Cand suntem deranjati

Era cald, foarte cald, august...intr-un an indepartat de crestinatate ,intr-un modernism sufocant si fara solutii pentru cei care inca mai cauta raspunsuri existentiale in carti mitologice,pentru cei care se trezesc inutili si cu sperante in bucurii atat de mici ,dar pe care soarele le gaseste pentru a le darui caldura necesara .Le incalzeste,pentru a un muri de frig in timp de canicula,si in timp de razboi,de foamete si de disperare caci asa trebuia sa se intample.Cand suntem deranjati de moarte si de boala.Cand intrebi de ce Nimicul are un pret asa de scump si Totul atat de aproape a fost de tine dar nu ai avut timp sa vezi cum se strecura pe langa trenuri si alte masinarii de facut parcurgeri ,in asa numitul spatiu terestru unde te costa chiar si o picatura de apa ce se prelinge pe gatul tau, de atata neintelegere a temperaturilor asa ridicate.Eram prea ocupati in miscarea noastra haina si egoista cu mii si mii de dorinte si nici una demna de invidiat.Nici macar demna de presupus la ea un comentariu care sa te faca sa te aurci pe linia de lumina din camera ta si sa crezi ca faci acrobatii.
Imi place despre ei, foarte mult...nu am cuvinte de a-mi arata respectul si admiratia!Imbecili, se cred asa atotstiutori si plini de intelepciune ca si cum nimeni nu ar putea ajunge pe scara unde sunt ei.Waw!Super!Nici macar nu stiu cine sunt si in ce cred si ce vor.Dar sa nu uitam ca sunt zei si ca au puteri fara margini.Sila mi-ar fi !O sila asa de mare ca nu am scarba sa o exprim.O sila si un dispret ca de ceva pe care nu-l pot imgina.
Greu...sa rezisti in minciuna, dar de fapt este cruda realitate si singura palpabila , caci inexistenta adevarului a descoperit-o un intelept cand cica si-a dat seama de existenta sa insuportabila si siloasa.Si te intrebi daca nu poti exprima adevarul, ce fac eu in mijlocul lui “a trai” si pentru ce?Pentru ce?Pentru a adauga la aceasta imensa bila ,mii si mii de articulari si sonorizari false.Si nimic nu are sens.Absolut nimic .Toti niste nimicuri ce slujesc Nimicului si absorb gandurile ca pe idei ce-i fac mai destepti.Atat de prosti...Atat de idioti si imposibil a-i accepta.Atat de inutili si marcati de imbecilism. Atat de goi si plini de haine.Dar acceptam magia de a trai in comuniune si liberul schimb de prostie care ne alimenteaza imbecilismul absolut.Si somnul le da putinta de a visa ,caci realiatea ii scufunda si mai mult in mizeria imputita .Si se va lumina si prostia la un moment dat .Si se va manca din pomii permisi Si se va intinde lumina peste cei care au luat intunericul ca scut.Peste minciuna pufoasa ,pe care se culca si peste minunea care ne amgeste cand adormim.Am o scarba nesfarsita fata de lumeMult prea sleioasa si de nedescris.Iubirea mea s-a spanzurat demult.Am invatat cum se fac snururile la gat si cum se agata ciorile pe crengi.Am invatat cum dorm pestii.
Sunt si lucruri bune.Sunt fapte fara lanturi.Sunt ganduri fara santuri.Sunt marimi neevitate .Sunt ceruri necoborate din infernul care zace sa cuprinda pamantenii.Si nimic un se distruge ,o ploaie de pietre si nu se sparge nimic .O fuga de furtuna cand nu ai unde sta sa nu te prinda din urma minciuna si urletele lor de reprosuri ,nevinovatie si ca sunt cei mai corecti intr-o lume unde nici macar nu exista cuvantul acesta.Nu ma ocup de singuratate sau a da lumii un sens si iubirii despre care se vorbeste ca ii relationeaza si ii face mai apti de cuvantul “imbecili”.Nu vreau sa stiu ce-i mai frumos sau de ce sunt sa vad , sa aud .Nu vreau sa cunosc mai mult decat exista deja atata timp cat nu gasesc solutii pentru ceea ce ma neutralizeaza.
