Cu nori cerneşte zarea amurgu-nvineţit,
Abraş se zbate vântul, cu scâncet de vioară...
Sătul de-atâta muncă şi vag cam plictisit -
Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară.
Se-nvârte prin ogradă, firav şi gârbovit,
Încet frecându-şi barba ţepoasă şi căruntă...
În ochi îi joacă-un licăr stingher dar mucalit -
De-ai crede, bunăoară, că s-a gătit de nuntă.
La gard, încearcă parii, cu-n gest de alintare :
Ca toate din ogradă, s-au şubrezit un pic...
Şi apoi rosteşte alb, cu ascunsă disperare:
De acuma, însă, mie nu-mi trebuie nimic...
Sub norii de cenuşă, stă tata-nţepenit
Şi tot amarul toamnei pe umeri îi adastă
Şi-n minte-mi vine gândul, că-n lume s-a ivit,
Ca-atâtea generaţii, într-o zodie nefastă.
Sub bolta împietrită stă tata, fără glas...
Cu albastrul din privire ţintind, parcă, în gol ...
La margini de mileniu, e-un semn de bun-rămas -
Cu el se stinge-o lume sub veac nepăsător.
S-a-ntunecat... văzduhul, de ploaie-i pregătit...
O stranie durere m-a împietrit în seară;
Sătul de veacu-acesta ursuz şi nesimţit
Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară...
Publicat de: Boris Ioachim la data de: 18-11-2008, 9:20 pm
Cuvinte cheie:
batranete | tristete | toamna
Când tata s-a hotărât să moară - 
Adauga la favorite
Trimite pe YM
Citatul Zilei
