Zi de zi văd în stradă suferinţă şi mă doare. Din creier îmi curg lacrimi de fiecare dată cînd văd indiferenţa oamenilor trecînd pe lîngă lucruri, pe lîngă oameni.
Indiferenţă şi egoism este ceea ce suntem, poate se mai adaugă la aceasta un mic strop de afecţiune, dar unul foarte mic. E îngrozitor să văd copii părăsiţi în centre de plasament fără nici o milă, fără nici o remuşcare. E dureros să văd sărmanii bătrîni stînd în picioare în transportul public, iar tinerii să întoarcă capul spre geam sau să facă o figură de om bolnav doar ca să nu fie obligaţi să cedeze locul. E monstruos să constat cît e de mare numarul avorturilor, de parcă am trăi în secolul XV şi nu ar exista metode de contracepţie care să împiedice acest mare număr de ucideri. E neacceptabil numărul imens de divorţuri cînd te gîndeşti că cauza acestora în cea mai mare parte este faptul că tinerii nu mai ştiu a pleca capul, nu mai ştiu ce însemnă fidelitatea şi se căsătoresc doar de dragul de a fi mire şi mireasă şi a face sex fără să se ascundă. E incredibil cîte se întîmplă printre noi, lucruri anormale pe care le vedem fireşti.
Nervozitatea este o stare de spirit care mă caracterizează ultima vreme şi nu doar pentru că văd toate aceste lucruri, ci pentru că, într-o mare măsură, fac parte din ele şi mă supun acelor legi pe care le critic. Pot să trec cu privirea indiferentă peste tot ce se întîmplă în jurul meu şi în acelaşi timp nu pot rămîne indiferentă.
Să schimb lumea? Ar fi frumos, dar nu sunt dumnezeu. Pot doar să fac apel la noi, să redevenim cu toţii ceea ce ne numim: oameni. Uneori am impresia că tot ce a rămas din noi este doar numele, nimic mai mult. Principiile sunt ceva cu care nu te mai poţi lăuda, calităţile morale ajung să fie un defect...
Aş vrea să spun că eu voi schimba lumea, dar adevărul e că lumea e cea care mă schimbă. Ca să supravieţuiesc voi adopta aceleaşi principii de viaţă ca ale majorităţii, voi învăţa să îmi ţin sentimentele în frîu, voi învăţa să par indiferentă, voi învăţa să îmi ascund personalitatea ca să ajung acolo unde vreau, dar nu voi înceta niciodată să fiu om, e unicul lucru pe care lumea, oricît de depravată ar deveni, nu va reuşi să-l schimbe în mine. Fac apel la noi, din toată fiinţa fac acest lucru. Oameni, să fim aşa cum ne-am numit, să avem puţin respect pentru bătrîneţe, puţină dragoste pentru frumos, puţină admiraţie pentru principii, puţină voinţă pentru a nu arunca la gunoi ceea ce dumnezeu ne-a dat pe gratis: omenia.

Publicat de: Natalia Popusoi la data de: 10-12-2010, 1:47 am
Cuvinte cheie: afectiune | mila | omenie | bunatate | principii