Analiza realitatatii

"Analizând prea mult mesajele primite, deformăm, de fapt, realitatea".
Oare cât de adevărată este această afirmaţie? Oare, prin analiză, într-adevăr deformăm realitatea sau o găsim de fapt în forma ei exactă? Cred că nu mulţi dintre noi ne-am pus această întrebare.
Unii au tendinţa de a analiza în profunzime, alţii doar la suprafaţă. O analiză profundă presupune să studiem gesturile, privirile, mimica feţei, cuvintele care ne sunt adresate, atitudinea celor din jur faţă de noi. Toate acestea le-am putea grupa în mesaje, răspunsuri pe care le primim de la ceilalţi, iar aceste mesaje, ca individ, ţi le reaminteşti de fiecare dată când vrei să le supui unei analize atât subiective, cât şi obiective, pentru a afla cum te privesc cei din jur în realitate. Unele mesaje sunt clare, altele ambigue, acestea din urmă necesitând o analiză profundă.
Se întâmplă, de multe ori, să îţi doreşti o anumită percepţie a unei singure persoane asupra ta. Iar când îţi doreşti atât de mult acest lucru, oare cum vezi tu realitatea? Ea e una singură, însă tu poţi avea impresia că de fapt sunt două, una care te avantajează şi alta care te dezavantajează. Care realitate o vei vedea, cea care există sau cea care vrei tu să existe?
În opinia mea, de fapt pierzi contactul cu ea, devii incapabil să alegi între cea pe care ţi-o doreşti cu atâta disperare şi cea care ar putea fi exact opusul dorinţei tale. Devii suspicios şi indecis...cauţi să te prinzi cu orice preţ de orice detaliu din acel mesaj...orice gest, orice privire, cuvânt, atingere...cauţi neîncetat un indiciu, un drum care să te conducă spre realitate. Dar nu reuşeşti...aceste mesaje pot fi interpretabile, iar tu nu ştii cum să le interpretezi...să le priveşti ca fiind pozitive sau să le vezi ca fiind negative. Aici intervine analiza profundă a răspunsurilor primite de la persoana vizată.
Se spune că, de cele mai multe ori, instinctul e cea mai bună călăuză. Preiei mesajul şi îl simţi instinctiv ca fiind pozitiv...dar oare această interpretare te va conduce cu siguranţă la realitate? L-ai perceput astfel doar pentru că aşa ţi-a dictat instinctul, doar pentru că aşa iţi doreai tu, dar când începi să analizezi răspunsul în profunzime...apar îndolielile asupra interpretării iniţiale. Apar din nou eternele întrebări: care e de fapt realitatea? Oare ce a vrut acea persoană să îţi comunice, te acceptă sau te respinge?
Există multe situaţii în viaţă când nu te poţi adresa direct persoanei în cauză. Ai vrea să îi pui atâtea întrebări...să afli direct de la ea ce a vrut să îţi transmită. Ai vrea să îi spui despre realitatea pe care ţi-o doreşti tu să existe...însă nu poţi. Nu poţi depăşi un anumit nivel, un anumit prag impus de circumstanţele existente. Încerci să îi transmiţi tu mesajele tale, cauţi diferite metode...dar răspunsurile care iţi parvin uneori iţi dau speranţe, alteori te dezamăgesc profund...Nu mai ştii ce să crezi. Nu mai ştii care ar putea fi realitatea în final. Analiza mesajelor primite rămâne pentru tine singura variantă de a putea percepe realitatea.
Simţi zbuciumul interior cum te macină...în final, te hotărăşti şi analizezi răspunsurile primite. La început încerci optimismul, îţi spui în sinea ta că de fapt sunt mesaje subtile şi pozitive adresate numai ţie, destinate doar ţie. Te bucuri atât de mult...da, te-a acceptat...într-adevăr reprezinţi ceva deosebit pentru acea persoană, într-adevăr eşti un om important pentru ea! Câtă fericire simţi, câtă împăcare sufletească...câtă linişte te învăluie...
Dintr-o dată te trezeşti din reverie. Te întrebi dacă nu cumva ai interpretat tu greşit, dacă nu cumva aceleaşi răspunsuri le-ar fi dat şi altora? Oare pentru acel om, nu eşti şi tu la fel ca toţi ceilalţi până la urmă?
Din nou revizuieşti răspunsurile sale...îţi dai seama că într-adevăr puteau fi date la modul general, nu adresate ţie în mod special...ce ţi-a transmis ţie, putea transmite oricui de fapt. În locul acelui sentiment de linişte profundă, se cuibăreşte acum în sufletul tău dezamăgirea, tristeţea, durerea...
Îţi pui întrebarea dacă nu ar fi trebuit să vezi mai întâi jumătatea goală a paharului? Şi găseşti răspunsul...un răspuns rece, sec şi dureros: acea jumătate goală a existat întotdeauna, doar că tu nu ai văzut-o de la bun început...sau poate nu ai vrut să o vezi...prea puternică era dorinţa ta lăuntrică de reprezenta ceva special pentru acel om, încât ai refuzat să vezi ceea ce era de fapt atât de evident. Ai refuzat să vezi realitatea.
E adevărat, ai analizat poate mult prea mult mesajele primite, dar prin analiză, nu ai deformat realitatea, ci ai găsit-o.
Nu ţi-a mai rămas nimic acum...nu mai există nici măcar speranţă...tot ceea ce mai poţi face e să accepţi realitatea aceasta pură şi nedeformată şi să înveţi a te resemna în faţa ei.
Nu căuta speranţa înţelegerii în raceala indiferentei...n-o vei găsi niciodată.

Publicat de: delmina la data de: 10-04-2009, 4:21 am
Cuvinte cheie: viata | realitate | iubire