Si toti avem un mare drept :acela de nu fi.Sau de a fi in nimic. Si cu multi nervi adunati de pe unde ai putut, incerci sa urli.Sa vrei sa urci pe nori de lumina matinali, si cu ceata de chemare la irealitate sau la a minti realul ca esti plecat in vacanta si poate chiar cu sanse de a demisiona ,mai ales fata de amicitia cu semenii tai. Cu o seninatate demna de admirat ,aceea de a avea curajul de a spune semenilor tai adevarul.De unde sa scot atata curaj sa pot spune:Esti cel mai prost exemplu pe care putut oferi zoologia ca specie! Ce joc de-a alergata este totul!Dar cand stai si nu mai esti in nimic si scoti toate planurile din jurul tau si nu te mai urci pe nici o sfoara spre a fi catarat in spatiu ,parca ceva se umple.Parca se gandeste primar si fara esente de vital .Unde se sfarsesc toate orizonturile ?
Mi-e dor de un trecut...un trecut simplu care nu a vrut sa existe ,un trecut care poate multi il au dar nu l-au vazut.Al meu as fi vrut sa fie atat de simplu...cu multa zapada si o soba imensa unde trosnesc lemnele ,ca in povestile pe care niciodata nu mi le-a citit nimeni.Focul trosnea undeva in biserica, duminica ,cand inca nici un rasarise soarele.si incepeam a rosti Psalmii Judecatii.Era ceva atat de normal pentru mine,era atat de sigura viata mea, cu o liniste si fericire, pe care nu putea sa mi-o fure nimeni, era imposibil.Sufletul meu ,l-am pierdut in lume...l-am lasat pe cai gresite,l-am aruncat la puteziciunea vazuta a lumii.L-am lasat sa fie fara mine,si oare unde sa-l mai caut acum?
Cuvant de liniste si de pace .Cuvant de adio catre fauna si vegetatie. Moartea..Atatea momente cand uitam de ea. Atatea probleme care ne fac sa uitam de ea.Sau atatea ocupatii pentru a inlocui gandul la ea.Urasc , dar un stiu ce urasc mai mult?Oamenii sau pe mine?Gandirea mea sau a lor?Viata mea vazuta in vietile lor?Ura mea simtita in ura lor?Nu stiu...Singurul lucru cert este ca voi muri.Dar nu stiu cand.Este singurul adevar absolut pe care-l stiu .Restul sunt doar forme de a uita de acest adevar. Nimic un dureaza mai mult decat relativul existential.Trebuie sa ma obisnuies cu aceasta forma miedoasa de a trai.
Personaje ilustre si visuri marete nu mai ilumineaza gandirea ...Visuri ce absorb aceleasi teme istorice , prea uzate, prea plictisitoare :putere, invidie si razboi.Teme intalnite chiar si la cei mai patetici supravietuitori ai planetei uscate. Caldura ne ia mintile. Foametea ne sugruma ratiunea si disperarea intalnirii cu moartea care ne innebuneste.O intemnitare in propria noastra libertate, pe care aruncam decat foc.Vanturi ce aduc doar arsita si nici o veste ca va ploua...Iar daca totusi va ploua intr-un tarziu , ne vom ineca. Trebuie sa continuam , trebuie sa invatam sa inotam si sa ajungem la fundul marii
cu pretul unei revanse ce am promis-o la nastere.
Suprem, gentil si nobil este a sufla in lumina lumanarii pentru a lasa intunericul noptii sa imparateasca peste semnul plin de sudoare,al celor ce sunt mustrati de Domnia Sa,Constiinta. Si nimic cu nume de pedeapsa ce o dorim pentru ei , nu are loc. Un rau care are atata putere !Incredibil as afirma pentru cat de pretios este momentul Binelui!Atat de rar si de mic!
