Cum izbucneşte iarba spre lumină,
Prin crusta rece-a ţarinii-n april,
Se izvodesc, spre anii ce-or să vină,
Gândiri – din ochi mei, de fost copil.

Din aceşti ochi a dispărut sclipirea
Acelor ani, de vise îmbătaţi…
Astăzi, când stinsă, goală, mi-e privirea –
De vise şi de lacrimi sunt secaţi.

Cândva, vedeam altfel această lume,
De idealuri, sufletu-mi vuia…
Voiam de toate – dar nimic anume
Să mă simt viu, atunci, nu-mi trebuia.

Toţi oamenii-mi păreau făpturi curate,
Natura-ntreagă - Raiu-mi promitea…
Credeam, prosteşte, în sinceritate
Şi de azur credeam că-i viaţa mea.

Iubeam toţi oamenii, iubeam castanii –
Mirosul ierbii, dulce mă-mbăta…
În vise sterpe risipit-am anii –
În vânt s-a dus copilăria mea.

Căci m-au trezit, cu lovituri în ceafă,
Aspre-ncercări şi deziluzii mari…
Naiv fiind – am mers din gafă-n gafă
Şi anii-mi dulci s-au prefăcut amari.

…Cum izbucneşte iarba spre lumină,
Prin crusta rece-a ţarinii-n april,
Se izvodesc, spre anii ce-or să vină,
Gândiri, din ochii mei, de fost copil.

Şi ce-mi văd ochii-n zarea mohorâtă,
Căreia răutatea-i dă ocol?
Văd doar o lume-n sine zăvorâtă –
Călcând anapoda, călcând în gol.

Parcă nici soarele nu străluceşte -
Cum strălucea-n copilăria mea
Şi printre oameni mă strecor hoţeşte –
Şi stăpânit sunt de-o tristeţe grea.

Căci lumea-n care paşii-mi port, aiurea,
Nu e aceea ce-am visat-o eu –
E-o lume ce-şi ascute, încet, securea –
Ca s-o izbească în grumazul meu

De fost copil, cu ochii plini de soare –
Dar astăzi stinşi şi veşnic obosiţi…
Ce gol mi-e sufletul, ce-adânc mă doare,
Aleanul după anii risipiţi….

Publicat de: Boris Ioachim la data de: 04-03-2011, 12:48 pm
Cuvinte cheie: biografie