie. Da, clientule, gelozia. Ce, sunt om şi eu… Dar mie-mi trece repede, nu-ţi face griji. Şi, pe lângă asta, nici n-o s-ţi scot ochii când vei pleda lumii întregi credinţa ta oarbă în Iubirea cea Mare. (râde)
CLIENTUL: Ei, acum mă iei de sus! Credeam c-am lămu-rit fundătura looser-ului, nu? Ce naiba, Simo, ia lu-crurile aşa cum sunt, că doar sub ochii tăi şi-au rupt ei ambalajul. Păi da, de ce să nu adopţi şi tu duplicitatea? E obligatorie, altfel te socotesc venit de la coada vacii. Oricât de stabil şi confortabil ţi-ar părea el ţie, normalul tău este acum o pacoste, un păcat de moarte. Este anormalul lor, înţelege. Şi sunt majoritari! Te amărăsc? Eşti deziluzionată? Şi eu sunt. De fapt, de asta mă şi refugiam aici, la ti-ne.
SIMO: Aşa crezi? Tot bâlciul ăla? Haida… Sau să înţeleg că adevărata problemă erai, în fond, tu?… Zi că gre-şesc! Dar te-aş mai putea oare crede, măi, „două-feţe”? Iată, în clipele astea îmi dovedeşti că ceea ce m-a vrăjit atâta la tine nu era decât abur, joc de pi-cioare, ceva în care doar toanta de mine s-a lăsat târâtă… Oh, Doamne, opreşte-mă să nu-i sparg ce-va în cap!
CLIENTUL (vădit afectat): Nici aşa, o iei prea în tragic… Sunt un client, la urma urmei. (pauză) Să mă ia dra-cu, Simo, dar ce-am ajuns eu pentru tine?
SIMO: O budă! Aia din centrul Clujului!
CLIENTUL (uimit): E bună… De unde până unde, Cluj?
SIMO: Am crescut în el.
CLIENTUL: Hă! Vrei să te cred? Poate şi liceul l-ai făcut acolo…
SIMO: În ’72.
CLIENTUL: Hai că-i gogonată! Îmi vinzi mie chestii de-astea…
SIMO: Înseamnă că nu m-am înşelat Erai la uman.
CLIENTUL: Hm, da, cam aşa e. Până-ntr-a zecea.
SIMO (lovindu-şi fruntea): Aaa, s-a lămurit. Te pomeneşti ăla scund şi gras? Că nu ştiam de unde să te iau.
CLIENTUL: Ei, îmi convine ape dracu… eram un mormo-loc, un fraier. Şi am rezolvat-o, parcă, nu? Polo, po-lo şi iar polo trei ani în cap.

Tăcere - răgaz. Deloc sigur pe el, clientul se apropie de tejghea.

CLIENTUL: Auzi, am totuşi impresia că nu întâmplător mă simţeam eu bine aici, lângă tine…
SIMO (zâmbind): Adică? Zi o dată! Hei, unde dracu baţi tu, Mihăiţă?…
CLIENTUL: Să bat? Unde? Haide, Simo… (clientul întinde rugător braţele spre ea): …nu mă tachina în clipele astea!
SIMO: O.k., dar îmi spui şi tu ceva?…
CLIENTUL: Se mai pune problema? Orice pofteşti.
SIMO: Dar promiţi?
CLIENTUL: Ei na, ţi-o jur!
SIMO: N-o lua aşa uşor. Pentru mine e foarte important să ştiu…
CLIENTUL: A, fii pe pace, sunt liber ca pasărea cerului, n-am absolute pe nimeni.
SIMO: Te cred, te cred, dar nu-i asta. (pauză) Am şi eu o idee fixă, înţelege-mă… (e timorată): N-ai vreo pisi-că acasă?
CLIENTUL: Stai aşa, ce pisică? Nu, n-am. Sau, mai ştii, poate oi fi uitat eu... Dar putem verifica împreună. Dăm o raită, nu vrei?
SIMO: Bine, de acord. Dar să fim înţeleşi cu ceva, totuşi.
CLIENTUL: Zi. Cu ce?
SIMO: În baie tu vei intra primul. Priceput?
CLIENTUL: Vorbeşti serios?
SIMO: E singura pretenţie.
CLIENTUL: O.k., s-a notat. Altceva?
SIMO (ţintuindu-l cu privirea): Nimic, ţi-am zis. Cred c-am fost clară.
CLIENTUL: Ei, aşa sunt eu, cam bătut în cap.

La nici o palmă unul de altul, cei doi par a se devora.

Scena 15

La lumina unui felinar stradal, Laerte, Ane-Marie şi Chichi urmăresc monitorul unui laptop.