Din ce in ce mai josnic sa iau parte la razboiul anotimpurilor si temperaturilor ce cresc, scad si te prind in mrejele halucinatorii ale incertului futurologic si crezi ca stii cum sa scapi de aici.Crezi.Dar sa vedem cum si daca ajungi sa nu iei aceiasi concluzie ca si noi.Iar daca scapi sa vii dupa noi.Te asteptam pregatiti cu arme de foc si provizii. Imi impune sa traiesc dupa marile reguli care ne sugruma si trebuie sa gandesc normal fara sa ma abat de la calea care ma duce in josul raului.Si totusi este fantastic, extraordinar, nu? Trebuie sa recunosc ca da. As fi ipocrita,mincinoasa si nerecunoscatoare,moartea este oribila. La 16 ani viata era imbracata in hainele ei stralucitoare,.Dar intalnirea noastra nu a fost asa cum ma asteptam,ca ea,”prietena mea” sa ma intampine cu atata frica si flori de groaza, cupe de infricosare si o multime de imbratisari de intuneric.Intreb: de ce unii trebuie sa vedem ce nu vrem, sa ne gandim la ele, sa ne cucereasca linistea si in fiecare zi sa ne mai zgarie fata, creierul, vazul, auzul?

Prieteni vesnici

Nimic nu este asa cum se arata la inceput .Nimic nu este asa cum iti spun ei. Nimic nu se transforma in bine. Nimeni nu te va ajuta fara un scop. Mereu te vei simti singur. Mereu te vei bucura de o clipa intre mii si mii de clipe triste. Mereu se vor gasi cei lipsiti de sentimente nobile ,care sa-ti distruga toate clipele. Viata nu trebuie comentata, sau da?
Deci,ce zici vom lupta pana se vor urca corabiile pe munte si furtuna nu ne va mai ajunge? Deci, ne vom striga intre nori si raze de frunze galbene, prea tocite ,de cati le-au calcat,pe cand se opreau sa uite de realul usturator?
Zi sumbra de toamna, te trezesti in visul din visul de ieri.Erai altcineva , aveai servieta care continea toate hainele Eu-lui, si nu te tine nimeni sa nu fi. Nimic dulce in deschiderea ploapelor si drumul pana la sorbirea cafelei, tii se face tot mai lung si incep sa se adune incet, incet toate elementele realului care se ucid in somn.Si vine iar ura fata de ei , si vine iar gandul ca nu mai vrei.Ce sa mai faci sa uiti? Ce? Cand nu mai dreptul la prezent asa cum il imaginai in viitorul atat de drept si onest cu tine.Cand altii se ofera sa iti dea lectii de viata cu un rezumat al veitii lor care te inspaimanta si cu un minimum de speranta de sinceritate.
Alt prieten al eternitatii este noaptea. Ador noaptea.O zana mult prea scumpa spre a fi supusa somnului.Liniste, suflarea omeneasca este inecata in betia viselor ce li se deschid gratis.Subconstientul le da sansa dorintelor suprimate si placerii irealizabile, le da sansa sarutului cu iubirea sa, cu atingerea sa calda si plina de suspans.Acum ingerii se aseaza langa ochii nostri care misca neincetat si plang .Aplecati asupra noastra plang si se roaga sa ne trezim. Noaptea e a ei.Atat de egoista si plina de mandrie ne copleseste cu sarmul sau efervescent.Noaptea isi merita dreptul sau de a fi trezita sa traiasca in realul macabru care ne ucide atunci cand ea, uita de noi si ne lasa ai gandirii reci.Cumplit ar fi sa nu mai putem dormi, sa nu putem avea daruri pe care nu o sa trebuiasca sa le impartasim cu nimeni. Nimeni nu va sti ce am facut, cu cine ne-am sarutat si pe cine am imbratisat si cum am luat parte la cel mai groaznic sfarsit de lume, cum am vorbit cu un necunoscut si nu a cerut nimic in schimb.Nimeni nu va sti ca am fost.
