|
Viorel Muha [Viorel Muha]

|
Biografie: VIOREL MUHA
- Cetăţean: Român - U.S.A.
România a fost a lor. Au păstrat-o ca pe o sfântă, apoi ne-au dat-o nouă pentru ca noi la rândul nostru, să o dăm mai departe aşa cum am primit-o, stră-stră-nepoţilor lor şi strănepoţilor noştrii!
Viorel Muha
"Istoria exilului o pot face numai câteva personalităţi în stare să creeze într-un ritm românesc, pe care numai ele îl pot simţii şi înţelege."
Vintilă Horia
Domiciliul Los Angeles, California, Reşedinţa Bucuresti, România
- Unii şi-au globalizat şi sufletul. Ei vor tot.
Viorel Muha
- Nu măsura viaţa altuia cu clipele tale. Clipele fiecăruia sunt unice şi nu sunt egale cu ale celorlalţi!
- Am spus timpului să nu mă aştepte, căci eu, nu mă grăbesc!
- Când sădeşti o floare, ai grijă, nu călca pe celelalte.
- Cine vrea să vadă lumina, o vede şi fără ochi!
- Nu-ţi arunca trecutul la gunoi, căci nu vei mai avea viitor.
Cărţi 2010:
- Antologie de poezie 55 poeţi contemporani (pagini alese), Coordonator Valentina Becart, Editura ARHIP ART, Sibiu, 2010.
- Antologie de proză, Declin, Colecţia literatură Contemporană, Coordonator Valentina Becart, Editua ARHIP ART, Sibiu, 2010.
- Primăvara esenţelor, - proza scurtă- , Coordonator I. Stancu Nicolae, Editura Panfilius, Iaşi 2010.
- Esenţe de primăvară - antologie versuri -, Coordonator I. Stancu Nicolae, Editura Panfilius, Iaşi 2010.
- Vis şi Pasiune, Antologia Esenţelor, 2011, Editura Panfilius, Iaşi
Cărţi 2011
- Expresia Ideii Povestea continuă ... Editura Karta.ro "Clubul Marianei Bendoiu"
- Antologie de poezie - ARTA SFASIATA - Coordonator Valentina Becart Editura, ARHIP ART, SIBIU, 2011
S-a nascut in data de
03-Mai-1973
Oras: Bucuresti Judet: Bucuresti Varsta: 39 ani
Membru din:
26-Iunie-2008
Texte publicate: 91
Adauga la favorite
|
Medicament
Plânsul elimină durerea sufletului şi este cel mai bun medicament, temporar.
Autor Muha Viorel
continuare...
Publicat de: Viorel Muha la data de: 27-01-2009, 6:21 pm
Cuvinte cheie:
Citat
Uitare
Uitarea este cel mai bun medicament al sufletului, însă, iubirea poate fi atât de mare, cateodată, că nici ea, uitarea, nu ne mai este salvare.
Viorel Muha
continuare...
Publicat de: Viorel Muha la data de: 27-01-2009, 6:20 pm
Cuvinte cheie:
Citat
Pesimism
Sunt trist, mi-e trist sufletul, mi-e tristă inima, aproape că mi-e totuna, ce faci cu mine, tu viaţă, am pierdut orice speranţă.
Autor Viorel Muha
continuare...
Publicat de: Viorel Muha la data de: 27-01-2009, 6:17 pm
Cuvinte cheie:
Citat
Iubire adevarată
Poarta ce-a mai greu de închis în suflet într-o viaţă, este aceea după o iubire plecată, pe care nu o să o mai vezi niciodată.
Autor Viorel Muha
continuare...
Publicat de: Viorel Muha la data de: 27-01-2009, 6:15 pm
Cuvinte cheie:
Citat
Introspecţie
Introspecţia este o disecţie rafinată a sufletului şi eului nostru, numai că, nu toţi avem curajul să mergem până la capăt.
Autor Vioorel Muha
continuare...
Publicat de: Viorel Muha la data de: 27-01-2009, 6:13 pm
Cuvinte cheie:
Citat
< [1] [2] [3] [4] [5] 6 [7] [8] [9] ... [10] >
|
|
Citatul Zilei
Vreau Citatul Zilei pe Site-ul Meu
Intelepciune.ro va recomanda
|
Boris Ioachim
"Ce este pesimistul? Un optimist bine informat." Grigore Moisil
"Poeţii nu se ruşinează de propriile experienţe - ei profită de ele."
Friedrich Nietzsche
S-a nascut in data de
25-Ianuarie-1967
Oras: Săveni Judet: Botosani Varsta: 45 ani
Membru din:
13-Octombrie-2008
Texte publicate: 306
|
Ultimele comentarii:
Membrii Intelepciune.ro recomanda
|
Marangoci Elvis Constantin
S-a nascut in data de
14-Mai-1986
Oras: Paris, Judet: Diaspora Varsta: 26 ani
Texte publicate: 39 |
|
Ratiu Ioan
S-a nascut in data de
06-Aprilie-1957
Oras: Bucuresti, Judet: Bucuresti Varsta: 55 ani
Texte publicate: 205 |
|