LAERTE: Şi idioţii ăştia, ptiu! Peste tot imbecili şi timp irosit! Uh, la dracu, toate mergeau strună, ca pe roate, şi deodată, trosc, dă-i cu giugiuleli, cu patetisme şi poftim, i-am scăpat printre degete! Unde ne-o fi logica, precizia, clasa… Nu, nu mai suport! Iată, tâmpiţii lasă totul vraişte, barul aban-donat ca o budă publică. Care răspundere, care lo-ialitate!? Mă loveşte damblaua cu smintiţii ăştia, pe cuvânt!
CHICHI: Eu zic că doar barmaniţa e de vină! Ea, nesu-ferita aia, l-a deturnat pe client.
ANE-MARIE: Mă rog, treaba lor, de unde puteam şti noi…?
LAERTE: Gura!! O vorbă să nu mai aud! Ba noi suntem de vină. Ar fi trebuit să prevedem chiar şi situaţia asta. Că doar noi gândim statistic, probabilistic, adică socio profilactic, nu-i aşa? Răspunderea deci ne aparţine-n întregime, e a noastră până peste cap!
ANE-MARIE: Cum să nu, câte altele n-ar trebui ştiute, oho. Ce mai contează că nouă documentarea fiecă-rui caz ne ia zile întregi de studiu.
CHICHI: Aşa e, timpi morţi cât încape. Păi, oare a meri-tat? Cu ăştia tot aici ajungeam, ce naiba.
LAERTE: Nu, nu, nu! Minte slabă de muiere! Noi suntem totuşi Global Big Brother, v/aţi uitat? Nu oricine! GLOBAL BIG BROTHER! Din ecuaţia noastră nu lip-seşte absolut nimic, nici măcar hazardul! Da, chiar şi greşeala noastră, să vă intr


Publicat de: Mihaileanu Laurentiu la data de: 20-03-2009, 5:57 am
Cuvinte cheie: big brother | internet | globalizare



 bazat pe 0 notari

Adauga acest text literar in colectia personala Adauga la favorite Recomanda aceast text literar prin Yahoo Messeger Trimite pe YM     Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail Raporteaza continut inadecvat Raporteaza neadecvat! 

Comentarii la acest text:

Rotaru Carmen Ana - 21-03-2009, 11:30 pm
Interesanta viziunea asta despre internet si socializare cu ajutorul netului, daca am inteles eu bn... Chiar foarte real...
Mihaileanu Laurentiu - 22-03-2009, 5:31 am
Da, undeva intre instrument manipulator si spatiu compensator al caracterului din ce in ce mai schematic al relatiilor interumane. Multumesc pentru opinie!

L. Mihaileanu

Adauga Comentariu


   Recomanda aceast text literar prin E-mail Trimite prin e-mail
Expeditor: (nume prenume) *
Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *
Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal

*
* campuri mandatorii

Citatul ZileiCitatul Zilei  Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Lucrurile isi ocupa adevaratul loc in amintire, cu zece ani mai tarziu.
Autor: Jean Anouilh - Categorie: Amintiri .

Intelepciune.ro va recomanda


Fara Poza

Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil "Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele." Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de 25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni
Judet: Botosani
Varsta: 51 ani
Membru din: 13-Octombrie-2008
Texte publicate: 465

Ultimele comentarii:

Silvia Bebereche - 25-05-2018, 10:16 am

Silvia Bebereche - 25-05-2018, 10:14 am

Silvia Bebereche - 16-05-2018, 9:45 pm

Contact Cultural - Mircea Duca - 09-05-2018, 9:29 pm

Silvia Bebereche - 09-05-2018, 1:33 am

Silvia Bebereche - 09-05-2018, 1:31 am

Contact Cultural - Mircea Duca - 07-05-2018, 8:14 pm

Membrii Intelepciune.ro recomanda


Fara Poza

Mihaileanu Laurentiu
S-a nascut in data de 10-Noiembrie-1953
Oras: Cluj-Napoca, Judet: Cluj
Varsta: 65 ani
Texte publicate: 17


Fara Poza

Contact Cultural - Mircea Duca
S-a nascut in data de 31-Martie-1978
, Judet: Cluj
Varsta: 40 ani
Texte publicate: 19

Home | Citate Celebre | Citate Noi | Citate Populare | Autori Celebri | Proverbe | Calendar Autori | Pagina Mea | Pentru Site-ul Meu | RSS | Contact
| | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | |
Copyright © 07.2007 Intelepciune.ro - Toate drepturile sunt rezervate
Creat si intretinut de Mican Daniel
Creative Projects