Si mai erau in gheata cand suflam sa dezghet frigul din unghii ,din ploape ,din gene...Nu am nimic special pentru a crede ca ma insel.Nu mi se demostreaza contrariul. Culmea ziua este asa plictisitoare .Ofera doar acelasi episod absurd al umplerii .Un tur al aceluiasi turn in care se urca multimea spre a da un puternic concert de aplauze , genialitatii imbecile a masei care consuma si nu produce.
Subtil si calm vreau sa urc pe marginea unui pod care se misca in jurul unor pietre ce au produs un moment de istorie.
Pana cand iti afirmi viata ca neavand un sens si totul decurge mai mult sau mai putin la fel pentru toti si nu ai puterea sa schimbi nimic din vartejul acesta infernal,se intampla sa mai si iubesti anumite persoane care se dovedesc daruite fara sa vrei si tragic se intampla ca intr-o zi,pe care o credeai ca va fi la fel ca toate celelalte, sa te trezesti fara aceste persoane.BUUUUM!!!!Si asa se sfarseste viata.Si gata.Si te trezesti singur si trebuie sa stergi din viitor aceea persoana despre care credeai ca va sta acolo mereu sa te sprijine,sa te bucuri cu ea,sa imparti ce-i mai bun din viata ta si ce-i mai urat.Si atunci intreb:merita sa ne sinucidem,cand oricum vom muri?Cu sau fara sens,cu sau fara visuri,cu sau fara satisfactii materiale?Eu cred ca nu merita...Va veni ea singura la momentul potrivit pentru fiecare.Maine nu este decat un presupus plan pe care negam sa il punem la un timp negativ.Azi,acum este singurul moment care poate fi supus calitatii.Ieri era planul negat.Cel mai bine ar fi sa ne pregatim sa fim surprinsi sub toate aspectele si sa uitam de gandul viselor.REGULI pe care tu le vrei ,fa-ti-le dar nu trage la raspundere pe nimeni si un plati cu nimeni ca nu ai stiut sa iti faci regulile ca sa iti iasa si bine consecintele.Reguli au fost date, dar sunt prea grele pentru noi,oricat de usoare ar fi ele,tot grele sunt pentru ca nu sunt ale noastre.Asa ca traieste cum vrei si lasa-i sa traisca pe cei care un vor sa traiasca precum tine.Nu ii omori pentru ca nu iti accepta imbecilitatea absurda.Vor plati destui pentru a ta, asa ca lasa-ne in pace pe noi ,cei prosti si orbi,care nu ne place sa traim ,sa fim fericiti in imbecilitatea ta.Oricum esti rege peste imbecili, asa ca aduna-tii pe toti ,spala-le creierii si fa-i sclavii tai si umple-le mintea de golul care te domina si pe tine.Vom vedea cine castiga in acest razboi!Dumnezeu sau regulile tale imbecile si prostia ta egoista.Imi este sila si as vrea sa am taria lui Moise cand oamenii erau la fel ca acum.Gand de eliberare fata de pamanteni care traiesc precum animalele fara a uza ceea ce mai presus decat ele,si simturile le folosesc doar pentru mirosi putrefactia din inimile lor unde se incolacesc viermii si serpii rautatii si ipocriziei.Presupun ca adevarul exista.Si de ce nu este folosit?Asa slaba are armata?Unde i s-au folosit fortele?Sau acum in razboi nu il mai avem de partea noastra?Atat de slab si inocent , atat de curat si simplu de exprimat, atat de clar,mai clar un se poate.Dar nu.Trebuie sa ne aparam cu minciuna.As vrea sa imi recapat demnitatea de om nascut din om.As vrea sa imi declar independenta fata de ei.Cred ca ma voi arunca curand in cel mai adanc dispret si in cea mai lina singuratate.Nimic de adaugat unui las vis si retragerea in profundul intuneric.
As lua cu mine dorul si durerea si le-as ineca in cel mai dulce drog, sa scap de ele.Sa scap de tot ce am avut si ce am.Miroase a putreziciune, a caine mort, a rufe spalate si neuscate . Miroase a minut de chin si sufocare in neinteleegerea mortii si a vietii.Colind pe un suspin . Colind spre a-mi umple pumnii de aer si de forta spre a lovi zidul dintre mine si ei.Merg spre nicaieri spre a-mi goli sufletul de umiditatea raului care mi-a mucegait peretii din mine si miroase a ploaie care nu a incetat si o lumina care nu a reusit sa-i usuce niciodata .Dar astept, stiu ca se vor usca candva.Ochii i-am supus unei rotatii magice, spre a un privi ceea ce un trebuie si gurii i-am lasat doar cuvinte frumoase in biblioteca.Auzul este plin de muzica.Si somnul stie cum sa le cucereasca pe toate.Arta de a ma privi la o realitate tragica in orice moment si nu a lua intelesuri cu maxima forta de ura.Cateva acorduri de pian si linistea este a ei.Cuprins de iarna si de geamuri inghetate, pe care un deget inocent scrie, abia trezit din patul sau pufos:”mama tata”. Un deget care va trebui sa sa se infrateasca cu celelalte noua , spre a convietui si se iubi.Un deget care nu o data va incerca sa arate ce-i just pentru el ,ce-i iubirea pentru el ,cine e vinovat si cine l-a aruncat in noroi ca sa rada de el.Un deget simplu cu mizerie sub unghie care vrea sa arate .El ca si multe alte degete aratatoare se vor inchide in pumn.In pumnul invins ,in pumnul adormit care isi va trezi toata ura si tot veninul care i l-au injectat.Prins in manusa , isi petrece existenta doar cu iluzia trezirii...
Fiindca am ucis pana acum zilele din timp si le-am supus scalviei prezentului insuportabil printre oameni,acum au dreptul la somnul plin de praf si liniste .In continuare urmeaza acelasi exercitiu de multiplicare si a suma resturile.Imi inchipui ca va ninge, ca va albi cenusa ramasa la sfarsit de zi cand iti dai seama ca ai fost iarasi pacalit de realitate si nu ai plecat in labirintul creat din zatul care iti ramane in fiecare dimineata cand visezi atatea.Astepti momentul potrivit in fiecare zi ca sa fugi.Sa pleci in nu stiu ce loc ,ca sa faci un stiu ce, sa te simti un stiu cum, sa uiti un stiu cate probleme si sa crezi ca te vei intoarce altul din aceasta calatorie.Totul poate fi comprimat in asa de putine cuvinte, dar cum viata variaza la fiecare pamantean in parte, unii au sansa de a fi compusi in simplitate iar altii in complexitate.
Norii se crucesc de plictiseala gandurilor pamantenilor.Greutatea supracunoasterii eu-rilor ma zapaceste, ma nauceste, ma zdruncina in mine si ma sugruma.Ce ar mai ramane cand nu va mai ramane nimic din resturile linistite si putine.Terifiant este a te juca de-a ceva ce nu sti si nu ai fost invatat pentru pentru ca erai prea mic sa afli.
Pentru oameni suferinta altor oameni este doar cerneala de care ei se vor folosi sa arunce pe panze albe,si petele pictate ei le vor numi mobilul ipocriziei lor.As vrea ca fiecare sa sufere atat de mult incat sa urle ,sa li se umfle venele de la gat de furie si durere.Sa isi doreasca sa spuna cuiva dar toti sa ii scuipe, sa ii huleasca,doar asa vor sti ce se sim

Publicat de: Rusescu Carmen la data de: 14-10-2008, 1:11 pm
Cuvinte cheie: visuri | oglinzi | singuratate | antinomii | speranta